Până nu demult parcă nu conștientizam nici eu care este adevărul, vedeam totul pe o rază vizuală cât mai scurtă. Aveam totul desfășurat în fața mea așa cum este, dar parcă nu percepeam adevărul și încercam să mă mint singur la infinit sau măcar pe o perioadă nedeterminată, neavând cum să știu de azi care vor fi gândurile mele mâine. Ochii totuși vedeau și parcă sufletul meu se chinuia și încerca să perceapă adevărul, dar parcă mintea și inima mă mințeau și îmi spuneau: “Nu poate fi nici chiar atât de rău. Nu cred că dracul este atât de negru”.
Este adevărat că am mai văzut pe stradă, în autobuz sau în alte mijloace de transport în comun, oameni cu probleme, oameni supărați pe viață și pe patronii lor pentru care munceau și de la care își luau banii și lefurile. Dar când ai o familie și mai multe guri de hrănit și poate ceva rate pentru vreun credit la vreo bancă, atunci taci și înghiți toate măgăriile patronilor. Totuși parcă eram încă chior și nu deschisesem bine ochii către lume, nu descoperisem încă adevărul care ne înconjoară, nu înțelegeam de ce ne afundăm pe zi ce trece tot mai mult și mai rău în mizerie.
Eee.... dragi mei, dar asta până nu demult, cu câteva săptămâni de zile în urmă m-am angajat și eu la o firmă ca șef de șantier. Este adevărat că mai lucrasem cu oameni, dar parcă niciodată nu mai lucrasem cu oameni așa de amărâți și chinuiți, cu navetiști, cu personal detașat din alt oraș, cărora li se permitea să plece acasă pentru a-și vizita familile doar o dată pe lună.
Binențeles că oamenii pot pleca la fiecare sfârșit de săptămână, dar pe banii lor, deoarece compania le asigură doar un drum o dată la 3 săptămâni și dacă ar pleca la fiecare sfârșit de săptămână să fie lângă familile lor, păi atunci pentru ce ar mai muncii, doar pentru a plăti drumul?
Dar până la urmă asta este viața, aceasta este libertatea pe care ne-o oferă capitalismul pe care ni l-am dorit atât de mult și pentru care au murit oameni acum 20 de ani.
Iar de când cu criza aceasta, bătaia de joc este la ordinea zilei, iar unii patroni profită de ea la maximum pentru a-și înjosi angajații.
Dar să mă opresc din debitat lucruri care v-ar putea plictisi și să ne întoarcem la oile noastre. Aici unde m-am angajat am întâlnit oameni care nu știu să scrie și să citească, de exemplu unul dintre muncitori nici nu știa să-și scrie complet și corect numele, mâncând din literele numelui său și făcându-mă să mă întreb dacă mai recunosc țara în care am crescut, ce oare s-a întâmplat de s-a schimbat totul parcă pe zi ce trece din rău în mai rău? Oare aceasta mai este țara pe care o iubeam atât de mult și până nu deunăzi mi-aș fi dat viața pentru ea? Da, recunosc că sunt naționalist, nu unul frenetic, dar oricum îmi place să apăr valorile acestei țări de gurile rele. Dar credeți-mă pe cuvânt, că atunci când am văzut că acel muncitor nu și-a scris bine nici numele de familie și nici prenumele, parcă îmi venea mie să intru în pământ de rușine. Ca exemplu vă pot spune că pe el îl cheamă Florin și a scris FLORI. De altfel chiar am râs un pic de el și i-am spus că nu știam că este femeie. Până nu demult am lucrat prin Nigeria și râdeam de muncitorii de acolo când îi vedeam că nu știu să scrie corect, unii dintre ei fiind totalmente analfabeți. Iar când am descoperit că aceeași situație se întâmplă și la noi în țară, nu m-au mai mirat deloc afirmațile celor din vest, a celor care vin pe la noi ca simpli turiști și pleacă uneori cu un gust amar după ce văd aeroportul nostru internațional de la București cu pistele lui pentru avioane, care arată ca după un bombardament, mizeria de pe la noi, nesimțirea unora care aruncă gunoaiele pe oriunde au chef, străzile cu gropi sau chiar lipsa acestora, lipsa locurilor de parcare, ca ma apoi să se întoarcă pe la casele lor și prin țările de pe unde au venit și să ne compare cu africanii.
Alt lucru care m-a enervat la culme cu 2 zile în urmă, a fost nesimțirea unei casierițe de la firmă, care la jignit pe un muncitor cu care lucrez prin ceea ce i-a spus atunci când acesta venise la ea pentru a-și încasa diurna săptămânală. Pur și simplu fără nici un fel de pudoare și diplomație i-a spus acestuia să se ducă și să se spele pe mâini înainte de ai da ea banii, făcându-l pe acel om să se simtă îngrozitor. Dar acum sincer, la ce se așteaptă nesimțita naibii de la un muncitor pe șantier, că doar lucreză săracul om în praf și mizerie, nicidecum ca ea care stă toată ziua cu fundul pe un scaun și beneficiază și de aer condiționat. Dar din păcate încă o dată o afirm, aceștia sunt oamenii din această țară, oameni de care trebuie să-ți ferești mereu spatele pentru a nu te înjunghia. Nu mai spun nimic de românii care lucrează pe afară deoarece simt că-mi răcesc gura de pomană. Când lucrezi prin străinatate și uneori poate mai întâmpini probleme pe acolo, mai repede de ajută un străin decât un român, pe care lumea îl consideră frate de neam și nație cu tine. Dar din păcate aceasta este viața noastră a românilor și lumea în care trăim și totuși mâine va fi o altă zi în care vom încerca să descoperim această lume și să o înțelegem mai bine.