Cuvinte ce ieri
aveau miros de toamnă,
astăzi, își odihnesc menirea trecătoare,
sub ropotul de frunze galbene ce zboară,
încă un an și încă unul, pe rând,
plutind în toamne viitoare.

Cuvinte simple ce astăzi le rostesc,
cadențe bat în piatra de hotar,
a anotimpului ce-n treacăt,
mai picură un diamant,
pe tâmpla-nveșmântată în amurg.

Cuvinte renăscute din timpuri ce-au trecut,
pe fresca vremii așternute,
aduc cu ele un balsam,
pe umerii îndoiți de atâția ani.

Vă regăsesc în colțul fiecărei clipe,
ați aclamat iubirea-n primăveri și veri la rând,
răstriștile din toamne și din ierni,
le-ați îngropat în mitul alb.
Peste dureri și peste doruri, ați așternut
convingeri, vindecare,
prinos al dragostei, cuvânt suprem, cuvântul cheie.


17 septembrie 2009