Când trupul e însângerat de spini,
Când calea de urmat e noapte grea,
Când soarele-i ascuns după arini,
Și vise-s sfârtecate ,franjuri de catifea,

Întrebarea țâsnește vifor aprins
Pentru ce sunt toate câte dorești
Vâlvătăi ce prin durere s-au stins
Cât plătești pentru cât izbândești?!

Prvești amțit de-adevărul terestru,
Finalul strivit de indiferențe reci
Rolul stabilit pentru mimul ecvestru,
E calea prin găurile goale și seci.


Poetul își pleacă cuvinte sublime
Din gânduri balsam pentru „ a fi”
În sens costeliv de-adevăruri infime
Născut din sfielnic ,parșiv „ a trăi”!