Vizitele mele la cabinetul medical sunt comice de-a dreptul. Încă de dimineață mi se spune și-apoi mi se repetă ca la retrograzi „Vezi că tre’ să mergi la medic azi” și mă ia cu tremurici. Mă pregătesc cu minuțiozitate elvețiană, îmi prind părul în așa fel încât să nu mă am vreo neplăcere când m-așez pe scaunul de la medicul dentist. Apoi, plec mai devreme cu o jumătate de oră și ca și cum n-ar fi fost de-ajuns alerg pe stradă cu căștile-n urechi, să nu care cumva să se repeadă-n fața mea vreunu’ să-mi trântească fluturași de la Domo sau Flanco, oricum, dacă-i iau, îi arunc ostentativ la cel mai apropiat coș de gunoi, am eu față de om care cumpără de la Domo? Sau, am bani?
În fine, ajung în sala de așteptare, și privesc sala plină ochi cu alți stresați cu figuri crispate( nu cred că așa arată și când îi văd pe stradă), salut politicos, cred, dar cred prost, pentru că-mi dau seama c-am urlat, ascultând la căști muzică. Urmează apoi momentul acela penibil când mă-nvârt ca un canar în colivie și nu găsesc niciun loc vacant, așa că stau în picioare și mă uit la posterele cu dinți stricați și la cum să stimulezi în mod natural secreția lactată și citesc a mia oară Monitorul Oficial, nu c-aș avea cumva nevoie sau vreo plăcere când fac asta. Aștept până se eliberează un loc și sar ca arsă acolo, pentru că sincer, e bătălie crâncenă pe scaune.
Mă plictisesc groaznic. Tipa din stânga mea își roade unghiile îndoliate și le aruncă pe jos, dup-aia se uită cine-a mai sunat-o pe telefonul ei tunat (care-mi amintește de brăileanca deloc sexy), care-i cade apoi pe jos și ea se apleacă grațioasă și-l ridică. Menționez că se poartă pantalonii cu talie joasă, talie foarte foarte joasă :D.
În cealaltă parte o bătrânică cu un nepoțel (presupun; nu are față de pedofilă, ar fi și culmea). Pruncul mă fixează, nu știu ce i-am făcut, mă uit și eu la el și se oprește din râs. Intră apoi în sala de așteptare și după aceea direct în cabinet, un domn bine-îmbrăcat, care, așa-mi pare, lasă o dâră puternică de parfum, dar nu simte probabil nimeni, toți au nasul înfundat. Când iese, ne holbăm insistent la el, însă fiind convins că-l linșăm, ne ocolește diplomatic, lăsându-și capul în pământ.
Mă plictisesc teribil. Iau o revistă, ca aceasta de exemplu, citesc horoscopul și o pun la loc pe masă după care-ncep și eu să bâțâi din picior nervoasă, până-mi dau seama că exagerez. În sfârșit, se deschide ușa cabinetului și o asistentă care-ncearcă să pară de treabă, zâmbește și strigă: „Onofrei este?” Mă ridic și intru. Nu stau mult, medicul își face treaba, eu pe-a mea. Adevărata mea temere e cea de așteptat până-mi vine rândul.
Îmi iau ghiozdanul, îmi îndes căștile la loc în urechi și ocolesc și eu diplomatic privirile celorlalți, sunt convinsă că mă linșează. Următorul, vă rog!