prima decadă

mie nu-mi plac oamenii am urlat / nu-mi plac am șoptit / și m-am strâns în poziție de fetus lângă ciobănescul meu caucazian / în cușca lui / pe salteaua plină de păr și miros de blană murdară / niște părinți / poate ai mei nu mai știu / s-au îndepărtat cu pași incerți mormăind trebuie sa facem ceva / și le-aș fi putut atinge dâra de neputință / dar m-am învelit în ochii limpezi catifelați ai companionului meu peste care plutea o liniște caldă / în timp ce mă scufundam într-un somn împăcat mi-am spus că și priviți dintr-o cușcă de câine oamenii sunt la fel de greoi ciobind aerul pe măsură ce-și deplasează trupurile noduroase înspre nicăieri / la scurtă vreme tăcerea umbrită a soarelui peste care un boț de nor stătea lipit ca o vată de zahăr pe obrazul îmbujorat al unui copil pofticios / a lăsat să străbată pană la noi un tropăit afon asincron de pași voci capabil să provoace colaps oricărui auz profund și iremediabil îndrăgostit de adagietto din simfonia cinci a lui mahler / cu două degete mi-am etanșat canalele auditive / vădit deranjat însă amicul meu canin s-a lansat într-un concert de mârâieli si lătrături baritonale / inutil de altfel / pentru că niște părinți / poate ai mei nu mai știu / au consumat o cantitate neglijabilă de neuroni în căutarea unui remediu pentru bietul copil rătăcit / drept urmare / în secundele ce se învolburau zgomotos peste mine / aveam să-l privesc pentru prima oară de jos în sus / și să mă amuz teribil ițindu-mi din cușcă fața ironic murdară cu degete în urechi și cu zâmbet larg spre fața lui onest buimăcită / pe Sașa

a doua decadă

luna cu fața rotundă lucioasă cocheta cu propria imagine în lacul de lângă casă / Sașa purta picioarele lungi la vedere într-un soi de pantaloni aproape mulați peste care atârna o cămașă albă fără guler / noaptea coborâse rece vânturoasă peste buzele noastre care se căutau la distanță / îi șopteam numele sâsâit ca un șarpe încolăcit pe glezne urcând pe sub cămașă spre luciul pielii de blond autentic / cu degete măslinii trupul meu întins peste trupul lui pentru a-i sorbi lumina / avid ca orice întuneric / curios ca orice început / fremătând ca orice e viu și adevărat / nepăsători la întâmplările din afara noastră / ne-am întâlnit într-un amestec de umbre / în noaptea în care prietenia a căpătat brusc noi și promițătoare valențe / mie nu-mi plac oamenii Sașa am rostit și cuvintele s-au rostoglit peste pieptul lui alb / nu-mi plac am repetat / în timp ce niște părinți / poate ai mei nu mai știu / coexistau resemnat într-un alt peisaj / exorcizându-și obosiți angoasele pe undeva prin lume

a treia decadă

întotdeauna m-au fascinat picioarele / forma degetelor paloarea tălpii / personalitatea singulară marcantă și disociată a fiecărei perechi de picioare / mereu în aparentă disonanță cu posesorul lor / de fapt mereu trădându-l în cea mai intimă trăsătură a ceea ce era / Sașa își purta acum picioarele prin alte lumi / în casa de lângă lac se ghemuise într-un colț al camerei povestea noastră și ultima risipire a fiecăruia în celălalt / ca o hologramă cameleonică invizibilă pentru că își modifica mereu culorile după spectrul luminii care străbătea încăperea / dar era acolo ca o taină în aerul așezat greu peste patul simplu de lemn / îmi privesc degetele de la picioare cum se flexează pe podeaua rece în ritmul pașilor ce mă duc spre pian / fac o piruetă subțire / mă așez lângă mahler și începem să cântăm în duet / știi Sașa / de când ai plecat o pată albă sub formă de șarpe s-a desenat pe coapsa mea contrastând cu restul măsliniu de piele / medicul spune că e vitiligo / i-am râs în nas / doctore asta spui dumneata / dar fiecare ochi pe față sau pe dos din tricotajul ăsta numit trup îmi strigă / e el / vreau să spun doctore ceea ce vezi pe coapsa mea este doar lumina sorbită din Sașa / te iubesc Sașa i-am spus / iar el m-a privit străin / mie nu-mi plac oamenii mi-a șoptit / nu-mi plac / și s-a îndepărtat râzând cu degetele în urechi / în vremea asta niște părinți / poate ai mei nu mai știu / s-au învelit neîmpăcați cu un strat de pământ