timpul, rasarit din nimicuri neintelese, se scurge pe buzele rupte din cerul fericirii. Din timpuri stravechi, zamislit din esente ale sufletului, iubirea distruge, rupe zvonul unui gand, arunca o privire asupra timpului mort de dincolo de simtirea divina. De-ai putea sa rupi o ramura din amintirea ramasa in mine, ca-ntr-un labirint etern, de-ai putea atinge mirosul unui vis, ai reusi sa-ti pierzi efemeritatea, sa-ti intelegi suflarea, pamantul ar fi prea moale, i-ai prinde soapta, si te-ai putea rascula impotriva-i.

Timpul te-ntelege prea bine, iar tu il simti ca o umbra ce-ti trece prin fata, rupand esentele universului, purtandu-te spre uitare, furandu-ti ultima picatura de speranta, sorbindu-ti viata.