Nu m-am împiedicat de nimic astăzi.
În drum spre aici, nu m-a oprit niciun sunet, nicio imagine.
Și totuși, când am ajuns, în urma mea era un lung șir de respirații ostenite.
Am vrut să le iau la rost
Dar am lăsat-o pe mai târziu.
Pentru că nu știam sigur dacă imi aparțin.
Eu nu m-am auzit respirând...
Între timp a inceput să plouă.
Boabe grăbite lovesc asfaltul cu ciudă
Și cad greu,
Fiecare pentru ultima oară.
Se termină totul de miliarde de ori.
Fiecare picatură iși dă suflarea eroic
Într-o bătălie pe care nu o inteleg
Dar care e, cumva, și a mea.
Stau in nemișcare
Și le privesc cu teamă
Să nu-mi ude sufletul.
Dar le simt toată greutatea.
Și nu-mi dau seama
Dacă inundă sau spală.
De ceva vreme nu mai plouă.
Afară.