Închei nasturele unui timp și îi așez la rever un zâmbet pentru existența unui cântec al vieții. Notele melodioase îmi încarcă bateria așezată în dreptul inimii – e dragostea mea pentru tatăl meu și înțelepciunea fiecărui cuvânt care are ecoul în pașii mei.
- „Ce faci, Valuțu?”, mă însoțește pretutindeni, chiar și în nevinovatele lacrimi de astăzi. Una pentru tine, una pentru mine, una pentru amândoi, dragul meu tată!
Ai fi mândru de mine – cu siguranță, așa cum erai „la una mică” cu cei pe care tu îi ajutai. Și azi, după mai bine de 18 ani, oamenii îmi vorbesc de Ionică a lu’ Radu lu’ Soare „perceptorul”.
„Mi se umple sufletul” – așa spuneai tu, cu un zâmbet și o vorbă ticluită, urmată de un „făcut” cu ochiul, ce parcă ți l-am „luat”. Te-ai fi bucurat să-ți vezi strănepoatele, două fete minunate – Anisia „cea mare” și Clara „prâslea”, așa cum spuneai de sora noastră, Cătălina, acum profesor în București.
Să nu te superi că am plâns, ți-am dăruit ție puritatea gândului și timpului meu, ce mi l-aș fi dorit să fie comun cu al tău, dragul meu tată!
În fiecare zi retrăiesc lângă tine, deși nu-mi place să mă hrănesc cu amintiri, dar ești și vei rămâne unicul și cel mai bun prieten al meu.
Mi-ai lăsat privirea ochilor verzi și asta mă ajută să merg mai departe, tot mai departe. Ai fi tare liniștit să vezi câte împliniri au „brazii” tăi dar, evident, tu de acolo din jilțul umed al eternității, de dincolo de viață, ești doar în unicul album – numit tată.
Ești plecat departe, pe un drum cu sens unic, așa cum unicitatea simplității, inteligenței și bunătății tale se văd în urma ta.
- „Capul sus și pieptul înainte, bradul meu de Val!”, aud în ecoul timpului. Îmi sună „goarna” baritonală, marca „Carpați” fără filtru, asta pentru că erau cele mai ieftine țigări și tu, tu dragul meu tată făceai... diferența. Ce rămânea din socotelile bine făcute însemna o hăinuță pentru mine, fratele meu, inginer acum, poate prieten mâine, și sora noastră, prietenă azi – căreia i-am fost dădacă. Îmi aduc aminte că mereu găseai pretexte pentru socoteli aritmetice. Voiai să fim cei mai buni. Și-ți... mulțumesc!
Erai ca un „uliu” în privința „tripletei” tale. Nimeni, niciodată, nu ar fi îndrăznit să se „lege” de copiii Păsăricăi și ai lu’ Ionică „perceptorul”. O altă vreme, un alt timp, o singură ființă-neființă acum: tata. Cel mai minunat dar pe care mi l-a dat Dumnezeu. Oamenii buni pleacă devreme, așa cum tu plecai, să nu cumva să întârzii la serviciu. Și ai plecat... Îmi pare rău ca nu ai întârziat la... serviciu!
- „Îți aduci aminte când răsturnai geanta cu bani?” Erau mulți, dar niciodată nu uitai să ne reamintești ce spuneam când eram mici: „Tată, nu luăm nici o monedă că, nu vrem să intri în pușcărie”.
Dragul meu – drag, prietenul meu – tată, îți dăruiesc încă un gând de mulțumire pentru educația aleasă și pentru exemplul dat.
Oriunde ai fi, ești aici, acolo, pretutindeni, atâta timp cât voi exista „brad” în pământul fertil al vieții, atât de drag ție! Păcat! Ai iubit mult... viața!