Părinții Dianei nu se prea înțelegeau, se certau mereu și unele discuții începeau de la bani. Mama Dianei era mână foarte largă, pe când tatăl ei era econom. Diana nu i-a auzit niciodată să se sfătuiască înainte să ia o decizie. Mama ei era tare-n clanță și avea impresia că are mereu dreptate. Diana
i-a ascultat o dată pe amândoi și a gândit cu voce tare:
- Mami, să nu te superi, dar tati are dreptate. Atunci mama ei a devenit foarte nervoasă și a secerat-o cu privirea. Pe fetiță a afectat-o foarte mult atitudinea mamei dar mai târziu a înțeles că de fapt nu este important cine are dreptate, adevărul este de partea celui mai puternic.
În ultima zi de școală din acel an, Diana s-a îmbrăcat intr-o rochiță albă.
-De ce te-ai imbrăcat în alb, Diana? A întrebat-o învățătoarea.
- Astăzi părinții mei sărbătoresc zece ani de căsătorie.
- Frumos Diana, felicitări, să fie fericiți, a spus învățătoarea.
Diana, auzind-o, s-a întors brusc cu spatele și a rupt-o la fugă pentru că o podidea plânsul. Și-ar fi dorit mai mult decât orice pe lume să fie așa.
De multe ori visa și se întreba cum ar fi dacă în fiecare dimineață când se trezește, ea cu mami și cu tati se îmbrățișează toți trei, mami să o sărute pe un obraz și tati pe celălalt și în timp ce ea mănâncă să se uite la ei cu admirație cum se sărută și își spun că se iubesc. Iar când merg pe stradă ea să-i țină de mână pe amândoi și ea să se uite când la unul, când la celălalt. Era prea frumos să fie adevărat și nu înțelegea de ce doi oameni care trăiesc sub același acoperiș nu se pot înțelege, de ce nu poate exista armonie și pace în familie!
Peste ani, mama Dianei i-a povestit că s-a cununat cu tatăl ei pe când era însărcinată cu ea în opt luni, iar doamna care a oficiat cununia a întrebat-o pe un ton foarte apăsat dacă se căsătorește de bună voie și nesilită de nimeni.
- Mami, dar asta trebuia să-l întrebe pe tata, nu?
Atunci Diana și-a spus că ea nu se va căsători niciodată doar din dorința de a avea o familie.
Gândindu-se la celălalte familii din bloc a realizat că totuși ei sunt norocoși pentru că tatăl lor era altfel decât ceilalți tați, muncea mult și singurele lui pasiuni erau mașina și fotbalul.
Situația în celălalte familii era mai dureroasă: la fabrică femeile munceau cot la cot cu bărbații, acasă tot ele se ocupau de gospodărie și copiii. Tații aveau alt “program”: veneau de la servici și se opreau la crâșmă. Alteori beau alcool de la alimentara în timp ce jucau table sau cărți in fața blocului sau sus pe deal. Intrau seara în casă pe șapte cărări, căutând motiv să își ia nevestele la bătaie, uneori chiar și pe copiii care aveau doar vina să fie în calea lor.
Când se jucau de-a mama și de-a tata, copiii nu făceau altceva decât să pună în scenă ceea ce vedeau acasă: băieții își imitau tații, iar fetițele intuiau că vor avea aceeași soartă ca și mamele lor.
Familia Antal de la apartamentul 12, era o excepție. Diana nu-i auzise să se certe și nu-i văzu-se niciodată încordați sau nervoși. Deși erau cam de vârsta părinților Dianei și aveau două fetițe, cei doi mergeau de mână pe stradă și se citea în privirile lor că se iubesc și că sunt fericiți. Ea era o femeie foarte calmă și blândă iar el o respecta si o adora.
“Oare care este secretul fericirii, se întrebă Diana, trebuie doar să vrei?”