La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. (Sf. Evanghelie după Ioan 1:1)

Sunt oameni care trăiesc din cărți, printre, fără, cu, lângă, numai, ca în cărți. Nu sunt vânzător, visător, bibliotecar, anticar, nici scriitor, scamator, filosof, sărac (cu sufletul, cu trupul, cu orice), nici actor, păstor. Mai citesc (încă) și încearc să fiu sau nu o secvență de realitate sațioasă, libidinoasă, nemaipomenită, boicotată de cenzură, dar în același timp cotidiană, ordinară, permisă, plictisitoare (să nu se spună pierdută pentru totdeauna), care hașurează semiîntunericul descreierat al transfigurării ce are loc într-un sens impersonal undeva pe lângă mine.

Sunt frumoase, urâte, mari, minuscule, obeze, de jucat, de citit, de aruncat, de stat, de ars pe rug, de râs, de plâns, cu coperți aurite sau din piele, nu și din oase (ar suna prea plastic), de vânzare sau pur și simplu cărți. Sunt și biblioteci centrale, periferice, invidiate, invadate, antice, medievale, moderne, eterne sau cum vor mai fi, toate au rafturi. Nu e niciuna fără rafturi, pe care să nu fie aranjate, aruncate, una câte una sau la grămadă, cărțile toate. Au bibliotecari, bibliotecare.

A fost și nu știu cât va mai fi (se fac mult prea multe presupuneri) o lume a lor unică, ramolită, fertilă, lizibilă, stearpă, morală, divizibilă în capitole convertibile în neant, imorală, indivizibilă, finită, infinită, una din lumile create după chipul și asemănarea Bibliotecarului-șef. Nu sunt unul dintre sclavii care se pricep să spele pietrele sanctuarului, să șteargă praful de pe obiectele ce-i aparțin cu reveriile lor organice, biologice, fiziologice (care sunt și ale noastre, noi, cu noi, în noi, noi care suntem).

Fac abstracție de calificativele ce-i spurcă biografia - depravat, stricat, infam, țicnit, sănătos (câtă malițiozitate!, suflu în venele-i metafizice minusuri de genealitate, dezbrăcându-l mai întâi de inerția periferică și morală, atingându-l (profanând) cu buricul degetelor revelatoare epiderma rigidă, excitată pentru totdeauna, pentru tot restul timpului rămas, pentru trecutul neexplorat până la absurd, până la comiterea miracolului ilicit. Contest gratitudinea difuzării romantismului vulgar, le strâng la piept, potolesc setea asasină a biduinului rătăcit în deșert, care decedează la un pas de izvorul existent doar în imaginația sa, visând că-și bate joc de inocența actorului lipsit de talent.

Developez cu o plăcere sadică negativul din ele și pozitivul, pătrund ca o molimă în abisul înrourat, ca să alunec cum alunecă pruncul pe gheața primilor pași, într-o singură și inevitabilă direcție, în jos, la fundul pământului, înlănțuit de ireversibilul păgân, extatic, dulce-amar, divin totuși, al clipei în care m-am decis să frec chibritul de pasta excelentă a cutiei în care ne-am autoexilat.