Féadel ieși din casă, pe așeză pe o porțiune verde din fața acesteia, puse o palmă pe pământ și se concentră cu toată puterea.

Orașul fu cuprins de un cutremur puternic, Féadel făcea asta.
''V-oi scăpa de asta! Nu o să pierd în fața unor muritori.''
Sudoare îi curgea de pe frunte și începu să mârâie. Pământul parcă prinse viață, dar se părea că nici o altă casă nu fusese doborâtă de cutremur. Doar casa lui se dezmembra din toate temeliile. Claude ieși afară în acel moment trăgându-și pantalonii la loc și căzu chiar lângă Féadel.

-Oprește-te! ordonă el. Ai să ne omori pe amândoi!
-Nu! se opuse el.

Casă curând fusese una cu pământul, și din toate părțile ieșeau pietre ascuțite, se înălțau încet către cer, formând un turn. Cu mare chin, Féadel reși să-și imagineze un adăpost, un turn înalt, gros, impenetrabil, fără nici o ușă. Părea a fi un turn de veghe din Evul Mediu.
-Ahh...uh! făcu Féadel extenuat, aproape căzu, dar Clude îl prinse în brațe, ținându-l firm.
-Féadel... ce ai făcut?
-Vezi că pot, spuse Féadel zâmbind ușor. Ne-am salvat. Nu o să poată să distrugă turnul, nici cu o bombă atomică.
-Oh, Féadel!


Din depărtare se vedeau elicoptere, tancuri și trupe militare care se apropiau de turn.
Acest turn, pe care Féadel îl contruise, era de vreo 20 de metri înălține, din piatră masivă, cu bază din rocă pură și foarte rezistentă.
-Ușa, Féadel! Ușa, unde e ușa, cum intrăm noi?
-Nu e... nevoie! Nu pot lăsa să vină! Nu au cum să-l distrugă. V-om intra prin perete, și nu te speria, e doar o vraja folosită ca să intrăm numai noi.
-Aha! făcu Claude.

-Nu mișcați! dintr-o dată cei doi erau înconjurați de forțe militare, pistoalele îi amenințau, erau atât de aproape...
Féadel scoase un țipăt, deja devenea claustrofobic, se vedea teamă în ochii săi, dar ca și cum ar fi fost posedat de o altă personalitate, ochii se aprinseră și priviea cu ură, și zâmbi fioros.
-Așa deci, să presupun că sunt terminat. Nu știti cu cine aveți de a face! se ridică scoțând un pumnal din buzunar. Eu sunt stăpânul acum, nu al vostru Dumnezeu! Puah!
Își ridică mâna în care ținea pumnalul amenințând cu el pe toți cei de acolo. Se părea că nici un soldat nu părea să aibe curajul să-i pună cătușe. Dar armele erau încărcate și pregătite de foc.
-Féadel! strigă Claude. Au să...
Dar se opri cum simți un pistol în ceafă, făcându-l să-și piardă firea de teama de nu a muri.
-Taci, javră! Legați-l!
Câțiva îl prinseră pe Claude, punându-i cătușe și la mâini și la picioare și lovindu-l de câteva ori. Féadel se întoarse și privi cum îl târau pe Claude de lângă el, acum era de-a dreptul speriat și furios.
Se auzi o împușcătură, Claude tresări și-l văzu cu Féadel în genunchi, tremurând din cap până în picioare, ținându-și disperat mijlocul unde fusese rănit. Sângele deja curgea, murdărindu-l.

Féadel își ridică privirile la ce-l care îl împușcase.
-Ai făcut o mare greșeală!
''Hai! Gândește-te! Fă ceva! Ah! Mă doare prea tare! Nu pot să gândesc bine, trebuie să scap de ei.''
-Féadel! Féadel! strigă Claude.

Féadel părea paralizat, nu mai putea gândi de durere.
-Plecați!
''Jalnic! Sper să îi pot convinge! Nu-s destul de creativ acum!''
În jurul lui și a armatei se ridică un fum galben, mirosea puternic a sulf. Nu părea să-l afecteze pe Guardian și pe Claude, cu doar pe inamici.
Aceștia se retraseră, tușind puternic.
''Merge! Acum sau niciodată, trebuie să-l i-au pe Claude și să urcăm în turn.''

Fumul se făcu mai dens, căpătând diferite culori și mirosuri.

Fugi către Claude, îl eliberă de cătișe și-l târâ până în turn, acum fiind noua lor casă.
-Haide! Mișcă, sau o să ne prindă! Du-te! Du-te prin piatră că nu pățești nimic.
Așa și făcu, Claude, urmat de Féadel trecură prin zidul de piatră, către siguranța căminului lor.
Odată ajunși acolo, Féadel căzu la pământ, strângându-și mijlocul unde fusese împușcat.
-Féadel! Ce să fac? O să mori dacă nu fac ceva! Dar nu știu ce măsură să i-au! Spune-mi! Dă-mi un ordin!
-Nu! Lasă-mă! O să mă fac bine, spuse Féadel cu ceva curaj în voce. Îi doar un șoc pentru mine, o să mă vindec repede de-ndată ce îmi găsesc gândurile... Doar lasă-mă un pic.
Claude îl prinse de urmeri, dând părul negru de pe ochii lui roșii.
-Dar sângerezi! O să aduc ceva haine curate și bandaje...
-Bine, măcar asta poți face.
-Stai aici, Gardianule, și să nu-ți treacă prin minte să te întinzi sau să închizi ochii.
Claude de îndată se duse în celelalte încăperi și căută un bol să pună apă caldă, și bandaje și ce mai trebuia să-i oprească sângerarea lui Féadel.
Se părea că încăperile erau la fel pe dinăuntru, nimic nu se schimbase, cu doar la exterior.

Féadel arăta palid, lipsit de viață, nu-și mai putu ține ochii deschiși, se întinse pe podea și acolo rămase nemișcat, până ce veni Claude.

-Féadel! Trezește-te!