Azi razele pur și simplu cad
ca niște frânghii și
săgeți prost arcuite


îngerul meu păzitor pune sârmă
ghimpată
în țipăt


umbrele amândorura
cât de o icoană de buzunar
nu ne mai lasă aer în piept


o casă părăsită e strigătul meu, mă retrag să
pun somnului streașină
fără să-mi mai pese că
ai lăsat ușile la perete
se vede tot
fiecare bătaie de inimă
se târăște


Mă fâstâcesc când vorbesc
ca și când ar ciocăni la ușă singurătatea
și i-ar răspunde o carcasă prompt
că nu este nimeni acasă
de când m-ai părăsit.