poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-27 | | Sunt atâtea lucruri de făcut! Atâtea zile de trăit și atâtea nopți de iubit !... Atâta durere de îndurat și atâta bucurie de adunat în căușul gândului. Atâta bunătate aș putea dărui, câtă are nevoie fiecare punct din spațiu, și ce mult nu m-ar mai durea tăcerea de-aș putea zvârli către cer veșmântul diafan al minților obosite de goana după cuvinte mari. Calc pământul umezit de nepăsare. Frunza foșnește sub povara întrebării divine. Nu pot, nu vreau, nu știu să privesc în urmă. Mi-e frică. Mi-e frică să nu jignesc viața. Nu aș vrea să o rănesc. Imaginea unui înger îmi trece încet printre gene. Săpunul cu care încercăm să ne spălăm păcatele trupești este plin de microbii altor păcate. Adun cuminte tot ce poate fi demn de mine. Nu mai vreau ca minciuna să altereze mințile bolnave de intrigi si văgăuni verbale. Strigătul meu se curmă în neantul sufletelor pierdute. Cine știe când ne vom da seama de absolutul fiecărei tresăltări a cugetului? Dacă am vedea mai mult în noi, dacă am fi mai buni, dacă bestialitatea de care ne lovim în fiecare zi nu ar mai exista, dacă frunza ar fi lăsată să își păstreze pețiolul și locul ei în ramura răvășită de vânturile existențiale, dacă praful amintirilor s-ar strânge într-o bibliotecă a sufletului și ar reuși să nu doară, poate că zilele s-ar lăsa simțite ca mierea îngrijită în fagure. Ne lăsăm amprentele peste tot pe unde trecem. Pe asfalturile sintetice, pe monumentele citadine, pe zidurile impersonale ale clădirilor, pe trunchiurile copacilor. Aceștia din urmă sunt singurii care strâng cu putere din pumni atunci când inconștiența ia locul rațiunii însângerate de neputință. Privesc răvășită cum zilele drepte se scurg prin fanta indolenței. Se scurg cu măsură, inventând crevase și culmi ale prejudecăților. Ca simplu observator, VÃD cum culorile își pierd din căldură și culmea! dragoste se face cu lumina aprinsă. Ne e frică de viitor. Vrem să aflăm TOT. Nu mai pot privi doar, copleșită de eterna lașitate care îmi sfâșie cugetul. Dar până voi simți că pot face ceva, încerc să țin în palmele goale, mingea de foc a omenirii. Simțind, AM IMPRESIA că trăiesc.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate