Totul a inceput cu o minciuna. Nu a mea, nici a lui, ci a celei mai bune prietene a mea. Nu credeam ca o minciuna poate duce la ceva atat de frumos, mai ales ca tot minciunile au distrus prietenia cea mai stransa si mai frumoasa pe care am crezut ca o aveam. Dar asta a fost si, pe undeva, simt ca nu prea mai are importanta. Ceea ce conteaza acum este relatia mea cu el. Am visat mult timp la acest gen relatie si la o cu totul alta persoana, dar nu mi-am imginat ca cineva atat de diferit de cel pe care mi-l doream va reusi sa-mi patrunda atat de mult in suflet.
A aparut cand tocmai trecusem peste o dezamagire si refuzam sa accept o alta. L-am respins din primul moment cand am dat cu ochii de el si, desi oarecum placut impresionat la prima vedere, nici el nu era incantat de firea mea. Minciuna ei ne-a dat curaj sa ne cunoastem si, odata ajunsi aici, impresiile proaste create de aparente au disparut. El pornise totul cu un scop, eu cu nici unul si, in final, ne-am indragostit. Am constientizat asta abia dupa ce am fost la un pas de a rata acest ceva atat de frumos pe care il avem acum.
Uneori ma intreb cum a fost posibil asa ceva? Cum a reusit sa adune miile de bucati in care se rupsese tot ce tinea de iubire si incredere in fiinta mea, sa le uneasca si sa reconstituie acel intreg care acum ii apartine? Nu ii oferisem decat dezamagiri si neincredere si, mult timp dupa ce am devenit un cuplu, l-am privit ca pe unul din multii despre care spuneam ca au fost doar "shuste". Acum avem mai mult de patru luni de cand suntem impreuna si urmeaza sa petrecem un weekend la munte. A fost atat de frumos pana acum incat nu pot sa nu ma intreb daca e real. Mi-e teama sa nu fie totul o iluzie sau, mai rau, o minciuna. Desi am incercat din rasputeri sa evit acest lucru, a pus stapanire pe dragostea mea; a reusit cumva sa-si adjudece acest sentiment, m-a determinat sa am incredere in el si, desi imi spune in fiecare zi, de zeci de ori pe zi, ca ma iubeste, faptul ca sunt atat de vulnerabila in fata lui, ma sperie.
Sunt ca un bulgare de zapada: o lovitura si m-am spulberat.

P.S. Textul de mai sus a fost scris la data de 8 feb. 2000. Pentru cei care sunt, poate, curiosi, anul acesta, relatia al carui inceput este descris, implineste frumoasa varsta de 3 anisori.