Nici macar bataia

E greu cand sufletul tau iti dicteaza sa faci ceea ce-ti place, iar mediul in care traiesti te izbeste de zidurile realitatii, te obliga sa fii aspru, sa adopti o atitudine ce nu-ti apartine.
Mintea iti sfasie si cel mai mic impuls, te frange intre dorinta si nesiguranta. Iar tu ramai nauc in fata propriei vieti, astepti si cauti in acelasi timp… raspunsuri. Raspunsuri la niste intrebari care poate nici n-au fost formulate.
E greu. V-am spus eu ca e.
N-ai vrea sa ranesti pe nimeni, nici macar eul ce iti apartine. Sau, mai degraba, n-ai vrea sa te ranesti pe tine si nici pe cei ce tin la acea persoana care cauta, cauta zi si noapte.
Mentalitatea lor striga in urma ta. Uneori galopeaza si e cu un pas inainte. Insa un pas e atat de subred in fata unui drum. Si totusi il accepti. Il asculti. Si ascultarea aduce noi nedumeriri, noi dezechilibre. Persoana nu-ti mai apartine. E decis. Ea apartine celor care vor sa te formeze. Iti vor binele, la o adica. Manipulare? Inconstienta, da. Dorinta lor naruie sub ochii sperantei tale tot ceea ce ai cladit. Nimic nu mai conteaza. Nici macar bataia pe care inima a lasat-o sa porneasca din tine.
Tu esti un altul. Esti omul lor. Marioneta sau nu, ai vrea sa evadezi din prezentul ce te admira insolent. Sa vezi viitorul. Sa vezi cine are dreptate. Poate asa, confirmandu-ti gandurile, vei prinde curaj. Curaj sa rupi lanturile supunerii oarbe fata de sufletul celorlalti. Poate asa sufletul tau va fi liber. Liber sa traiasca. Liber sa moara. Cat costa aceasta libertate?