poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-17 | |
Dimineața asta nu are sevă. Are doar nuanțe de albastru strivite și zdrențe albe. Mă spionez singură, caut să prind conversațiile. În asemenea momente e bine să fii în posesia tuturor facultăților, chiar și a celor mintale. Mă las pipăită de doctorul cel nou care-mi spune că-mi cunoaște boala și mă trezesc că-l invidiez pe cel care mi-a comprimat tainele într-o rețetă scrisă pe o jumătate de filă. În materie de boli, ca și de flirturi și iubiri, ceea ce se caută e confirmarea.
Nebunia lâncedă, până atunci bine mascată într-un anonimat, avansează văzând cu ochii în scopuri de infiltrare: pe coridoare, prin birouri, prin saloane, pe străzi, peste tot. Chiar și femeile ușoare desfășoară fitilul primit amabil de la bărbații cu greutate. Cu mâinile la spate mă plimb prin saloane. Cadavrele mă urmăresc în șir indian în sunetele unor muzici exotice fără să dea atenție bisturiurilor care, incizând profund, mai lasă încă semne de viață pe mesele de marmură pe care plutesc ficați, inimi mărite și rinichi. Ascult impasibilă de un soi de regulă intuitivă, proprie tranzitului meu domestic. Medicii bâjbâie în continuare după un diagnostic potrivit mie, fără să înțeleagă că eu sunt cea care mă perpetuez în viață. Incetez să mai fiu importantă. Mă preocupă, mai degrabă, amănuntele denunțurilor, muzica de cameră din timpul spovedaniei, ploile torențiale, unghiile impecabil lăcuite ale doctorului, neonul din mijlocul tavanului și mirosul fin de after shave lăsat în urmă, simțindu-mă ca un mecanism complicat cu arcuri, sârme, șuruburi, scripeți dislocați într-un coctail de strigăte de ajutor. Mă inhib exact în momentul când să articulez cuvintele. Nebunia mea se consumă între două focuri. Nu vreau să decid nimic, doar să mă mențin într-un calm inalterabil și să nu dezvălui că trăiesc preocupată de problema mea. Până și curajul mi s-a retras în alt continent și în momentele astea nu mă gândesc decât cum să-mi salvez pielea – pielea mea scărpinată și bună de folosit. Trebuie să mistific durerea, să plimb buna dispoziție într-o tăcere indescifrabilă și, mai ales, trebuie să evit cu orice preț să adorm. Trebuie să rămân conștientă. E arma mea cea mai puternică împotriva lor. In puținele momente libere mă uit în oglindă și mă văd bine, fericită, mă studiez ca pe o ultimă zvârcolire ca să-mi înving boala. Incerc să mă mențin mereu într-o stare de veghe. Operațiile algebrice, aritmetice, geometrice au devenit un adevărat supliciu. Să adun doi cu doi, să fiu atentă la unghiurile unui triunghi echilateral înseamnă să escaladez un munte de înțelepciune mult mai înalt decât toate Everesturile. Rămân buimăcită, fără să am curajul să spun da sau nu. Meditez mult : doi cu doi, ore întregi privind în tavan. Doi cu... doi, știu cât fac dar m-am zăpăcit, doi cu... ah ! doi. Desenez cu înverșunare aceleași triunghiuri. Din când în când trece câte o muscă și operația de adunare se risipește. Pierd socoteala. Ceea ce mă necăjește e imposibilitatea în care mă aflu de a lua o hotărâre. Mi se pare că dansez pe sârmă, echilibrându-mă ca un motan. Mă eschivez de la alte declarații, fur amintiri dintr-un trecut... taci ! Unele persoane din salon se uită la mine cu ochii holbați de parcă ar fi vrut să primească picături pentru dezinfectare de propria ciumă. Nu am în mine nimic din ceea ce se numește, in mod vulgar, monstru. Animalul din mine e bine definit, dar divers, pentru fiecare categorie de persoană care mă vizitează. Toți cei care vin să mă vadă folosesc un limbaj atât de intim, atât de netransmisibil că oricât mă străduiesc nu pot selecta din gândirea momentană a fiecăruia. Continui să înghit izolarea care mă obligă la atitudini de caracter vânătoresc, zero dezuman. M-aș fi dus să defrișez prin munți sentimentele cele mai intime. Aș vrea să evit să fiu etichetată drept îndrăgostită. Rămân rece, prefăcându-mă că iubesc, mistific fără să discut ceea ce aparent mă rănește, vorbesc contra cuvintelor, confuz. E o prăpastie pe care o ofer cuiva care mă captivează din cap până în picioare. Așa s-a întâmplat că, prevăzând eventuala pornire pentru un bărbat, mi-am pus la adăpost excitațiile legate de această pornire și multe alte diverse sensibilități pe care în viața mea le risipisem. Până la urmă nici nu mai contează dacă ritmul lucrurilor a fost același. Aproape transparentă aștept ora de vizită, aștept sfârșitul zilei fără să ma pot desprinde din cămașa de forță în care m-au vârât circumstanțele. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate