Am un spiriduș în curte. Serios. S-a mutat la mine printre straturile de flori și din cauza lui nu mai am viață. E un spiriduș capricios, habar n-am de unde a venit, dar am bănuiala că a fost alungat din Þara Spiridușilor de obraznic ce era. Bineînțeles că nu mi-a cerut permisiunea să se instaleze în grădină, grădina mea personală, pe care o îngrijesc cu dăruire cel puțin câte o oră pe zi, unde îmi plantez și îmi cresc eu nu numai florile preferate, ci și visele cele mai secrete. Mi-am instalat un balansoar chiar în mijloc și acolo torc și torc în fiecare zi, cel puțin o oră, fir de viață, ca ursitoarele. Poate de-aia obrăznicătura asta fără maniere s-a gândit că e locul potrivit pentru el, cred că-i place aroma viselor, e știut faptul că spiridușii au o predilecție aparte pentru povești. Și–am zis de prima dată „Domnule Spiriduș, eu nu inventez povești aici, torc fir de viață adevărat, du-te, domnule, de-ți caută loc în altă parte că aici se face treabă serioasă!”. Aș! De parcă ai cu cine te înțelege... Aș fi putut crede că e surd, pentru că nu a vrut să răspundă, dacă nu l-aș fi văzut cum mă măscărea de fiecare dată când mă întorceam cu spatele.
Nu am nici cea mai vagă idee ce e cu el, problema este că îmi încurcă socotelile. Să vedeți. Încă din prima zi, mi-a mutat rondurile de flori după gustul și mintea lui mică de spiriduș. Lalelele lângă garoafe, feriga lângă lăcrămioare, zambilele amestecate cu narcisele, heeei, heeei, i-am zis, vezi și tu că prețioasele astea de garoafe otrăvesc totul în jur, astea sunt speciale, ingrate și egoiste, nu suportă companie, se cred atât de deosebite, încât niciodată nu vor accepta să fie amabile și nici măcar respectuoase cu celelalte flori. Înțelegi, domnule spiriduș, cât rău pot face celorlalte doar din aroganță? Nici nu le pot condamna prea tare, gândește-te, i-am zis, arată ca niște mici aristocrate, cu aere nobile, au mai multe petale decât trandafirii, sunt la fel de înalte și demne, și în plus nu au țepi deloc. Arată perfect, doar că sunt solitare și le place să fie admirate fără comparații. Respectă-le capriciul dacă le vrei prin preajmă! Apoi, uite, lalelele mele, atât de sensibile, deși nu arată ele chiar așa, ai putea crede că sunt în stare să se lupte cu oricare floare de-aici. Păi nu, domnule spiriduș, nu! Se deschid numai la lumină și căldură, poți să crezi? Ce crimă oribilă ai putut face să le muți locul, aveam un loc perfect pentru ele, le țineam aproape de balansoarul meu, aveau câtă lumină și căldura le trebuia, cu frunzele alea ale lor ca niște salate fără grație, n-ai idee de câtă recunoștință sunt în stare! Îți spun un secret dacă vrei, dar promite să nu-l speculezi vreodată și să-l folosești împotriva lor, domnule spiriduș, atât de mult se dăruiesc dacă le oferi lumină și căldură, încăt sunt în stare să-și deschidă petalele până arată ca niște farfurii caraghioase și lăbărțate, cu totul ți se dau, așa să știi. Mai bine du-le la loc și pune feriga la umbră. E o melancolică fără seamăn, timidă și cam plângăcioasă, eu așa zic, domne, când suferă, suferă, nu se încurcă! S-a supărat într-o zi atât de tare când am expus-o privirilor, încât s-a îmbolnăvit cumplit, de credeam că o pierd. Nu a acceptat nici măcar mângâierile, serios, e o mare interiorizată, dar n-ai să crezi câte resurse de regenerare are! M-am mirat și eu de unde și-a găsit ea atâta forță să o ia de la capăt și să uite definitiv supărarea. Și tu ce ai făcut? Ce ai făcut? Ai așezat-o cu lăcrămioarele? Oof, of, nu e bine, măi, spiridușule, nu e bine deloc. Păi micuțele astea ar inoportuna-o cumplit, arată ele discret și neajutorate, dar știi ce parfum puternic răspândesc? Armă ca asta rar găsești. Cât le vezi tu de firave și gingașe, se descurcă admirabil și primesc simpatia tuturor fără nici cel mai mic efort. Ia să faci bine să pui totul la loc cum a fost!
Ei, să știți voi că abia atunci spiridușul meu a căscat ochii la mine atent, se vede treaba că nu e numai obraznic, e și un picuț curios. Noroc că-i plac poveștile, că altfel nu știu dacă aș fi căzut cu el la pace. Nu veți crede ce a făcut! Și-a pus mănușile de cauciuc, are într-adevăr niște mănuși mici, mici și portocalii, speciale pentru spiriduși, magice cred, și s-a oferit să mă ajute să îngrijesc florile. De când a înțeles că fiecare e specială, a început să fie mai atent, spune fiecăreia poezii, e incredibil ce imaginație și talent au spiridușii la versuri, pentru ferigă în mod deosebit cântă, a aflat el că melancolicii răspund mai bine la muzică. Într-o zi, când credea că nu îl văd, a pus în scenă un spectacol doar pentru flori, el singur, singurel. A interpretat pentru ele tot felul de roluri, a fost pe rând adiere de vânt, să-l fi văzut cum zbura de colo, colo, cu grijă însă să nu îndoaie tulpinițele florilor. Apoi a fost ploaie scurtă de vară, vă spun în secret că s-a ajutat de o stropitoare fermecată, una care știe să arunce apă în formă de inimioară, de acadea, de tobogan, de zdronțobrontozaur, de carusel, de câte și mai câte, râdeau florile mele în hohote de bucurie, dar eu am rămas după fereastră. Știam că spiridușul meu obraznic s-ar fi simțit ofensat să intervin, dintr-un motiv pe care nu-l cunosc, încă nu vrea să ne împrietenim. În finalul spectacolului, a ridicat peste grădină, doar peste grădina mea, un curcubeu. Pesemne, are ceva puteri magice, pentru că l-am văzut cum a ridicat mânuța aia mică, a pocnit din degete de două ori, a spus un descântec pe care nu l-am înțeles, trag nădejde că mă va învăța cândva și pe mine, și deodată a apărut deasupra grădinii mele un curcubeu cu mult mai multe culori decât șapte, adică de câte culori au în general curcubeele obișnuite.
Din ziua aceea, pot să vă spun că nu s-a mai amestecat în rostul florilor mele decât ca să le facă fericite, dar a început să-mi chinuiască gâzele. Uf, o să vă povestesc despre asta altădată.