Bine, zic eu, ca nu ne-am calificat pentru Campionatul Mondial din Germania. Caci se intampla, o data la doi ani, in cei pari, la Campionatele Europene si la cele Mondiale, ca nimeni sa nu mai vorbeasca despre altceva decat despre fotbal. Ca fetele se dau in vant dupa meciurile nationalei, hai, treaca mearga, Darwin spune buna ziua in subconstientul lor. Dar te trezesti pe cine stie ce terasa, unde stai linistit la o bere cu baietii, ca, la masa alaturata, lipita cu ochii de ecran, bombane voioasa nevoie mare bunica prietenei tale. S-a zis cheful, mai poti, dom’le, sa-l injuri pe Mutu? Mai poti sa scuipi seminte pe jos? Mai poti comanda berea in plus, cea care te determina sa - cel putin - iti dai jos tricoul? Auzi, dom’le, bunica iubitei, bunica, pentru care junele atacant al lui FC Köln Lucas Podolski ar putea fi, eventual, ministrul de Externe al Poloniei, analizeaza pozitia nefireasca a mainii lui Samuel Eto’o in propriul careu, la un atac (poate singurul) al lui Pancu. Piei, drace, hai, mai bine, inapoi la oile noastre (nu, nu tin cu Steaua lui Becali), la fotbalul nostru sat fara caini (nici dinamovist nu sunt), la granzii autohtoni (necum rapidist).

Pe usa biroului de alaturi, poza unui sufletist cronicar contemporan (sub care un sugubat, sau, vorba crainicilor sportivi, un „hatru“ a scris „unicul geniu al biroului“) troneaza alaturi de un citat dintr-un anonim: „Divizia A fara Stiinta Craiova este ca literatura romana fara Eminescu si ca noaptea fara Edison“. E vechi, afisul, tare vechi, de pe vremea cand Divizia A fara Craiova chiar nu putea fi conceputa. Eu, ca fan constant al unei echipe alb-violet, alaturi de care am fost si in mari victorii europene dar si in strafundurile Diviziei C, m-as simti mai bine daca s-ar putea ca Divizia A sa nu se mai joace. Un an, macar, atat, un singur an...

Ma uit de o viata la fotbal. Am petrecut duminicile copilariei stricandu-mi pofta de mancare cu seminte cumparate (cu "bonus") de la tanti Boanca. Am urlat ca descreieratul „Hai, Vulturii (Lugoj), ca aveti in poarta o gaina moarta“. Am stat in spatele portii, baiat de mingi la tensionate rivaltati intre Minerul si Minerul si Minerul (Anina, Moldova Noua si, desigur, Oravita). Am vazut fotbalisti care sufereau de rusine cand pierdeau in deplasare cu 0-2. Am calatorit cu ei in deplasari, un fel de junior-mascota, asa ca, la un moment dat, incepusem sa devin un fel de marinar, cu cate o iubita in fiecare orasel banatean cu echipa de fotbal in Divizia C. Chiar asa, ce vor mai fi facand? Am mai si plans , cand s-a ratat promovarea in Divizia B, chiar daca mi se explica limpede ca nu este interesul nimanui, pentru ca echipa nu are bani nici de deplasari lungi, nici de jucatori mai scumpi. Iar cei care terminau, an dupa an, pe locul 2 sau 3, chiar veniti de prin alte parti la Oravita, incepeau sa prinda cheag si chiar drag de cate vreo localnica asa ca nu le mai ardea sa plece pe la Slatina sau cine mai stie pe unde li se arata vreun contract de pseudo-amatorism intr-ale fotbalului.

Dar, pe vremea aceea, nu deranja nimeni suporterul adevarat cu aprecieri estetice la adresa ochilor cine-stie-carui fundas italian. De aia, zic, bine ca nu ne-am calificat la Campionatul Mondial din Germania. Prea se chivuise toata natiunea, prea lobonteau fetele, prea o piturcasera cu totii. Asa, mai simplu, ramanem departe de pozele de grup cu deputati, senatori si presedinti felicitand primul (si, poate, singurul) succes cu un triumfalism demn de intrarea „trupelor sovietice eliberatoare“ avand ca efect un luciu abuziv, dus pana dincolo de kitsch, dat unor borfasi ordinari cu pretentii de guru nationali. Eu raman un proletar al fotbalului si, daca s-ar putea sa mi se dea, intr-ale Diviziei A, un an de somaj tehnic, zau, nu as iesi in strada sa dau jos Guvernul. Am alte motive sa o fac!