Alerg,
după ce nu poate fi prins.
Vânez,
ceea ce ar trebui să fie vânătorul.
Caut,
ceea ce nu poate fi găsit.
Decât în inima de piatră înghețată
a lumii.
Caut speranța,
Lumina ce ne motivează,
ce ne-a fost furată
de cei care o pierduseră.
Lovesc cu pumnii și cu picioarele
în porțile de cleștar
ale templului păgân.
Un ecou surd răzbate dimprejur,
bătându-și joc de mine...de noi.
Aerul oțelit devine irespirabil,
iar pământul incandescent.
Dar nu simțim nimic:
nici cald, nici rece
nici dureri, nici bucurii.
Și cădem
într-o comă spirituală.
Așteptăm izbăvire;
Degeaba.
Murim precum martirii:
biciuiți de ignoranța lumii,
scuipați și înjurați și pietruiți
de ipocrizia societății "perfecte"