Mama are parkinson afară e o vară foarte roșie
- nici poezia aceasta nu e ceva prestabilit –
pe-o frunză-nsângerată cânt și eu zdrobind-o
două lucruri am suportat râzând – mezalianța și cărțile din pod
dar sunt ridat pe dinăuntru – înțelegerea le întrecu
toate au fost odată ca niciodată – mi-e dor de câinele nostru –
sub scaunul de la catedră aș înfige cuie de doisprezece
dar eu sunt mâinile Mamei
ia uitați-vă
cum tremur