poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-26 | |
Nu am dreptul sa scriu asta. Nu, nu si iară nu! Si totuși o fac.
Îmi arați marea… Ființa, tu îmi arați marea; singurul loc in care mi-am putut găsi liniștea, dar acest lucru cu riscul de a părăsi complet tărâmul acesta. Mai aveam doar un pic, a avut noroc ca era cu mine, altfel as fi părăsit-o. A avut noroc si după aceea, m-a părăsit ea pe mine; dar nu mai contează asta acum. Revin la mare, stimata domnișoara, revin la imensul ocean de întuneric in care, pentru mine lumina năpădește mai intens ca in orice alt loc. Mă întorc pierdut de lume si uitat de mine la imensitatea albastra pe care o numesc impersonal, mama. Si o întreb pentru a nu știu câta oara… „Mama! De ce m-ai născut? De ce nu puteam sa rămân doar o existenta acolo in lumea celor de dincolo? De ce a trebuit sa mă nasc pe pământul acesta si sa îndur durerile oamenilor?” Tu îmi arați marea, la fel de învolburata; la fel de liniștita, la fel de plina de albastru precum o știam de când m-am născut. O alta ființa îmi vorbește acum de mare, dar oare ea știe ca marea înseamnă sfârșitul meu? Oare ea știe ca încă o întâlnire cu propriul meu Creator mi-ar sfârși orice speranța de a fi om? De a trai? Intre doua semne de foc… Eu, Dor, Herrus, sunt unul! Sunt vântul pe care Yume (vis) îl cheamă pentru a da naștere ploii… pentru a da naștere propriilor dureri! Sunt sclavul ce încearcă sa își părăsească stăpânul ce l-a iubit si eliberat; l-a părăsit, dar încă tânjește după farmecul sau… Sunt aerul pe care îl respira Lucif alături de mine, întărindu-i căldura si focul ce arde in noi… Sunt amantul pierdut in cearșafuri de mătase neagra ce tânjește înnebunit după sărutul de foc al zeiței ce l-a vrăjit intr-o noapte cu luna rosie. Eu… Dor, Herrus, sunt unul! Cu marea drept mama, si cerul drept tata… Mă simt liber in lumea mea… iar liniștea mi-o găsesc in liniștea voastră; iar tu ființa îmi arați marea… Fericirile mele sunt marea… Dar marea e locul in care… as stinge focul… as liniști furtuna… as închide întrerupătorul pentru fulgerele lui Dor… sa moara si Dor… sa rămână numai dorința; iar dorința sa întrețină focul luciferic ce arde in noi… Dar tu ființă, îmi arați marea. Dorul de mare…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate