m-am intrebat la un moment dat, recent, pentru ce scriu
sau daca ceea ce scriu se poate chema poezie ...
si pentru ce continui sa slutesc prin cuvinte ce nu pot vorbi, frumusetea
ascunsa in ganduri si trairi ce sunt doar ale mele ...

frumusetea din jur e tot doar a mea ...
caci eu ma bucur de ea in felul meu barbar, dar totusi al meu ...
cum as putea sa transmit altcuiva perceptia mea schilodita
asupra a ceea ce eu numesc frumos si pentru ce sa o fac?

fiecare percepe si apreciaza frumusetea intr-un mod subiectiv, nu?
pentru ce, atunci sa incerc sa impun frumusetea mea altora?
e ca si cand as incerca sa predau intr-un curs frumusetea,
stabilind sabloane ... sa spargem orice sabloane!

sa fim liberi! suntem oare?
sa fim liberi in a aprecia frumusetea, sa spunem ca nu vrem tipare
ca vrem sa scoatem din carcasele trupurilor sufletele si sa le lasam libere
sa traiasca in felul lor -singurul original- frumusetea

... desigur, si acest mod de a privi lucrurile este tot unul personal ...
totul in lumea asta este, cred, personal caci totul se reduce la trairile "mele".
nu pot trai in locul altcuiva iar in final sa ii fac un rezumat
prezentand concluziile "mele" cu privire la ceea ce ar fi trebuit el sa traiasca, pur si simplu nu pot ...

si atunci pentru ce sa incerc sa expun frumusetea asa cum o vad,
cand in fond o ucid, taindu-i aspectele care mie imi scapa, schilodind-o constant?
este oare poezia capcana frumusetilor personale?
... pentru un trai fara capcane!!!