Îmi întorc palmele înspre pieptul tău. Nu am reușit astăzi să-mi conving deloc sângele să mă încălzească. Orizontul mi se prăvale peste respirație în salturi. Am mâini de ceață cu care încerc să adun înapoi culori, dar nu fac altceva decât să le diluez. Mi-am trasat ieri drumul pe o hartă cumpărată în ultima stație a anului acestuia, dar mi-am făcut bagajele în pripă și am pierdut și hartă, și drum, și cariocă albastră. Ai atâtea repere, iubito te aud șoptindu-ți cu capul în piept. Să vedem: cercul s-a lichefiat și acum are aripi de pescăruș, greu îl mai pot prinde măcar într-o poză, necum să mi-l mai iau de punct cardinal, liniile drepte s-au scurs într-un sacadat alergat al trenului prin pădure te văd cum îti închizi ochii prea aproape prea aproape. Cred că îmi rămâne punctul, dar în jurul unui singur punct se adună întotdeauna și virgule (ce caută virgulele în povestea aceasta?!), iar mie nu-mi plac virgulele.
Mâinile au început să mi se încălzească, descopăr abia acum că mi-ai sădit un răsărit oranj care îmi sfârtecă pielea, verde îmi ștergi culorile din vîrfurile degetelor atât de obosite de căutat limbaje braille pe muchiile anotimpurilor.
Undeva, pierzându-mi umbrele de cenușă într-o noapte neîncepută, mi-ai întinde o ceașcă micuță, cât o ghindă năucă de toamnă, plină cu ceai. Moonlight.