poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2255 .



Pagini albe (4)
personale [ Jurnal ]
(epistole nedefinitive)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [elavictorialuca ]

2005-05-13  |     | 



Vineri, 13 mai 2005


Un spațiu alb. Un spațiu în tine. Spațiu în care numai tu te poți trăi la întâmplare sau după propriile legi, acolo unde celălalt chip, cealaltă mână conturează un alt destin, ca și cum ar avea un negru de fum și ar trasa o mâzgăleală din care numai un artist al liniilor sau al cuvintelor ar putea da sens, formă, creație.

Tu stai și privești mută. Ca și cum negrul de fum te-ar fi cernit deodată, spre înserare, lăsând lumina ascunsă sub el, stingheră, abia pâlpâind. Numai tu știi că acolo ai fi putut lăsa o poezie sau pur și simplu "Dragule, drag...". Nu mai știi unde-ți încep temerile, acolo, pe muchia tăioasă de care toți se feresc sau pe care încearcă să o ignore, sau pe o pagină abia scrisă de care te temi mai rău, să nu cumva să îți revezi șovăiala, imperfecțiunile, absența, necunoașterea, inhibiția, plânsul, căderea...?

Paginile negre nu pot fi scrise. Degeaba îmi spui că ai putea lăsa urme albe, că mi-ai aduce mici luminițe, nici măcar cuvinte, doar semne. Eu nu mai cred în ele, azi. Mâna mea șterge destinul și o ia de la capăt pe o pagină albă, acolo se simte în stare să se lase întâmplării sau, mai bine, să fie ea întâmplarea. Paginile negre stau încremenite, strivite, niciodată albe, niciodată vii, oricâte lumini le-ai presăra. E ca și cum ai încerca să reînvii un suflet deja dus, e ca și cum te-ai mai amăgi o dată și încă o dată că orice moarte își are viața la indigo.

Definitiv. Ne jucăm la întâmplare cu unele cuvinte, ca și cum ar sta în putința noastră să le naștem și să le murim. Da, să le murim, nu să le omorâm. Fiindcă cel ce a născut cuvântul, nu îl mai poate omorî, îl poate încă muri în el, îl poate goli în el de orice sens, îl poate rătăci, îl poate nimici până când nu îi mai simte nici carnea, nici esența, nici rostul. De ce mor cuvintele?, te-am întrebat. Ca să naștem altele.. Ce iluzie, străine...


Noi nu avem acest har nici măcar o singură dată în viață. Ele, cuvintele, ele ne nasc pe noi. E altă taină ce nu va putea fi înțeleasă de nici un grăitor. O altă pagină neagră. Și de aceea îți spun: mă lasă acum, eu am în mine o pagină mereu albă.

...


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!