întânirile cu tine îmi par bărci pneumatice, denivelate de zile, mai puțin de nopți
am o fobie cu nopțile care nu se întâmplă.
există un trup între noi care se usucă. timpi vii, timpi morți.
înfuleci ceva, poate o operă de artă, poate un oraș ori o carte. o experiență pe net, nerelaționată de priviri. nici de voce. asta mă bagă în sperieți. fug cu copiii prin parcuri, ei mă aleargă, vezi bine, inima mi-e plină de frică. dacă mor acum și nu am aflat care mi-e povestea, dacă o să cad pe stradă și nimeni nu va ști cum să ajungă la mine, cuvântul de cod care e? ce m-ar aduce înapoi, cu câtă iubire cine să mă cheme,

komm/ comă, oare de ce?

salvez în iarnă de sub un balcon, în zăpadă, o ramură de regina-nopții. o pun în apă, îi dau rădăcini, în vară face flori. ce ni se întâmplă ni se potrivește, parcă aud în ceață… adică:
o femeie, au găsit-o copiii sub gardul viu al parcului. are ciorapi negri, pantofi fără cusur, pare o plantă neîngropată încă. cei mici urlă, s-au speriat.
în spatele mega image-ului, câinele-lup își păzește credincios stăpânul, întins pe burtă în pietriș, inconștient.
în graba din ultimul moment spre serviciu, îl recunosc pe el, cerșetorul din colț. e iarnă, mi se pare aberant, întins pe spate, cerul deasupra, iar el… ce caută acolo? mă apropii încet, nu mișcă, nimic din el nu mișcă. oamenii trec, se grăbesc, e mort, aud o femeie, nu cred. îi caut ochii, omule, sunt aici, încep să cred și eu că e dus. apoi nu știu cum îi vorbesc, e mortul meu dacă-i mort, mă las în genunchi, îmi vin cuvinte dulci, nu le-am mai spus de mult, și lacrimi, cobor tot mai jos, mă deschid, el e ud de frig, de apă îi pun palma pe mână e rece ca o mie de ani de pace de după războiul cu viața ce caldă sunt, doamne, îl iubesc așa căzut acolo îi vorbesc sunt aici haide sunt cu tine rezistă te rog

și atunci
ochii lui dați peste cap
au clipit
au clipit

fug ca o nebună la dispensarul de alături, un medic îmi zice: a, stă acolo de aseară... nu pot să sune la salvare, telefonul e blocat. alerg la florăria deschisă, nu au telefon. îmi amintesc că am o cartelă, în sfârșit chem salvarea
rezistă, te rog, o să vină acum, trăiește
apare un om săritor, e de la un echipaj de poliție, îmi spune că vine imediat să îl ducă mai repede la spital
mă uit la ceas, e târziu, întârzii la serviciu

rezistă, ei o să vină, ești viul meu, ești chipul meu nefardat

apoi
am plecat, înțelegi?

am plecat