poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-06 | |
Vineri, 6 mai 2005
Simplitatea paginilor albe. Te lasă oricând să le umpli, îndură totul, de la un punct, o mâzgăleală, o inepție, o scriere, o capodoperă și până la blank. Nici o interdicție, știi, e ca și cum ți-ar permite o libertate pe care, de cele mai multe ori, ți-o asumi prea forțat de neputința de a fi liber sau, alteori, liberul scris sau urma lăsată la întâmplare îți lasă iluzia de-a fi demiurg. Paginile albe nu plâng, îmi spuneai, nu râd, nu speră, nu strigă, nu disperă, nu dorm, nu strigă, nu privesc. Sunt. Deschise ca un cer neatins, îți dau zborul, simplu. Cum să îți permiți oare, dintr-odată, să te desprinzi din tine și să poți scrie, creiona, hașura, figura, fotografia ceva orice, ceva-ul tău, atâta vreme cât știi că fiece urmă a ta este mereu o urmă din tine? Tu crezi că te ascunzi, te îmbraci atât de bine în metafore și toate figurile posibile de stil, mereu în alte imagini, închipuindu-ți că nu se vede ce este dincolo. Paginile albe îți știu istoria, acea istorie în toate culorile, nuanțele acelea intime, profunde, uneori înalte, pe care nici măcar tu nu îți dai seama că le așterni cu fiecare literă. Tu crezi că ele, literele, nu au simțire, nu au grai, nu au spirit. Știi oare că sunt înviate de tine, cu fiecare curgere a mâinii pe foaie? Sau poate îți place uneori să uiți că acolo ești doar tu, cu lumea ta, ea scrisă demult pe pagina albă a vieții tale. Aș fi dorit să îți scriu, mai mult decât să îți vorbesc, dar oare cum aș putea să îți las literele față în față cu tine însuți în așa fel încât să simți, să înțelegi, să intuiești măcar simpla mea trecere prin tine, oglindirea fără necesitatea argumentelor, fără acoperișul silogismelor, fără imperative categorice. Definitiv nu poate fi decât un imperativ dincolo de logica ta conștientă, impunându-se de acolo, din acel tărâm neexplorat al abisurilor tale, acolo unde - numai acolo unde - se află autenticele izvoare ale vieții. Acolo unde definitivul nu are definiție și nici sferă, cu atât mai puțin familie de cuvinte. În definitv, de ce nu ai putea să-l explorăm împreună, când știi atât de bine că lumina te ghidează? ...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate