poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3824 .



Dimineață
personale [ ]
În spatele ploii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sapphire ]

2005-04-30  |     | 



Vino puțin înapoia ploii. Așa, ridică frunzele din iarbă și crește-le rădăcini. Pentru flori va trebui să așteptăm o nouă primăvară. Știu, știu, ai încă picuri în priviri, verzi ca pământul în aprilie târziu. Așază-ți capul pe genunchii mei și lasă apa să treacă dincolo de noi. De jur împrejurul nostru, clipele vor crește ca iedera, pădurea se va adânci. Pașii noștri ne vor urma printre trunchiuri rebele de copaci Nu ne vom pierde niciodată de ei. Ne vor urma în pământ, noi vom avea aripi, dragul meu.
În fața noastră se adună umbrele. Te tragi mai aproape de foc, iar eu ma înfior. Le vom învata numele împreună, îmi spui în timp ce le cauți amintirile în foi scrise de mână, pe care focul le îneacă oranj. Eu fac o fiertură din nisipul rămas din castele, aripi de fluturi, miros de liliac închis, urme de pietre și trădări mărunte. Nu există decât trădări, nici mari, nici mici Știu știu îi spun umbrei ce s-a desprins și mi s-a așezat pe încheietura mâinii. Aici suntem însă în spatele ploii, am trecut prin Râul Adanc și am revărsat patimile peste maluri, am scobit stânci în dureri și palmele noastre sunt pline de tăieturi. Umbra se prelinge ușor pe degete și picură pe foile tale. Seara ne inundă sângele, nu am nevoie decât de brațele tale în jurul meu pentru a îmi regăsi anotimpurile răvășite de mări. Îmi aduni în palme frânturi de cântece care alunecă prin ploaia de dincolo, potrivind o iubire veche cu aripi de vânt neînceput, în ochii care abia acum se privesc, în pielea care doar în noaptea aceasta învață hieroglifele începutului de viață.
Peste noapte, umbrele s-au transformat în copaci sau în ape, ploaia a învățat lumina și acum se joacă râzând cu mâinile noastre.
Bună dimineața.



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!