Este ciudat pentru mine să constat că, uneori, sărbătorile noastre sfinte, sunt umbrite de evenimente triste și de cele mai multe ori purtând amprenta morții.
Cu mulți ani urmă, foștii dictatori, erau executați în seara de Crăciun. Acum, văd jurnaliști români pe cale de-a fi executați. După tot ce-am citit și-am vizionat, am înțeles că soarta lor se află în mâinile noastre. Cum așa? În ultimele 24 de ore ale ultimatului, ce mai putem noi face? Să ne-așezăm in fața televizoarelor așteptând caseta cu execuția?
Sondajele spun clar că ne dorim retragerea trupelor din Irak...atunci? Cei care au puterea s-o facă nu ne reprezintă pe noi?...
Știu că a face parte din NATO, nu e o glumă, azi vreau ceva, mâine îmi iau jucăriile și plec, dar mai știu și că am fi avut dreptul să refuzăm la implicarea în Irak, la fel cum au făcut-o alți membrii NATO. Dar, se pare că vrem să fim pe placul anumitor forțe, care oricum, ne vor primi în anticameră și se vor uita dacă ne-am curățat pantofii înainte de-a intra.
Într-o lună, autoritățile aveau timp de gandire, dar se pare că nu există soluții la problema spinoasă a vieții ziariștilor.
E Săptămâna Mare, mă rog Lui Dumnezeu să nu avem un Paște îndoliat și ouă roșii pe masă care să mă facă să văd pe coaja lor, sângele tinerilor jurnaliști români.
Așa a fost și cu morții din gara Atocha...ne-am îngrozit, unii, am plâns, și-apoi am uitat.

.......................................................

p.s. Dacă toată această poveste se va sfârși cu salvarea lor, tot am să simt bâiguiala autorităților ca o palmă pe obrazul meu de român, care nu prea valorează nimic în țara lui.