poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-13 | |
Într’un fel sau altul noi suntem în ceea ce am scris. Dacă nu te regasești înseamnă că prezentul este al tău iar eu sunt trecut. Poate nu gandesc dupăcriteriile stabilite de tine în a’ți urma drumul, dar vor exista clipe în care drumul îți va părea pustiu și fără sens. Sensul în acele clipe îți voi fi eu. Atât de amar cum iți sunt acum, ireal și poate făr’ de’nteles, dar sunt acolo și’ți voi ridica semne de întrebare. Cu siguranță mă vei ignora așa cum ai mai făcut’o și poate ai tot dreptul s’o faci, dar nu uita că singuratatea nu te va duce prea departe. În singurătate nu mă vei putea citi, fiindcă eu nu exist. Și daca eu nu exist care’ți va fi drumul? Întoarce pagina și privește’mă în gândurile tale. Sunt acolo? Printre trăirile care ți’au fost copilărie, printre dorințele ascunse și prejudecăți exista un eu colectiv. Fără el nu am putea coexista și nu am putea comunica după cum o facem. Încercăm să’l minimalizăm fiindcă există legi scrise și nescrise care inhiba dorința de’al cunoaște mai bine. Legi instaurate de cei infirmi și neputincioși în a’și alunga temerile unui sfârșit care poate nu are o continuare a ceea ce sunt. Sunt paraziți ai existenței noastre care se hranesc cu supunerea și umilința de care dăm dovadă, în teama că dincolo de spusele lor există o ghilotină ce va schilodi un suflet născut în și din păcat. Suntem ca un bulgăre de zăpada ce adună temeri în loc de albul înghețat și nu vom ști niciodată ce’l va opri. Îmi permit să gândesc acel final pe care ei nu’l vor accepta. Un final care va topi acel bulgăre și va naște flori de care am fost străini și pentru care nu am avut vise. Atunci vom renaște și vom atinge focul făr’ de teamă și făr’ de a simți căldura lui. Vom atinge soarele, și’l vom umbla desculți bucurându’ne de viața ce’o da universului, ne vom scufunda mâinile în strălucirea lunii și vom simți lumina ei pe chipul nostru, vom dărui în fiecare zi câte un suflet născut din dragostea noastra eternului și în sfârșit vom putea privi dincolo de temeri și chinurile ce’au inundat trecutul cu un sfarșit apocaliptic. Oare am gândit prea mult? Fiecare are dreptul sa gandeasca un viitor și un prezent după dorințele pe care clipa le naște. Toți suntem un eu colectiv și toți avem aceleași nevoi avide de a întelege mai mult din ceea ce suntem. Dar ce putem face pentru a împlini aceste nevoi? Eu am ales sa scriu ceea ce sunt pentru voi si poate împrumutand cateva din gândurile mele, vă veți întelege mai bine pe voi. Și poate într’o zi vom descoperi că suntem toți un singur organism în care viata își va găsi rostul, resuscitand un singur vis.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate