poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1708 .



O lumină la fereastră- aici a fost odinioară un sat
personale [ Jurnal ]
Burma Express-file din jurnalul unui "fact finding mission" eșuat

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Eugen ]

2005-03-22  |     | 



Mergem de trei zile prin junglă. Ghidul nostru are grijă să evităm din ce în ce mai desele patrule birmaneze. Suntem în ținutul karen. Suntem în zona de război.Mă felicit în gând pentru că am luat bocancii cei înalți dați de tipul cel flegmatic din SAS care ne-a făcut trainingul. "They are your number, mate" mi-a spus zâmbind. Francezul Dominique a preferat adidașii Puma. Acum are tăieturi de toată frumusețea pe gambă de la iarba cea înaltă. "Aici, dacă moare un om nu e nevoie să-l îngropăm. Îl mănâncă jungla" ne spune ghidul nostru, nici karen și nici birman, o mixtură care-l face în egală măsură mai degrabă antipatic ambelor tabere. Nu ne-ar fi venit să credem că acest bărbat mic de statură, chiar și după standardele băștinașe, chel și cu o burtă respectabilă poate fi un camarad adevărat. Sau nu ? Cel puțin, de trei zile de când l-am întâlnit nu ne-a dat pe mâna soldaților birmanezi. Mergem dimineața și noaptea. Soldaților birmanezi nu le place noaptea- e momentul în care atacă gherilele karene. Ziua ne-o petrecem ascunși în junglă. Împreună cu încă aproape 50.000 de kareni.Astăzi a fost înăbușitor. Se simte prezența musonului în Golful Bengal-cămășile se lipesc de trup și pe lângă cămăși o groază de insecte. Parcă toate insectele posibile și-au găsit loc în jungla asta. Sunt alergic la fluturi-dar fluturii par catifea pe lângă ce se găsește aici.
Am re-pornit-o pe la 15.30 ora locală.Suntem în întârziere.Ne vom înâlni mîine-dacă ajungem cu bine- cu un înalt responsabil karen. Pe un fir subțire de lumină, la îngemănarea zilei cu noaptea, undeva la margine de junglă. Copacii sunt din ce în ce mai rari, la fel și vegetația. Mergem în șir indian pe o cărare de-abia zărită. După circa trei ore de mers din zi a rămas doar o pâclă fină care ne ajută să ne orientăm. Cerul e albastru- un albastru luminos și întunecat în același timp.Albastru de muson- cum zice Dominique. Parcă se văd niște case. Ar fi extraordinar să putem înopta sub un acoperiș. DIn estimările GPRS-ului nostru ne aflăm la cel puțin cinsprezece kilometrii în interiorul teritoriului karen, în spatele liniei frontului. Patrulele birmaneze nu prea au curaj să se aventureze aici nici ziua. Asta nu ne face viața mai plăcută. A trebuit să ocolim de câteva ori câmpuri de mine și capcane insesizabile- dar pe care călăuza noastră le știe- sau doar le simte. Într-una din capcane un soldat birmanez despicat în două. Pe stomacul ieșit în afară, un nor gros de gângănii.Îmi vine să vomit.E mort de cel puțin două zile și jungla aproape că l-a devorat.Da, sunt niște case. Dar ghidul nostru mărește pasul. Îl întrebăm ce se întâmplă. Își face semnul crucii (circa 50% din kareni sunt catolici). "Este un loc blestemat-nu putem rămâne aici". Să-l credem ? Nu ne joacă vre-o festă ? Case sătești rotunde- din bambus. Un câine care se tăvălește prin noroi ca un purcel. Nici o suflare. Nimeni, pur și simplu nimeni. Parcă ar fi special făcut pentru noi, pentru odihna noastră. "Este blestemat, nu putem rămâne aici". La una din case, o lumină la fereastră. O lumânare sau poate o lampă cu ulei de bananier. Ghidul nostru se face alb la față. Îl vedem cum își mușcă buzele și simt un fior pe șira spinării. Este aici, în acest loc vag prietenos, care ne atrage, ceva mai periculos decât toată armata birmaneză la un loc. Trecem încet, încet prin satul fantomă. Pe un pervaz, câteva felii dintr-un fruct ce pare înrudit cu pepenele.Un ulcior răsturnat.Un miros dulce. Mirosul morții ? Un miros greu și dulce.
Uff, am ieșit din sat. Aflăm de la ghid o poveste tulburătoare, povestea lui Ma Rampo.Ma (bunicuța) Rampo avea 50 de ani (aici speranța de viață a femeilor e de 54 de ani) când unicul ei fiu Gul-Ha-Radeh s-a hotărât să se înroleze. Era singurul tânăr din sat care n-o făcuse. Poate că sperase să fie cruțat. Poate că...își închipuise că nu i se va întâmpla nimic. Logodnica lui fusese însă violată în grup, la marginea satului, de o patrulă de soldați. Violată și sfârtecată cu baionetele "am crezut la început că fusese atacată de Kra- tigrul. Dar au fost birmanii...".Gul-Ha-Radeh și-a vopsit fața în alb și a plecat în junglă. Mama sa l-a rugat să nu plece. "tu n-ai fost crescut ca un luptător ci ca un învățat. Sunt destui acolo care să se bată." a încercat femeia să-l înduplece.Fără rost. "Pentru ca să nu te rătăcești acolo, pe cărările junglei, cât voi trăi îți voi aprinde seară de seară o candelă în fereastră" se pare că i-ar fi spus Ma Rampoh."Pentru ca să-l alunge pe tigrul Kra. Pentru ca să vezi pe unde să te întorci la mama ta bătrână".
Apoi,peste câtva timp, în sat au năvălit birmanii. "Cinci camioane pline cu soldați" ne-a precizat ghidul. Veniseră să-l caute pe Gul-Ha-Radeh -unul din cei mai periculoși conducători ai batalioanelor de gherilă. În sat rămăseseră doar bătrânii și copii. Și Ha-Ner-Sen, spionul birmanez, trădătorul. Acesta le-a arătat soldaților pe mama lui Gul-Ha-Radeh . "Bătrânico, poți să mori numai tu sau poate să moară tot satul" i-a spus comandantul birman. "Spune-ne unde se ascunde fiul tău și îi cruțăm pe ceilalți". Atunci, primarul satului a ieșit primul din rând "Eu trebuie să mor primul pentru că eu sunt primarul". L-au ars de viu cu aruncătoarele de flăcări. Și tot așa, au ieșit unul câte unul, fără să țipe, fără să se vaite, până ce n-a mai rămas decât Ma Rampoh.Care nu mai putea să vadă din cauza tristeții. "Ma Rampoh a murit dintr-o dată, fără ca nimeni să-i fi făcut ceva. S-a prăbușit pur și simplu în fața comandantului birman, în piața din marginea satului".Convoiul cu soldați n-a mai ajuns înapoi. AU dispărut pur și simplu- în afară de trădătorul care a fost găsit încă viu, străpuns de un bambus ascuțit. Nu mai avea limbă- nu mai putea decât să scuipe sânge. A murit în brațele soldaților trimiși să caute convoiul. Iar ochii lui exprimau o imensă groază...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!