Aveam in generala o colega, Laura, care se intampla sa fie cea “mai buna prietena” a mea. Asta insemna ca cel putin o data pe saptamana ne paruiam, ne certam, ne palmuiam, dupa care mergeam sa ne plimbam prin parc sau sa ne cumparam ceva dulce de la colt. Si in fiecare an, fara exceptie, exact in aceeasi zi, in care eu imi sarbatoream venirea pe lume, tinea ea neaparat sa ma indispuna si sa-mi zica in fata ca nu mai suntem, fix din acel moment, absolut deloc prietene. Dupa cateva zile, iar jucam X si 0 pe tabla in pauze. Inca de pe atunci nu m-am putut abtine sa nu observ o anumita tendinta a oamenilor spre masochism.
Poate intr-adevar am avut o saptamana proasta. Poate tocmai de aceea sunt atat de bine-dispusa in clipa aceasta, chiar multumita de activitatile mele recente as putea spune. Si oare faptul ca i-am provocat pe cei din jur sa-mi faca rau, sau doar le-am permis lucrul acesta, ma face masochista?
L-am provocat pe Matei, i-am vorbit urat, l-am jignit si i-am calcat deminitatea in picioare fara nici o mila. Nu ca acum mi-ar pasa prea tare ca am ranit un om, sau ca mi-am exersat tendintele sadice pe pielea lui. Si intr-un final, omul a reactionat si mi-a spus cat a putut el de direct sa-l scutesc: “Uita ziua in care m-ai intalnit.” La inceput trebuie sa recunosc, am fost socata. Adica cu ce drept intervine el in amintirile mele(nu ca mi-as fi amintit eu ziua aceea oricum…)? Am vrut sa-i mai spun cateva vorbe de ocara, dar m-am abtinut. Nu am vrut sa-i dau atata satisfactie. Am dormit cateva ore la pranz si dupa ce m-am trezit, mi-am dat seama ca sunt intr-adevar norocoasa. Expresia asta cred ca am folosit-o o data prin clasa a parta. Nu mi-as fi putut imagina ca la 21 de ani, o persoana poate fi atat de puerila. Imi cam venea sa-i spun sa-si ia jucariile si sa ma lase in pace, dar nu merita atata bataie de cap.
Cel mai bine in astfel de situatii este sa-ti descarci nervii rapid prin cat mai multe scrisori la prieteni, si dupa ce te plictisesti de subiect, te duci sa-ti faci unghiile si-ti gasesti pe cineva cu care sa-ti petreci dupa-amiaza. Zis si facut. Nu mi-a fost greu sa gasesc amatori dornici de un film si in urmatoarele trei zile, am iesit cu trei persoane diferite, am ars pe putin 2000 de calorii la sala, apoi le-am pus la loc dupa ce am mancat niste inghetate delicioase impreuna cu partenerii de film. Mi-ar fi placut sa am totusi eu ultimul cuvant. Sa-i spun ca nu a fost decat o unealta, sa-l fac sa vada ce a pierdut pentru ca numai atunci suferi cu adevarat. Altfel ignoranta e fericire. El a scapat de belea (aceea fiind eu) iar eu se presupune ca ar fi trebuit sa raman cu buza umflata. Pe cand daca-l faceam sa ma vada cu adevarat, atunci ar fi fost intr-adevar o pierdere. Am trecut peste. Adevarul e ca uiti repede cand te afli in compania unor oameni placuti, amuzanti care tot incearca sa te vrajeasca.
Joi am primit un telefon de la sala in care mi se zicea ca am castigat la tombola si ca sunt invitata la petrecere. Ce bucurie pe mine! Eu care la fel ca multi altii probabil, nu am castigat nimic in viata mea (pe bune, ca aranjamente se fac destule), mai aveam putin si saream in sus prin casa de bucurie. Pentru o clipa imi pierise cheful cand mi-am dat seama ca nu am partener, dar dupa un telefon, s-a rezolvat si asta. Vineri ma scol eu constiincioasa pe la opt, ma duc la sala, stau doua ore, ma intorc, fac dus, ma culc putin si ma scol la doua. Premiul consta intr-o sedinta gratuita la un stilist de par. Ma imbrac eu ca pentru petrecere si o sterg spre stilist. Nu mi-a fost greu sa-i depistez sediul. Intru si ma intampina un tanar dragut, foarte binevoitor: “Buna, pot sa-ti iau haina, pot sa-ti aduc o cafea; si vii de mult la sala, iti place?…” Foarte amabil a stat cu mie cam jumatate de ora pana a terminat stilistul de coafat o fata bruneta cu parul cam cat al meu de lung, dar mult mai rar. Trebuie sa recunosc, la inceput m-au socat blugii lui decolorati si extrem de mulati, care-i scoteau in evidenta intr-un mod foarte placut picioarele, apoi cizmele cam pana la jumatatea gambei in care erau bagati pantalonii, si tricoul negru de asemenea mulat pe corp. Apoi, tot studiindu-l nu mi-a fost greu sa observ miscarile delicate facute de la incheietura mainulor, mersul putin ondulat, modul placut in care vorbea, si chiar modul in care atingea parul fetei. In sfarsit m-am asezat pe scaun si m-am privit in oglinda ce acoperea tot peretele. Nu cred ca m-am simtit vreodata mai urata desct in clipa aceea, cand parul imi statea ridicat in cap, fara nici o forma, ochii erau incercanati si fata mi se parea diforma de-a dreptul. Ma intrebam oare cum ma vede el de sus. Oglinzile mele de acasa nu ma aratau in halul acesta, dar de altfel nici nu pot spune ca ma bazez prea mult pe ele. Sunt niste oglinzi mincinoase. Tipul care m-a intapinat a plecat, nu inainte de a ma pupa si a-mi spune ca ne vedem la petrecere. Stilistul se uita la mine iar eu ma gandeam la ce a patit biata Bridget. “Nu”, mi-am spus, “nu ma las pe mana stilistului.” Trebuie sa faca ceea ce-i zic eu. L-am intrebat ce parere are, daca are vreo idee, dar vai!, cum de nu mi-a dat mie prin cap? Nu eram aici pentru a ma coafa pentru o seara, eram aici pentru a ma schimba complet pentru o perioada mai lunga de timp! S-a apucat si mi-a indreptat parul cu ceva foarte fierbinte, operatiune care m-a tinut in scaun pe putin doua ore, avand in vedere podoaba mea capilara, dupa care mi l-a filat, si aici trebuie sa precizez ca desi incercam sa fiu stapana pe mine si sa nu-l las sa ma ciunteasca de tot, am simtit cum imi cade o caramida in stomac in clipa in care mi-a bagat foarfeca in par aproape de urechi. Desi discutasem ca nu vreau sa mi-l taie, nu vreau sa mi-l vopsesc sau sa mi-l fac suvite, si bine-nteles nu vreau breton, Doamne fereste, nu puteam avea incredere completa in el. In tot timpul acesta am vorbit despre cele mai diverse subiecte posibile, de la carti la pictori si de la matematica la baieti. I-am povestit ce saptamana am avut si am fost oarecum surprinsa de raspunsul lui cand i-am spus ca nu-mi place sa ranesc oamenii: “Uneori oamenii vor sa fie raniti. Sunt masochisti!” Asa sa fie? M-am intrebat. In fine, am scapat de pe scaunul de tortura, intr-adevar complet schimbata, cu parul devastat, mai rar decat al bunicii, lins de ziceai ca cineva mi-a dat cu o limba uriasa pe el, si cu o carare ingrozitoare pe mijloc, astfel ca parul imi acoperea fata intr-un mod neplacut. M-am tinut tare pe pozitii, i-am laudat opera, am scos o suta si am plecat suparata si bombanind in gand, dar zambitoare si draguta cu toti.
De cum am intrat in casa, am fost intampinata de reprosurile bunicii, care nu se mai satura sa-mi spuna cat am fost de proasta sa-l las sa-mi ciunteasca in halul asta parul, ca si-a batut joc de mine si ca am gura mare numai unde nu trebuie. Am coborat pana jos si mi-am luat doua batoane de ciocolata ca sa-mi revin. Uitasem de ea si conceptiile ei de acum o suta de ani. Dar inca nu era totul pierdut. La sapte urma sa ma duc la mine la cosmetica sa ma fardez. Asa ca mai aveam o sansa de scapare. Cum am ajuns acolo am inceput sa dau din gura si sa ma plang ca mi-a distrus parul si nu pot iesi asa cu el din casa, am petrecerea la noua, sunt distrusa, disperata si am nevoie de ajutor. Imediat fetele au sarit sa ma salveze. Mi-au facut o creasta si mi-au coafat parul in asa fel incat sa mi se vada fata. Aratam ceva mai bine, dar nu eram complet multumita de creasta si ma bufnea rasul (spre nemultumirea lor) ori de cate ori ma uitam in oglinda si-mi imaginam ca asa ar trebui sa arate o gaina, doar ca creasta mea era pusa invers, intr-o incercare nereusita de a-mi mari fruntea. Nu credeam ca intr-un interval de cinci ore, parul meu poate suferi atatea modificari si imbunatatiri nereusite. Si machiajul a foat un dezastru, ce sa mai spun, aveam ochii inegriti de parca ma lovise cineva in fata! Alti bani, alta distractie. Intr-un final, am ajuns acasa. Bunica era ceva mai multumita, mama m-a sustinut si mi-a spus ca arat bine, asa ca am plecat spre locul de intalnire.
Am ajuns amandoi la petrecerea care pana la sfarsit s-a dovedit a fi un dezastru. Toti oamenii stateau in grupulete compacte si discutau, muzicva era mult prea zgomotoasa, iar noi ne simteam tare stingheri in locul acesta plin de oameni care majoritatea nu vorbeau romana, nu ca asta ar fi fost o problema. Macar bauturile au fost gratis! Bluza imi intrase la apa, machiajul mi se parea ca se scurge pe fata, creasta mi se pleostise, si colac peste pupaza, ma mai si intalnesc la petrecere cu stilistul. Mai, mai sa-mi cada fata. L-am salutat, am schimbat cateva vorbe politicoase, si asta in conditiile in care vorbisem o gramada de tampenii in salonul lui. Tipul pe care-l intalnisem in salon nu ma slabea o clipa din ochi, iar eu afurisita, vorbeam cu baiatul cu care venisem si radeam cu gura pana la urechi, macar asa de aparenta. Ce trebuiau ei sa stie ca suntem doar prieteni? Pe la ora 12 fara douazeci, am plecat in sfarsit si noi, dupa ce i-am salutat pe toti, le-am multumit pentru tombola si invitatie, am reusit s-o conving pe patroana ca e o schimbare bine venita, si dupa ce am trecut de socul initial, am devenit chiar foarte multumita, am plecat spre casa, continuand sa ma plang ca mi-a ciuntit parul. Dar acum cand stau si ma uit mai bine la el, parca nu mi se mai pare atat de devastat, chiar are o linie eleganta. Asa ca m-am hotarat sa nu ma spal inca pe cap, ci sa mai astept cateva zile, sa vad daca fac furori si pe la facultate. Presupun ca una peste alta nu a fost chiar asa o saptamana proasta cum ar parea la prima vedere. Am scapat de o mica problema, am intalnit oameni noi si interesanti, am vazut cum e o petrecere selecta si m-am ales cu o coafura grozava. De maine am sa ranesc mai multi oameni si am sa-i jignesc si am sa-mi bat joc de ei si de sentimentele lor, poate cine stie, o sa-mi mearga bine tot anul!