Îmi simt inima cum împinge la o frecvență de neimaginat șuvoaie de sânge prin vene inelastice, dureroase. Percep groaza organică multiplicată în zeci de milioane de celule, cu aceeași imobilitate a privirilor pe care am avut-o în fatidica zi a evadării tale.
Știu ca tâmplele nu vor mai rezista asediului hematiilor terifiate ce vor să scape catastrofei ce mă dizolvă visceral. Îți simt ghearele cum se urcă ritmic pe interiorul cutiei toracice și acum înțeleg pe deplin că nu mai am nici o șansă.
Teamă fluidă îmi îneacă ochii și nu vreau să văd cum mă smulgi din lanțurile realității, cum mă târăști către vizuina neagră a disperării, a iubirii de tine.