Ma simt pierduta intre mine si nicaieri. Nu e nevoie sa deschid ochii ca sa pot vedea asta. Trebuie doar sa ascult si sa-mi aplec uimirea catre realitate. Curios e ca, in irealitate, simt ca traiesc si ca, in realitate, ma simt spanzurata. Imi e doar frica. Atat. Ca imi pot fi auzite gandurile, spaimele si incertitudinile. Si stiu ca, la un moment dat, cineva o sa reuseasca sa mi le defineasca. Si-atunci voi fi pierduta sau, poate, recastigata?
Imi privesc trupul si sunt uimita ca se mai vad inca, pe el, urmele trecerii tale. Ti-am spus vreodata ca se inrosesc de fiecare data cand le privesc?