poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-12-16 | |
Umbre de dumnezei
*Nevoia de a crede, ca un proprium al omenescului, implică o acceptare resemnată a fatalității; lupta e transformată prin credință în supunere față de un datum implacabil și invariabil independent de noi. Omul e o unealtă în mâna destinului. *Lumea stă sub semnul soarelui negru, al simbolurilor căderii în regăsire, în singurătate și pierdere. Dumnezeu vine ca o salvare ce substituie coborârea căderii, viața devine controlabilul iluzoriu al descendenței. A primit pentru aceasta o dragoste nebună ,o teribilă adorație ce merge până la succesul demențial al apologiei. *Ateii se ridică de fapt împotriva adevărurilor contingente, practice prin definiție, care posedă și astăzi o deosebită forță de convingere prin simplitatea de netăgăduit și situarea sensului lor în afara cunoașterii umane. Astfel a prins formă extraordinara fabulație creștină, care, deși în cădere liberă, continuă să existe în speranța unei reîntoarceri la miturile copilariei sale. *Pornind, bineînțeles, de la inutilitatea declarată a oricărei interogari esențiale, asociată unei indiferențe interpretate greșit ca prezență divină, această religie(creștinismul) bazată pe slăbiciuni ale voinței și simboluri incomplete(cel al divinității),opoziții fundamentale(dintre Dumnezeul lacunelor și ens realissimum)- un adevarat paradox-, și false raționamente, a reușit să impună prin promisiunile unei vieți ulterioare o oarecare magie a securității, cucerind în mod nemeritat și gălăgios atât de naiva încredere umană. *Secolele creștinismului sunt numărate, căci timpul s-a dovedit întotdeauna nemilos cu adevărurile mici și resemnate, ce nu cer decât curajul de a fi rostite. *Am ajuns să ne raportăm cu toții la un Dumnezeu per se notum, care ne răsplătește binevoitor, după ce a primit cadou din partea noastră omnipotența, nemurirea și autosuficiența, cu suferința și puterea de amăgire, pe care o numim credință. Ne-a mai trimis de asemenea, în uriașa sa bunătate, și teama ,ca să se asigure ,tot spre binele nostru, că vom rămâne mereu mărginiți la noi înșine. Și-a cumpărat atent marele Creator și un grup restrâns de oameni pe care i-a înzestrat cu capacitatea de exaptare șireată la cerințele prezentului, de a minți convingator, și cărora le-a dat misiunea de a-i apăra existența, cu orice preț. *Divinitatea trăiește sub imperiul unei premeditări, a unei intenții creaționale, ce-l face pe Dumnezeu posterior omului. El nu e decât un mit în plus, chiar dacă cu o mare forță de fascinație. E ușor reductibil la simbol și interpretare, ceea ce-l face vulnerabil și slab. Capătă doar semnificația ștearsă a unei umbre de absolut, a unui plan greșit conceput. *Trăirea întru Dumnezeu e asociabilă cu singuratatea (soledad en Dios); de aceea prețul libertății este singurătatea sângerândă, dureroasă, covârșitoare. Nu ne referim însă la acea autosuficiența divină, pe cât de absurdă, pe atât de inutilă și dizgrațioasă(ca idee, ea este o ofensă la adresa inteligenței), ci la singurătatea care te învață că ești singurul, în mirajul căreia poți asculta tăcerea lucrurilor. *Dumnezeu nu e mai mult decât un simbol activ; el nu a evadat mistuirii imaginarului, care decodifică și încifrează, mitizează și demitizează simultan pentru a se situa în acel punct al neutrelor raționale în care contradicțiile își pierd sensul și devin o luciditate transparentă, accesibilă oricărei ființe gânditoare. *Gândirea circulară, care revine constant la aceeași viziune asupra temelor fundamentale, duce în mod necesar la fenomenul de suprasaturație, caz în care ideile își pierd magia și devin simple concepte, sunt ucise de încercările inutile de a le înțelege; e previzibilă în mod similar moartea apropiată a ideii de Dumnezeu prin suprasaturație. *Dumnezeu a fost ucis de încercările omului de a-l salva. Oferindu-i tot ceea ce este l-am îndepărtat,l-am izolat într-o dimensiune a infinitului și a veșniciei, noțiuni pe care nu le mai putem asimila. Am pierdut în acest mod nu numai pe Dumnezeu, ci și demnitatea vieții și a morții; gândirea ne-a devenit liniară și obiectuală. Trăim de aceea acut drama propriilor eșecuri, ruina propriilor aspirații. *Lumea, construită pe paradoxuri, respinge prin sine avalanșa de dumnezei care vin și trec, iar și iar, după nevoi sau pretenții ascensionale. *Dumnezeu e o nevoie interioară omului, dominat de viciul raportării la ceva din afara sa. Ca prezență necesară și creată, iar nu autocreată, “Sublimul”are acordatul privilegiu de a se sustrage dilemei cercului virtuos,în care se îneacă omenirea, în schimbul protecției și al posibilizării transcenderii condiției de om; e o relație bazată pe utilitate, ca stare de fapt sau ca tendință. *Dumnezeul creștin e un principiu convenabil al minciunii. Adevărul ar fi fost cu mult mai înspăimântător. Bogdan Chirica |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate