In zilele cand unii sufera de foame, eu sufar adeseori de lipsa fericirii. Ii cer viitorului sa fie bland cu zambetul templului meu si sa-i umple camerele de bucurie. Si cel mai amarat suflet este de fapt tot un templu. Cred ca nu putem sa transformam acest lacas intr-unul al fericirii daca nu incercam poteca riscului. Cei care cauta alte drumuri si nu aceasta poteca spre templul fericirii se numesc rataciti. Nu atat calea in sine conteaza, cat sensul ei, urcusurile si coborasurile pana la acel lacas sfant. Pentru orice muritor, in templu te atrage o biblioteca neordonata sau un iad frumos mirositor. Stii ca exista in templul tau si firimituri de fericire, dar nu stii pe ce raft al sufletului le-ai lasat. Si cum sa definim starea de fericire? Practic, tot ce e cuprins intr-o definitie despre fericire e neaerisit, plin de praf, ca in biblioteci, ca pe rafturi.
Cat dureaza fericirea? Aceasta stare mirifica se limiteaza in general la ordinul secundelor. De exemplu, cand vad un strop de ploaie alunecand pe lama de cutit ma gandesc ca stropului i se incheie starea de beatitudine alaturi de lama, si va cadea in abisul mortii. Lama si stropul formeaza un intreg, pana cand soarta picaturii de apa devine cruda. Asa si cu omul: fericirea continua nu exista; ar fi un fel de nesimitire.
De cele mai multe ori, atingem starea de fericire in urma unui sacrificiu. Nimfele mitologice sunt cele care ofereau astfel de stari extatice in schimbul unui sacrificiu. Sirena, o nimfa marina, avea puterea de a fermeca prin cantec si a-i face pe oameni sa uite de a mai manca si bea, incat mureau de foame. Nimfa Calypso i-a fagaduit lui Ulise nemurirea, dar la intoarcerea din Troia s-a reintors la Penelopa, care a imbatranit batrana intre timp. Ce inseamna fericire in acest caz: sa preferi o batrana sotie sau sa iei calea nemuririi?
Nu am descoperit fericirea in micile bucurii. Cerul lor nu-mi incape in traista de calator spre templu. Indolenta si inganfarea sunt pseudofericiri, iar lenea interzice caile spre paradis. Tot exemplele mitologice si biblice ne ajuta sa limpezim lucrurile. La fericire nu se ajunge prin lucruri usoare, si il intelegem pe Seneca pe cand se adresa catre Epicur, spunandu-i ca ar prefera lucruri mai chinuitoare, decat usoare. Fericirea o putem obtine pe calea voluptatii sau pe cea a virtutii. Exemplul mitologic al fiului lui Zeus este graitor in acest sens: el ajunge la varsta cand trebuie s-aleaga intre calea virtutii si aceea a voluptatii, si a ales-o pe prima. Fericire inseamna sa te ridici si sa indeplinesti idealurile biblice ale lui Isaia: “…pe inaltul nourilor ma voi urca si cu Cel prea inalt voi fi la fel”. Ce fericit a fost Iisus a coborat in fragilul vas al carnii sa rascumpere genul uman! Toti condeierii Sf. Duh -cei ce-au scris Biblia, au cunoscut o inalta stare de fericire, prin inspiratia coborata direct de la Dumnezeu. Sf Gheorghe, cavalerul al carui cal calca-n picioare balaurul pentru a castiga fecioara, se poate declara fericit pentru moment.
In concluzie, nu placerile ne epuizeaza, ci goana dupa ele. Ne ospatam de doua milenii cu cojile fericirii, miezul lasandu-l sa-l rezolve urmasii nostri. Nu mai vreau lumina sa curga murdara prin camerele Templului. Si cred ca nu cer prea mult in prea putin.
Fericirea e precum un arbore nobil. E ca balsamul, caruia i se cresteaza trunchiul si elibereaza un suc cu largi proprietati farmaceutice. Intr-un gest de disperare, o strig pe Pandora si-i spun: “deschide cutia, ca vreau din noianul sperantei sa aleg numai fericirea!” Ii pun piedica celui ce-am fost, si ma bucur atat cand vad ca adormitii nu ajung insomniaci, cat si atunci cand traiesc clipele acelei generozitati mediteraneene. Iar daca inima se mai simte stramtorata in pantoful calatorului spre Templu, i-as scrie: „Inima constienta de acel ceva anume, descalta-ma in Templu-ti, fii luceafarul de ziua si condu-ma spre fericire! Si, pentru a-i satisface o placere, as semna indescifrabil, ca orice medic pe reteta unui bolnav.