DREPTUL LA VIAÞÃ



Precizări inițiale:
- Informațiile medicale de aici sunt preluate din cărți și materiale de specialitate și sunt conforme cu rezulatele cercetărilor științifice. Informațiile religioase sunt preluate din cărți de religie.
- Este bine să citiți acest material în întregime, deoarece ideile sunt legate una de alta și materialul formează un tot unitar.

1. Omul este om din momentul concepției – dovezi biologice și religioase :
Întrebarea “la câte săptămâni sau luni de la concepție începe omul să fie om?” aparține trecutului. Dacă punem astăzi această întrebare celei mai avansate științe biologice (genetica), unul dintre reprezentanții ei cei mai de seamă, geneticianul Jérôme Lejeune, ne răspunde prin afirmația pe care a făcut-o: “Omul este om din momentul concepției. Ființa omenească este de atunci desăvârșită și unică.” În zilele noastre s-a dovedit clar că viața umană începe în momentul concepției, adică în momentul fecundației. Recentele progrese ale științelor biologice dovedesc clar că noua ființă, chiar de la concepție, posedă un cod genetic propriu, diferit de codul genetic al mamei și de cel al tatălui, deci chiar de la concepție este ființă umană. Codul genetic este tiparul genetic complex al dezvoltării umane și conține: sexul copilului, culoarea părului și a ochilor, înălțimea, nuanța tenului, forma feței, forma nasului, chiar și numărul firelor de păr de pe cap. Practic toate trăsăturile trupului omenesc sunt concentrate în codul genetic. În momentul în care spermatozoidul pătrunde în ovul, cei doi gameți (ovulul și spermatozoidul) formează zigotul, care poartă în el un nou cod genetic, un nou program după care se va dezvolta. Zigotul conține numărul de cromozomi tipic uman (46 de cromozomi, cantitatea normală de ADN). Savantul Robert Edwards nu a ezitat nici o clipă să definească ovulul fecundat (zigotul), ca fiind “o ființă umană microscopică în stadiul cel mai precoce de dezvoltare.” Zigotul, noua ființă umană minusculă, va cunoaște în continuare stadii de dezvoltare care vor primi diferite nume: embrion, făt. Însă nu există vreo discontinuitate, vreun salt calitativ sau vreo modificare revoluționară de la un stadiu de dezvoltare la altul.
Profesori universitari și medici de la Facultatea de Medicină din Tesalonic precizau în anul 1986 că „omul există ca om din clipa concepției.” Medicul ginecolog grec G. Papaevanghelu afirmă că „omul există din momentul concepției și viața nu începe după formarea deplină a tuturor organelor (a 8-a, a 12-a săptămână) cum se credea mai înainte.” Geneticianul Robert Debré spune : „Viața umană începe cu celula fecundată. Nu există nici o etapă în care să ai dreptul să o oprești.”
În afară de codul genetic, copilul are și spirit creat de Dumnezeu în materie în momentul concepției, după cum vom vedea când vom arăta dovezile religioase. Marele fiziolog Nicolae Paulescu scria că „zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a căror unire formează oul fecundat. În acel moment, Dumnezeu trimite (creează în materie – n.n.) sufletul.” (Nicolae Paulescu, „Fiziologie Filosofică” – „Noțiunile «Suflet» și «Dumnezeu» în Fiziologie”).
Concepția unui copil nedorit nu dă dreptul cuiva să recurgă la avort (și nici un alt motiv nu dă dreptul cuiva să recurgă la avort, după cum veți vedea în cadrul materialului). Nici un om nu vine la existență din întâmplare, ci din voința lui Dumnezeu și El îi va ajuta pe părinți să le asigure copiilor cele necesare vieții. Deci părinții nu trebuie să se teamă dacă s-a conceput un copil nedorit (sau mai mulți copii nedoriți). Apoi, faptul de a fi un copil dorit sau nedorit este foarte relativ: un copil nedorit la început, poate deveni acceptat, apoi dorit și iubit, iar un copil dorit la început, poate deveni nedorit datorită comportamentului său negativ de mai târziu. Dacă cineva crede că nu are iubire pentru un nou copil, e bine să știe că această iubire poate fi dobândită cu timpul. Medicii ginecologi sunt de acord asupra faptului că un număr foarte mare de sarcini nu sunt programate și deci, în primul moment, nu sunt voite. Cu toate aceastea, mama depășește șocul inițial, acceptă copilul care crește în ea și apoi așteaptă cu nerăbdare nașterea lui. Cel mult după câteva luni de la concepție, mama aproape întotdeauna trece de la împotrivire la acceptare și de la acceptare la iubire.
Sub aspect științific, faptul că avortul înseamnă uciderea unei ființe umane este un lucru atât de evident, încât ilustrul biolog Botella Llusia afirmă: “Pentru un biolog este imposibil să fie de acord cu avortul, ca și pentru un teolog.”

Copilul care se dezvoltă în uter, indiferent de stadiul în care se află (ovul fecundat, embrion sau făt), nu este proprietatea mamei, nici a tatălui, nici a unui alt om, nici a societății, nici a statului. Nici mama, nici tatăl, nici un alt om, nici societatea, nici statul nu au dreptul să dispună de viața acestei noi ființe umane, deci nu au nici un drept să hotărască dacă va trăi sau nu. Nici un om nu poate fi proprietatea altui om, chiar dacă acel om este copilul său. Avortul nu poate fi considerat un drept al femeii, după cum nu poate fi un drept al nimănui să ucidă un adult. Uciderea legalizată a unui om nu încetează de a fi uciderea unui om. Legea care permite avortul este o lege nedreaptă. Nu trebuie să uităm însă că există țări democrate, cum ar fi Irlanda și altele, unde avortul este interzis prin lege. Dreptul la viață este dreptul suprem și fundamental al omului, fără de care nu e posibil nici un alt drept. Avortul este contrar moralei, contrar drepturilor omului și datelor științei. Copilul are dreptul sacru de a fi protejat, pentru că este persoană umană din momentul concepției.
Unii s-au obișnuit să perceapă în mod greșit mama și copilul ca fiind aceeași entitate. Trebuie, însă, să-i înțeleagă ca pe două persoane diferite, chiar din perioada prenatală, pornind de la argumentul oferit de geneticieni, care arată că mama și copilul posedă coduri genetice diferite, de la argumentul oferit de medicii embriologi, care subliniază că cei doi au fluxuri de sânge diferite și de la argumentul oferit de teologi, care arată că cei doi au spirite diferite.
În 1967 s-a ținut la Whashington prestigioasa Conferință Internațională asupra Avortului, la care a luat parte o comisie formată din cei mai renumiți biochimiști, obstetricieni, ginecologi și geneticieni din lume. Concluzia acestei comisii a fost că omul este om în orice moment din dezvoltarea sa, începând de la concepție: „Membrii acestei comisii nu au putut descoperi un moment situat între întâlnirea spermatozoidului cu ovulul și nașterea copilului, în care să se poată afirma că ceea ce s-a conceput nu ar avea viață umană. Schimbările care intervin în momentul nidației , în momentul când embrionul are șase săptămâni, în momentul când fătul are șase luni și când noul-născut are o săptămână sau când ajunge la vârsta adultă, nu sunt decât diferite faze ale unui singur proces de dezvoltare și maturizare al unei ființe umane”. Așadar, ființa concepută în pântecele matern e o ființă umană complet nouă, diferită, unică, având drepturi egale cu ale fiecăruia dintre noi. Nașterea înseamnă părăsirea uterului matern, tăierea cordonului ombilical, existența noului-născut în afara organismului mamei și separat de el. Dar nu există vreun un salt calitativ între copilul din uter și copilul de după naștere. Singura schimbare se referă la metoda de alimentare cu hrană și oxigen: înainte de naștere, hrana și oxigenul erau preluate de la mamă prin cordonul ombilical; după naștere, oxigenul este luat din atmosferă prin plămâni și hrana prin stomac, dacă noul-născut este destul de matur pentru a fi hrănit în acest fel. Dacă este prematur, hrana continuă să-i fie administrată prin sisteme artificiale, într-o formă asemănătoare cu cea pe care i-o acorda cordonul ombilical. După cum am văzut mai sus, ovulul fecundat este aceeași persoană umană ca și un copil după naștere sau ca și un om matur. Omul adult de astăzi e același cu cel din momentul concepției și are același cod genetic ca și în acel moment. De la concepție până la moarte, codul genetic rămâne același (nu este supus variațiilor). Ființa umană rămâne ființă umană, indiferent de dimensiunile pe care le are și indiferent de mediul în care trăiește. Omul nu are nevoie de timp ca să devină om, ci are nevoie de timp ca să se dezvolte ceea ce este deja din momentul concepției. Copilul din uter e om la fel ca și copilul născut, pe care părinții îl mângâie și sunt în stare să-l apere chiar și cu prețul vieții.
Mama poate intra în „dialog” cu copilul încă din timpul sarcinii, prin manifestări de iubire. „Ea poate astfel afla că fătul răspunde gesturilor ei de dragoste. Poate mișca uterul în care se află fătul la dreapta sau la stânga, punând mâna dreaptă pe partea dreaptă a abdomenului și cea stângă pe partea stângă, imprimând mișcări într-o parte și în alta. Concomitent, ea își poate imagina că aceste gesturi de alintare vor face ca pruncul să crească în putere și bunătate. Ca răspuns, pruncul se așează cu spatele în mâinile iubitoare. Dacă mama își deplasează concentrarea iubirii ei pe mâna stângă, și pruncul va face aceeași mișcare spre a se așeza sub mâna stângă. Repetând zilnic și la aceeși oră aceleași exerciții, copilul va lovi, dacă, la ora respectivă, baia de iubire nu apare. Deci copilul poate fi afectat nu numai de violența tentativelor de avort, ci și prin simpla absență a manifestărilor de iubire.” („A Way of Life”, The Society for the Protection of Unborn Children).
Este un lucru dovedit că fătul simte nu numai iubirea mamei care îl poartă dar chiar și iubirea tatălui. Când tatăl este alături și dacă vorbește, fătul se deplasează ușor spre el, adică spre această voce pe care o aude și care îi devine încetul cu încetul familiară, cu multe luni înainte de a se naște. Este aici o persoană umană care încă din momentul concepției este pe deplin individualizată și care are nevoie de ocrotire și iubire pentru a se putea dezvolta.
În plus, nașterea de copii mărește iubirea celor doi soți.
Embrionul are o stare de anxietate din momentul în care femeia se gândește să facă avort. „Femeia care se duce să facă un avort are un stres. La rândul lui, embrionul, aflat în legătură cu mama, are o stare de anxietate. Cred că embrionul percepe schimbarea chiar în momentul în care femeia își pune problema avortului. În timpul avortului, embrionul are exact suferința pe care o are orice organism din care se taie sau care este zdrobit.” (Mihaela Mihăilescu, „La avorturi, România e pe primul loc în Europa” în „Adevărul”, București, nr. 1886, joi, 6 iunie 1996)
Geneticianul Lejeune, de care am amintit la început, mai afirmă: „Fecundația determină o nouă constituție personală, absolut tipică a acestei noi ființe umane, o constituție unică ce nu s-a întâlnit în trecut și nu se va repeta în viitor. E vorba de o noutate absolută.” Cu alte cuvinte, orice om este unic. Excepție fac doar gemenii univitelini (monozigoți) care provin din același ovul fecundat și au același cod genetic, deci aceleași trăsături corporale, însă au spirite diferite (în cazul lor, Dumnezeu, la concepție, creează două spirite diferite în același ovul fecundat).
Cantitatea de informații pe care le conține ovulul fecundat, ce nu poate fi văzut decât la microscop, e atât de mare, încât nu poate intra în memoria nici unui computer făcut de mâna omului, nici în cel utilizat de NASA pentru programele zborurilor spațiale.
Mamele care primesc și apără viața strălucesc ca niște exemple pentru oricine. Orice femeie trebuie să urmeze exemplele bune ale acestor mame și nu exemplele rele ale femeilor care-și ucid copiii.
Pentru femeile care au făcut deja avort și se confruntă cu diferite consecințe emoționale, există și consilierea post-avort (după avort) care se poate face la Asociațiile „Primul Pas” și „Slujirea Vieții” în Iași (adresele sunt mai jos) sau la alte asociații pentru viață în alte orașe.
Iată, în mod imaginar bineînțeles, cam ce ar spune un copil nenăscut (Din „Jurnalul unui copil care nu s-a născut”):
„5 octombrie: Astăzi a început viața mea. Mămica și tăticul nu știu încă lucrul acesta. Sunt mai mică decât o gămălie de ac, cu toate acestea sunt o persoană. Un alt lucru s-a stabilit: voi fi fetiță. Voi avea părul blond și ochii albaștri.
19 octombrie: Apare primul meu sânge, primele mele vene.
25 octombrie: Azi a început să-mi bată inima. De acum încolo ea va bate încetișor pentru tot restul vieții.
2 noiembrie: Cresc câte puțin în fiecare zi. Mi se formează mâinile și picioarele. Dar trebuie să mai aștept un timp până când aceste piciorușe mă vor înălța spre brațele mamei și până când aceste mânuțe vor putea culege flori și îl vor putea îmbrățișa pe tata.
12 noiembrie: La mâini mi se formează degețelele. Cu ele voi putea mângâia părul mamei.
20 noiembrie: Abia astăzi doctorul i-a spus mamei că eu exist aici în pântecele ei. Oh, cât de bucuroasă trebuie să fie!
13 decembrie: Acum aproape că pot să văd. În jurul meu este întuneric. Când mami mă va scoate în lume, în jur vor fi pretutindeni soare și flori. Dar, mai mult decât orice, vreau s-o văd pe mami. Cum arăți, mami?
28 decembrie: Astăzi mama mea m-a ucis.”
În ce privește avortul spontan, de el nu este vinovată femeia și nimeni altcineva, pentru că se produce fără intenție. Dacă unii copii mor la vârste fragede, prin avort spontan sau se nasc morți, aceasta poate fi uneori din vina părinților, dar poate fi și o încercare pentru părinți. Însă nu trebuie să-i reproșăm lui Dumnezeu aceasta, pentru că El e stăpânul vieții și numai El are dreptul să hotărască durata vieții unui om, respectiv a unui copil. Dreptul Iov din Vechiul Testament a fost încercat mai întâi cu pierderea averii, apoi cu pierderea copiilor și la urmă cu pierderea sănătății, dar el nu-l blestema pe Dumnezeu, ci dimpotrivă, îl binecuvânta, spunând: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov, 1.21) Și pentru că a rămas un om drept în ciuda atâtor încercări, Dumnezeu l-a răsplătit, dându-i de două ori mai mult decât tot ce avusese înainte.
Iată câteva din etapele dezvoltării copilului în uter (Aceste etape sunt o dezvoltare a ceea ce este conținut deja în codul genetic, începând de la concepție):
- În momentul concepției spermatozoidul se unește cu ovulul în trompa uterină, aproape de ovar. Noua viață umană a moștenit 23 de cromozomi de la fiecare părinte, în total 46 de cromozomi (numărul de cromozomi tipic uman) și conține tiparul genetic complex al dezvoltării umane; sexul copilului, culoarea părului și a ochilor, înălțimea, nuanța tenului, forma feței, forma nasului, numărul firelor de păr de pe cap, etc., sunt concentrate în codul genetic din momentul concepției, deci omul este om din acest moment.
- Zilele 3-4 (după concepție): Ovulul fecundat ajunge prin trompă în uter, unde terenul este pregătit pentru implantare.
- Zilele 5-9: În acest timp, ovulul fecundat, care între timp s-a divizat și constă din 64 până la 128 de celule, se implantează în peretele bogat al uterului și începe să se hrănească.
- Zilele 10-14: Embrionul care se dezvoltă își semnalează prezența prin hormoni și substanțele placentare împiedicând menstruația mamei.
- Ziua 20: Baza creierului, măduva spinării și sistemul nervos sunt deja conturate. La sfârșitul celei de-a treia săptămâni, embrionul are o lungime de aproape 2mm și o lățime de 4 mm. I se profilează rețeaua vasculară. Începe formarea șirei spinării și a canalului vertebral, constituite din circa 5-6 vertebre.
- Zilele 20-21: Inima începe să bată.
- Săptămâna 4 : Embrionul capătă formă de arc. Capul, cu mugurii feței, se distinge net de restul corpului. În structura embrionului se disting, ca niște dungulițe, oasele, în special vertebrele și coastele.
- Ziua 30: La o lună, embrionul este de 10 000 de ori mai mare decât ovulul fecundat originar și se dezvoltă rapid. Inima pompează cantități tot mai mari de sânge prin sistemul circulator. Placenta formează o barieră unică, păstrând sângele mamei separat și permițând în acelși timp oxigenului și hranei să ajungă la embrion. Dr. William Liley observa : „La 30 de zile copilul are un creier uman, care seamănă cu cel al adultului. Mai are ochi, urechi, gură, rinichi, ficat și, bineînțeles, un cordon ombilical și o inimă care pompează sângele.” („A Way of Life”). Tot la această vârstă încep să se vadă mugurii membrelor, brațe și picioare.
- Ziua 35: Se accentuează forma feței, la nivelul căreia se situează cavitățile gurii și nasului. Se pot deosebi cele cinci degete de la mâini. Ochii se închid la culoare pe măsură ce are loc pigmentarea, iar urechile se detașează ca două virgule. I se dezvoltă, de asemenea, toracele și abdomenul.
- Ziua 40: Se pot detecta și înregistra undele creierului cu ajutorul electroencefalogramei.
- Săptămâna 6: Embrionul se află într-o poziție ghemuită, cu capul aplecat spre picioare. I se accentuează conturul gurii, i se schițează desenul nărilor, apar formele bărbiei, iar gâtul desparte capul de trunchi. Ficatul preia producerea celulelor sângelui și creierul începe să controleze mișcarea mușchilor și a organelor. Mama pierde al doilea ciclu și probabil își dă seama că este însărcinată. Tot în această săptămână apar reflexele copilului. Când s-au atins cu un instrument fin buza și nasul copilului la șase săptămâni după concepție, s-a văzut că el și-a întors capul.
- Săptămâna 7: Embrionul începe să se miște spontan. Se formează maxilarele, inclusiv rădăcinile dinților în gingii. Curând se vor închide pleoapele pentru a proteja dezvoltarea ochilor sensibili la lumină și se vor redeschide în luna a șaptea. Majoritatea organelor sunt profilate, nu numai în formă primară, ci și cu multe detalii. Se disting chiar retina ochiului, canalele urechii, mâinile, picioarele, mușchii și pielea. Capul și trunchiul devin mai drepte. Se pot sesiza mișcările de flexibilitate a spatelui, cu mâinile sprijinite de abdomen. Sacul amniotic devine pregnant, ca și cordonul ombilical, format dintr-o substanță gelatinoasă, străbătută de două artere și o venă. Organismul copilului răspunde la atingere, se mișcă și spontan, cu toate că mama nu va simți mișcările până în luna a patra sau a cincea. Stând în acest sac, ca un astronaut, el are mișcările amortizate de lichidul amniotic.
- Săptămâna 8: Cu o lungime de peste doi centimetri, copilul care se dezvoltă se numește acum făt. Există deja tot ce vom găsi într-un adult pe deplin dezvoltat. Inima bate de mai bine de o lună, stomacul produce sucuri gastrice și rinichii au început să funcționeze. Patruzeci de grupuri de mușchi încep să funcționeze în legătură cu sistemul nervos. Fătul sughite, doarme și se trezește din somn. Iată ce spune Dr. Paul E. Rockwell: „Cu câțiva ani în urmă, pe când administram un anestezic, într-o ruptură de trompe, într-o sarcină (la două luni), mi s-a întâmplat să văd cea mai mică ființă umană pe care am putut-o vedea vreodată. În interiorul sacului embrionar, care era intact și transparent, se distingea un om minuscul înotând foarte viguros în lichidul amniotic. Ființa micuță, perfect dezvoltată, cu degete lungi la mâini și picioare, avea pielea aproape transparentă, vene și artere delicate pronunțate la extremități. Bebelușul era extrem de agil și nu arăta deloc ca acele fotografii și desene ale embrionilor din cărți.” Doctorul William Liley a înregistrat pe casetă video cum fătul se zbate de durere dacă este înțepat cu un ac.
- Săptămâna 9: Amprentele sunt deja evidente. Fătul își îndoaie degetele în jurul unui obiect pus în palma mâinii lui.
- Săptămâna 10: Uterul își dublează mărimea. Fătul se poate uita cu ochii întredeschiși, poate înghiți și își poate încrunta fruntea.
- Săptămâna 11: Acum fătul are aproape cinci centimetri lungime. Începe să urineze. Mișcările mușchilor sunt mai coordonate.
- Săptămâna 12: Fătul doarme, se trezește și își exersează energic mușchii: își întoarce capul, îndoaie degetele, își deschide și închide gura, își suge degetul. Respiră lichidul amniotic și astfel își dezvoltă sistemul respirator.
- Săptămâna 13: A început să îi crească păr fin pe cap și încep să apară diferențele sexuale care erau conținute deja în codul genetic începând din momentul concepției.
- Luna 4: Pe la sfârșitul acestei luni, lungimea fătului este între 20 și 25 de centimetri și greutatea depășește 200 de grame. Mama probabil că va începe să dea semne că este însărcinată. Fătului încep să îi funcționeze urechile și există dovezi că fătul aude vocea mamei și bătăile inimii, precum și zgomotele exterioare. Cordonul ombilical a devenit o minune tehnologică, transportând 300 de litri de lichid pe zi și încheind un ciclu complet de transport de lichide în 30 de secunde.
- Luna 5: Jumătate din perioada de sarcină a trecut deja și fătul are aproximativ 30 de centimetri lungime. Mama a început deja să îi simtă mișcările. Fătul poate tresălta la auzul unui zgomot deosebit de puternic sau de neobișnuit. Are coardele vocale formate, poate chiar să plângă. Dar, neexistând aer în uter, nu emite nici un sunet. Pe fața sa se pot distinge uneori expresii specifice plânsului.
- Luna 6: Funcționează glandele sebacee și sudoripare. Pielea delicată a fătului în creștere este protejată împotriva lichidului fetal de o grăsime specială numită „vernix”. Fătul a adoptat un ritm de viață cu perioade de veghe de până la opt ore, restul timpului fiind rezervat somnului.
- Luna 7: Fătul își folosește acum patru simțuri: văzul, auzul, gustul și simțul tactil și poate recunoaște vocea mamei.
- Luna 8: Începe să i se îngroașe pielea apărând un strat inferior de grăsime pentru izolare și hrănire. Încep să i se dezvolte anticorpii. Fătul absoarbe zilnic cam patru litri de lichid amniotic, acesta fiind complet înlocuit la fiecare trei ore. Exersează regulat mișcări, în felul acesta pregătindu-se pentru naștere.
- Luna 9: Spre sfârșitul acestei luni fătul este gata să se nască. Durata medie a perioadei de sarcină este de 280 de zile, fiind variabilă. Cei mai mulți bebeluși ( între 85% și 95%) se nasc între 266 și 294 de zile. În acest moment bebelușul cântărește între 2700 și 4000 de grame, inima lui pompând zilnic aproximativ 1000 de litri de sânge.
Din cele expuse până acum, se observă clar adevărul științific incontestabil că omul este om din momentul concepției.
În afară de dovezile biologiei, învățătura creștină afirmă, pe baza revelației din Biblie, că Dumnezeu creează spiritul în materie în momentul concepției. Deci, pe lângă codul genetic, care determină caracteristicile trupești și care, așa cum am văzut, se formează în clipa concepției, Dumnezeu creează tot în clipa concepției și spiritul copilului. Faptul că Dumnezeu creează în clipa concepției spiritul copilului este susținut și de alte religii (ebraică, musulmană, etc.). Prin urmare, și sub aspect religios omul este om de la concepție. Spiritul este imaterial, deci nevăzut, dar este după chipul lui Dumnezeu. Chiar de la concepție omul posedă chipul lui Dumnezeu atât în spirit cât și în trup; chipul trupesc, primit prin genele părinților, chiar dacă apare (se dezvoltă) la câteva săptămâni de la concepție, este conținut în codul genetic din zigot chiar din clipa concepției, în formă incipientă. Trupul omului este părtaș la demnitatea de chip al lui Dumnezeu. Omul formează o unitate bidimensională. E o persoană în spirit și trup.
Viața vine de la Dumnezeu și trebuie primită ca un dar al Său și ca o binecuvântare. Dumnezeu spune în una dintre cele zece porunci: ”Să nu ucizi !” (Ex. 20,13). Fiind uciderea unui om, avortul este păcat foarte mare. Despre legătura personală a omului cu Creatorul său vorbesc mai multe texte biblice, printre care Psalmul 138: ”Tu mi-ai întocmit rărunchii, Doamne, Tu m-ai țesut în sânul mamei mele. Te laud că sunt o făptură atât de minunată. Minunate sunt lucrările tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de tine, când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip minunat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip (în textul ebraic – un copil imediat după concepție, fără chip trupesc dezvoltat - n. n.) ochii tăi mă vedeau.“ (Ps. 138, 13-16). Oamenii sunt doar colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieții, iar nu proprietari ai vieții. În Sfânta Evanghelie stă scris : „Iar Isus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine, și le-a zis : « Oricine va primi pruncul acesta (unul ca acesta – n. n.), în numele Meu, pe Mine Mă primește; iar oricine Mă va primi pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toți, acesta este mare »“ (Luca 9, 47-48). Și tot Domnul Isus Cristos a mai spus : „Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici“ (Matei 18,10). Avortul este o situare de partea diavolului, contra lui Dumnezeu. Diavolul, neputându-l atinge pe Dumnezeu, îl atacă pe cel ce poartă chipul lui Dumnezeu, pe om, respectiv pe copil.
În „Didahea”, o scriere a Bisericii din jurul anului 100 d. Ch., stă scris: „Să nu ucizi copilul prin avort și să nu dai pieirii pe noul-născut!” Învățătura creștină, bazată pe revelația lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, a proclamat întotdeauna că viața umană trebuie protejată chiar de la concepție, în toate fazele ei de dezvoltare, și a criticat foarte aspru avortul în nenumărate documente oficiale și concilii. Autorul legii morale este însuși Dumnezeu. Biserica nu este autoarea legii morale, ci depozitara ei. Pe baza revelației lui Dumnezeu, toate Bisericile creștine, într-un glas, arată că avortul este uciderea unui om. Ar fi bine de amintit în acest context că Papa Ioan Paul al II-lea, într-un discurs din 17 septembrie 1983, spunea: „Nici un om nu vine la existență din întâmplare; el este creația lui Dumnezeu.”; iar în ziua de 8 septembrie 1985 a lansat acest apel: „Salvați omul care încă nu s-a născut, amenințat de omul care s-a născut!” La 25 decembrie 1986 a spus: „Prin avort este sacrificată viața unei ființe umane de dragul unor bunuri de mai mică valoare.” În enciclica „Evangelium vitae” („Evanghelia vieții”), același papă scrie: „A apăra și a promova, a venera și a iubi viața e o misiune pe care Dumnezeu o încredințează fiecărui om”. În 1951, Papa Pius al XII-lea amintea următorul adevăr: „Copilul în pântecul mamei are dreptul la viață, drept primit direct de la Dumnezeu, nu de la părinți, nici de la vreo societate sau autoritate omenească.” Într-un document al Bisericii Catolice, „Gaudium et spes” („Bucurie și speranță”), citim: „Viața omului și îndatorirea de a o transmite nu sunt limitate la lumea aceasta și nici nu pot fi măsurate și înțelese numai în cadrul ei.”
Femeile care au recurs deja la avort nu trebuie să se lase cuprinse de descurajare, deoarece există iertare dacă se căiesc, se hotărăsc să nu mai facă, se spovedesc și îndeplinesc pocăința (canonul) dată de duhovnic, care este aspră pentru avort, ajungând în Biserica Ortodoxă la aproximativ 7 ani oprire de la Sfânta Împărtășanie, metanii și posturi, iar după Sf. Ioan Postitorul chiar la 12 sau 15 ani oprire de la Sf. Împărtășanie: „Dar uciderile, inclusiv avorturile, se canonisesc până la 12 sau 15 ani” (Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, „Teologia dogmatică ortodoxă, pentru Institutele teologice, vol.3; Cf.: în „Rânduiala pentru cei ce se mărturisesc”). Cu toate acestea, viața copilului avortat nu mai poate fi reparată. Ca măsuri reparatorii Sf. Nicodim Aghioritul prevede: „Dacă femeia a lepădat (a avortat cu intenție) pruncul să-i dai canon (pe lângă celelalte ale lui Ioan Postitorul) să hrănească un prunc sărac, de are mijloace” (în Dumitru Stăniloaie, ibidem). Unii duhovnici dau drept canon și nașterea altui copil în locul celui avortat (pe lângă cele ale Sf. Ioan Postitorul). Spovada cu tot ce presupune ea este sacramentul împăcării cu Dumnezeu, al curățirii de păcate. Ea nu trebuie amânată niciodată, pentru că nu se știe clipa morții, iar dacă această clipă surprinde pe cineva cu sufletul necurățit de păcate, acea persoană nu mai poate avea iertare și ajunge în suferința veșnică a iadului. Slujbele penru cei decedați, parastasele, pomenile și rugăciunile nu îi pot ajuta decât pe cei care au murit cu sufletul curățit de păcate, dar dacă o persoană a murit cu sufletul necurățit de păcate, atunci nu mai poate fi ajutată. În plus, de regulă, omul moare după cum trăiește: dacă a trăit toată viața departe de calea lui Dumnezeu, de obicei tot așa îl surprinde clipa morții: departe de Dumnezeu, fără a mai avea posibilitatea să facă pocăință pe patul morții. Pe lângă faptul că este iubitor, Dumnezeu este și drept. Existența suferinței veșnice a iadului este un adevăr biblic și nu este o răzbunare a lui Dumnezeu, ci o lucrare a dreptății Lui.

2. Câteva soluții alternative la avort :
Există soluții alternative la avort, propuse de asociații pentru viață în decursul consilierii pre-avort (înainte de avort). Cel puțin trei astfel de asociații sunt în Iași:
Asociația “Primul Pas”, bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 89, bloc 89, parter, ap.2, Iași, cod 700401;
telefon 0232 / 277.901; e-mail: primpas@mail.dntis.ro ; adresa web: www.primulpas.ro.org
Serviciile asociației sunt oferite de către specialiști în domeniu: asistenți sociali, medici, psihologi. Asociația „Primul Pas” oferă gratuit următoarele servicii:
- Teste de sarcină;
- Consiliere pre-avort și post-avort, direct sau prin e-mail;
- Informare cu privire la implicațiile și alternativele unui avort;
- Consultație ginecologică și ecografie (ecografie doar în caz de sarcină);
- Oferirea de ajutor material de urgență, atât înainte, cât și după naștere;
- Informare despre alte servicii de îngrijire comunitară.
Iată unele dintre soluțiile alternative la avort:
 Ajutor material atât înainte, cât și după naștere;
 Centre maternale unde sunt primite femeile, tinerele și adolescentele însărcinate. Ele pot ramâne în aceste centre maternale cu masa și cazarea gratuite, până la un anumit timp după naștere, iar apoi sunt ajutate material pentru a-și putea crește mai ușor copilul. Astfel de centre maternale se află și în Iași, iar unul dintre ele este în legătură cu Asociația „Primul Pas”;
 Plasament în regim de asistență maternală a copilului (încredințarea lui pentru un timp unei familii care vrea să ia un copil în îngrijire). Aceasta înseamnă că mama naturală are dreptul legal să-și ia copilul înapoi oricând dorește acest lucru (când se simte în stare să-l crească) ;
 Încredințarea copilului spre adopție unor familii care nu pot avea copii sau care au, dar vor să și adopte. Decât să-l ucidă prin avort, este clar că e preferabil ca mama să-l nască pe copil și să-l așeze în brațele unor părinți adoptivi, care îl vor îngriji cu dragoste. Adopțiile, după cum se știe, se fac pe cale legală. Mama naturală poate să-și viziteze copilul oricând, dacă dorește acest lucru ;
 Încredințarea copilului, temporar sau definitiv, către un centru de plasament ; în comparație cu avortul, e preferabilă și această soluție ;
 Și alte soluții.
Deci, dacă există bunăvoință, există și soluții alternative la avort.
Tot în Iași există și Asociația „Slujirea Vieții”, Președinte: Cadar Daniela, str. Brateș, nr. 6, bloc 513, sc. B, parter, ap. 3; telefon 0232 / 456.793; telefon mobil: 0744 / 253.994. Adresa de contact: str. Nicolina, nr. 182, bloc A-2, sc. F, ap. 3. tel/fax: 0232 / 237.206; e-mail: danielacadar@go.ro Și această asociație oferă ajutor material, precum și soluții alternative la avort.
Altă asociație din Iași care oferă ajutor material și soluții alternative la avort este Fundația „Solidaritate și Speranță”, Str. Costache Negri, nr. 48, tel. 0232 / 271.228 sau 0232 / 220.548; adresa web: www.fssiasi.ro
Preotul ortodox Tănase Nicolae, a construit mai multe așezăminte unde primește copii spre îngrijire, în satul Valea Plopului, comuna Vălenii de Munte, județul Prahova. Multe femei care au renunțat la avort și au născut copiii, i-au încredințat părintelui Tănase Nicolae pentru un timp sau definitiv. Părintele Tănase apelează și la oamenii din sat pentru creșterea copiilor.
Există organizații pentru viață și la nivel internațional, cum ar fi organizația Human Life International (www.hli.org)
Pe un afiș erau fotografiați copii tăiați în bucăți în urma avortului, iar lângă ei era reprezentat un copil în uterul unei femei care se pregătea pentru avort. Lângă acel copil din uter scria simbolic, ca și cum ar spune el: „Vă rog, vă implor, nu-mi faceți aceasta! Sunt alte soluții!”
În prezent, există un proiect de lege înaintat Parlamentului, care stipulează necesitatea consilierii obligatorii înainte de avort și impunerea unui timp obligatoriu de gândire de 48 – 72 de ore. Această consiliere obligatorie va furniza femeii detalii despre dezvoltarea intrauterină a copilului, despre implicațiile avortului, despre ce înseamnă sindromul post – avort și va oferi alternative la avort.
Dacă a păcătuit având relații sexuale fără a fi căsătorită în mod creștin și a rămas însărcinată, femeia să nu aleagă avortul, indiferent dacă are o vârstă mai mare sau este doar la începutul adolescenței. Păcatul de a avea relații sexuale înainte de căsătoria creștină sau, mai rău, în afara căsătoriei creștine, nu se repară printr-un alt păcat și mai mare: uciderea copilului. Trebuie să-l nască pe copil și, dacă nu-l poate crește, să apeleze la una din soluțiile alternative descrise mai sus. Dacă îl poate crește ea însăși, nu trebuie să se teamă că se va căsători greu din cauza copilului, căci sunt atâția bărbați buni care iau în căsătorie femei cu copii, fie că au și ei copii, fie că nu au. Dacă nu vrea s-o vadă lumea că este însărcinată fără a fi căsătorită, poate apela la soluțiile alternative de mai sus, locuind la un centru maternal până la un timp după naștere și apoi lăsând copilul la o familie care acordă asistență maternală sau la un centru de plasament, până se va căsători sau chiar definitiv. Și la urma urmei nu trebuie să se gândească la ce va zice lumea, ci la ce spune Dumnezeu. Dacă mama este elevă sau studentă, în cel mai rău caz va pierde un an de școală, dar măcar nu va face avort. Și nici măcar nu este obligatoriu să piardă un an de școală, pentru că poate să meargă la școală și cât timp poartă copilul și după ce naște. După cum am văzut, cel mult după câteva luni de la concepție, mama aproape întotdeauna trece de la împotrivire la acceptare și de la acceptare la iubire. Acest lucru este valabil și pentru părinții tinerei mame necăsătorite: chiar dacă poate la început unii dintre ei se împotrivesc nașterii copilului, cel mult după câteva luni de la concepție se obișnuiesc cu gândul că fiica lor va naște copilul. Și, oricum, mama nu trebuie să asculte de părinți dacă aceștia ar îndemna-o la avort sau la alt lucru rău.
Chiar dacă au viața mai grea, totuși și copiii orfani au mijloace de existență cu ajutorul lui Dumnezeu, cu atât mai mult copiii care au părinți.

3. Consecințe fizice și emoționale ale avortului asupra femeii:
Pe lângă faptul că este uciderea unui copil fără apărare, avortul prezintă și numeroase consecințe asupra sănătății și uneori asupra vieții femeii, chiar dacă este făcut de medic, cu aparatură medicală, oricât ar fi aceasta de avansată și sterilă.
După un avort, cele mai multe femei se confruntă cu una sau mai multe dintre următoarele consecințe (unele dintre aceste consecințe sunt imediate, iar altele pot apărea și după câțiva ani):
a) Consecințe fizice:
- Hemoragii - complicații hemoragice - de multe ori atât de greu de stăpânit, încât necesită extirparea chirurgicală a uterului și permanentizarea unei infirmități serioase pentru femeie;
- Infecții ale aparatului genital feminin, cu reducerea până la dispariție a capacității de procreare;
- Infecții pelviene acute și cronice;
- Perforații uterine însoțite uneori și de lezarea organelor din vecinătate: vezică, rect, intestin subțire, peritoneu . De cele mai multe ori, consecințele sunt catastrofale, chiar dacă nu sunt constatate de la început. Perforațiile mici, neobservate, evoluează lent și pot produce infecții grave, cangrenă uterină;
- Sterilitate;
- Complicații particulare legate de diverse manevre;
- Accidente neurologice datorate diverselor embolii ;
- Tetanus post-avort (încă prezent, în ciuda profilaxiei);
- Dureri abdominale acute și prelungite, amețeli, dureri de cap;
- Răni cervicale ;
- Inflamarea trompelor uterine;
- Infecții datorate rămânerii în uter a unor resturi ale fătului sau ale placentei;
- Sinechii uterine ;
- Conflicte serologice Rh ;
- Infectarea cu virus hepatic datorită transfuziei din cauza hemoragiei după avort;
- Cancer la sân. O legătură între cancerul de sân și avort a fost precizată de medici încă din anul 1957. Pornindu-se de la faptul că hormonii produși în timpul sarcinii au un efect protector, s-a ajuns la concluzia că avortul induce o schimbare hormonală bruscă. Efectul acestei violențe afecteză celulele sânului, schimbare care, până la urmă, provoacă apariția cancerului.
- Creșterea incidenței hipertensiunii. Un studiu efectuat în California (S.U.A.) a arătat că „în comparație cu femeile care au născut, femeile care au avut un avort au un risc mai mare, din punct de vedere statistic, de deces cerebro – vascular. Aceasta este o dovadă că avortul provocat crește incidența de hipertensiune la femei.” („A Record Linkage Study of 173,279 Low Income American Women”, în „Clinical Medicine & Health Research”, 25 aprilie 2001).
- Creșterea frecvenței avorturilor spontane;
- Creșterea frecvenței sarcinilor extrauterine ;
- Nașteri premature, nașteri de copii morți;
- Dereglări menstruale;
- Embolismul lichidului amniotic : este o boală catastrofală și înseamnă o infectare a sângelui femeii cu lichid amniotic din conținutul placentei sau cu fragmente din țesutul fătului. Asemenea cazuri sunt deseori mortale.
- Febră ridicată, blocaj renal , convulsii, șoc septic , comă;
- Moarte.
În special nimeni nu va ști exact numărul femeilor care mor din cauza avortului. Motivul tăcerii este “reputația” atât a medicului, cât și a familiei în care are loc decesul. În general, drept cauză a decesului nu se trece cea reală, adică avortul, ci complicațiile care rezultă din avort, de exemplu hemoragie, hepatită, etc. Se consideră că numărul real al deceselor provenite din avort este cel puțin de zece ori mai mare decât cel indicat oficial de statistici. În publicația “The Scotsman”, la 9 martie 1970, s-au scris următoarele cuvinte: “Putem să considerăm că avortul legal este cauza principală a morții femeilor tinere” (și nu numai a celor tinere – n. n.).
Există o corespondență aproape matematică între rata avorturilor și rata mortalității materne. România a fost mai mulți ani pe primul loc în Europa la rata avorturilor (și în primii ani de după 1989 chiar pe primul loc în lume) și a ajuns pe locul doi în Europa la rata mortalității materne.
Se poate muri și de la primul avort, chiar dacă este făcut de medic cu aparate oricât de avansate și sterile.
De asemenea, vaccinurile avortive și pilula avortivă RU486, prezintă consecințe fizice mai mari chiar decât consecințele avortului chirurgical, enumerate mai sus. Două exemple:
- Injecția intrauterină a diverselor lichide în scop avortiv (încă extrem de frecventă) are risc foarte mare de apariție a așa-numitului avort toxico-septic cu evoluție fulminantă și cu sfârșit în general mortal;
- Ingestia diverselor substanțe avortive afectează în special ficatul și rinichii, iar doza avortivă este foarte apropiată de cea mortală.
În ceea ce privește sterilitatea femeilor în urma avortului, un material apărut în 20 noiembrie 1997 în „Evenimentul Zilei” începea cu titlul „Alarmă de gradul zero”, arătând că fertilitatea româncelor cunoaște o scădere evidentă. Avortul determină consecințe grave, iar statisticile evidențiază că „morbiditatea cauzată de complicațiile avortului a devenit semnificativă” (Dr. Bartoș Daniela, „Sănătatea femeii și a copilului și protecția familiei în viziunea Ministerului Sănătății și Familiei din România” în Congresul Internațional „Familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin”, București, 2002).

b) Consecințe emoționale (sindromul post – avort care poate apărea imediat sau la câțiva ani după avort):
- Sentimente de vinovăție, mânie, teamă;
- Tristețe, mâhnire, depresie;
- Plâns frecvent;
- Tulburări ale somnului (insomnii, coșmaruri) ;
- Teama de sarcini viitoare;
- Pierderea respectului de sine;
- Dificultăți de relaționare cu ceilalți;
- Comportament agresiv față de propria persoană, față de tatăl copilului și față de cei implicați în avort;
- Incapacitatea / diminuarea implicării în activitatea sexuală;
- Abuz de alcool, consum de droguri;
- Dorința de suicid. Precizăm aici că cine se sinucide nu mai poate avea iertare și ajunge în iad, pentru că moare cu acest păcat al sinuciderii pe suflet. Diavolul, în viclenia lui, după ce îi introduce femeii gândul avortului, încearcă să o împingă la descurajare și sinucidere, pentru a ajunge în suferința veșnică a iadului.
Pentru femeile care au făcut deja avort și se confruntă cu a doua serie de consecințe prezentate (emoționale) există și consilierea post-avort (după avort) care se poate face la asociațiile pentru viață și despre care am amintit și mai sus.
Despre consecințele emoționale, două femei mărturisesc:
“Relatez acest lucru pentru folosul tuturor femeilor și tinerelor fete care se află în aceeași situație. Gândiți-vă foarte bine ce faceți, pentru că vă vor chinui visele și vă vor urmări privirile celor avortați. Veți simți o singurătate copleșitoare, durere și jale, când veți vedea o mamă cu copilul ei. Voi veți suporta consecințele acestei intervenții, nu partenerul vostru. El nu vă poate lua teama, regretul sau însingurarea. De aceea gândiți-vă bine înainte să alegeți avortul și nu permiteți nimănui să vă constrângă, pentru că viața voastră va fi distrusă. Există numeroase organizații de consiliere care vă pot ajuta. Nu faceți aceeași greșeală ca și mine!” (Clara)
„Toți cei care m-au sfătuit să fac avortul în urmă cu doi ani – doctorul, consilierul, părinții, prietenii, prietenele și soțul meu – m-au asigurat că așa e cel mai bine pentru mine și pentru copilul meu! Acum copilul meu este mort iar eu sunt disperată! Nu mai pot să dorm noaptea, nu mai pot să râd. Nimeni nu mă înțelege! Vă rog, spuneți tuturor oamenilor cât de groaznic este un avort! Dureri cumplite îmi chinuie trupul și sufletul. De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma?” (Jutta)
Avortul nu înlătură neliniștea, angoasa femeii în dificultate, ci i-o sporește și i-o prelungește. Deoarece sunt două forme de angoasă: una pe termen scurt care durează până la avort, alta pe termen lung, care începe la avort. Toate greutățile și durerile maternității se uită, dar angoasa provocată de avort durează la multe femei chiar și toată viața.
Dacă și tatăl a fost de acord cu avortul, pot apărea și la el consecințe emoționale, precum și la alte persoane. Cei care au participat la avort, cum ar fi unii medici, asistente medicale, rude sau prieteni care au îndemnat la avort sau au fost de acord cu avortul cuiva, pot fi afectați de consecințe emoționale ca cele enumerate. De aceea consilierea post-avort se adresează într-o anumită măsură și bărbaților.
Doctorul Mina Minovici, care a fost profesor de medicină legală la Facultatea de Medicină și directorul Institutului Medico-Legal din București, în „Tratat complet de medicină legală” arată la rândul său „urmările dezastruoase ale avortului”.

4. Consecințe ale avortului asupra familiei și societății:
a) Consecințe asupra familiei: Evident, datorită consecințelor care apar la părinți, apar și dereglări ale relațiilor dintre membrii familiei. “Răceala” emoțională, dezamăgirile și alte stări emoționale cauzate de avort sunt simțite și de copiii născuți.
b) Consecințe asupra societății: Datorită, în primul rând, legalizării avortului, populația țării noastre este în scădere și este supusă unui proces de îmbătrânire. Dacă acest fenomen nu va fi stopat, va avea consecințe grave pentru viitorul acestei țări.

5. Ce se poate vedea când un avort este filmat prin intermediul ecografului?
În documentarul intitulat “Strigătul mut” se prezintă un avort filmat prin intermediul ecografului. În acest documentar se observă cum copilul nu vrea să moară, se agită, se ferește de instrumentele pentru avort; bătăile inimii sale cresc de la 140 la 200 pe minut; când constată că nu mai are unde să se ferească, deschide gura larg, ca într-un strigăt mut; apoi este tăiat în bucăți și extras din uter bucată cu bucată. Spre sfârșitul documentarului se pot vedea femei care plâng amar deoarece au rămas cu diferite sechele fizice și emoționale în urma avortului. Documentarul a fost realizat de doctorul ginecolog american Bernard Nathanson. Acest doctor fusese directorul celei mai mari clinici de avorturi din S.U.A. și unul din fondatorii organizației pentru legalizarea avortului, numită N.A.R.A. După ce și-a făcut un proces de conștiință, doctorul Nathanson și-a făcut “mea culpa”, a încetat să mai facă avorturi și a realizat acest documentar pentru conștientizarea oamenilor în privința avortului. Un tânăr medic, care a contribuit la realizarea filmării avortului la ecograf, a fost atât de mișcat de ceea ce a văzut pe ecran în timpul avortului, încât a ieșit pentru câteva clipe din sală, s-a reîntors apoi pentru a termina filmarea, dar niciodată nu a mai făcut vreun avort. La această filmare a asistat și o feministă care la început era de acord cu avorturile. Dar și ea a fost atât de emoționată de ceea ce a văzut, încât niciodată nu a mai fost de acord cu avorturile.
Multe tinere care vizionează acest documentar spun că nu vor face avort niciodată, iar cele care au făcut avort și vizionează documentarul spun că nu vor mai face nici un avort.
La fel ca și doctorul ginecolog Bernard Nathanson și doctorul ginecolog sârb Stoian Adașevici și mulți alții din multe părți ale lumii (și din România) au renunțat să mai facă vreun avort.
Există exemple care arată că medicii obstetricieni au avut de suferit de pe urma avorturilor pe care le-au efectuat. La nivel mondial, a fost constituită Societatea Centurionilor, organizație internațională ce include medici care au practicat avortul. Foarte mulți dintre aceștia, după perioada de recuperare, și-au asumat poziții pentru viață.

6. Legalizarea avortului e un regres enorm și o degradare a demnității femeii:
Legalizarea avortului nu e în nici un caz un pas înainte în emanciparea femeii, dimpotrivă, e un regres enorm și o degradare a demnității femeii. Împreună cu copiii nenăscuți, victime ale avortului sunt femeile rănite în trupul și sufletul lor. Marii beneficiari de pe urma avortului sunt bărbații imorali. Sunt beneficii economice care se scot din vărsarea sângelui acestor copii. Așa cum arată și doctorul Bernard Nathanson în documentarul „Strigătul mut”, s-a format o întreagă industrie legală sau ilegală a avortului, cu o vastă rețea de dispensare, organizată în mare parte de mafie și de alte organizații criminale internaționale. Multe femei devin complice ale bărbaților imorali, fără să-și dea seama că aceștia le instrumentalizează, le exploatează și nu intenționează câtuși de puțin emanciparea lor. În general sunt bărbații imorali (nu femeile) cei care, într-o manieră foarte abilă și înșelătoare, trâmbițează niște pretinse „drepturi ale femeii”, urmărind în realitate o mai crâncenă dominare a acesteia.
Prin propaganda în favoarea avortului, bărbații imorali:
- Creează condiții care le permit să dispună de orice femeie după bunul plac; Dr. Laure Brisbois face următoarea remarcă referitoare la legalizarea avortului în Franța: „O lege în favoarea avortului îi avantajează pe iresponsabilii sexuali, deoarece 55% din femeile care au avortat sunt necăsătorite, iar 14% concubine, în total 69%”.
- Se sustrag chiar de la început de la orice răspundere cu privire la copilul care ar fi putut veni pe lume;
- Se scutesc de promovarea inițiativelor capabile să îmbunătățească situația femeii în societate;
- Femeile devin simple obiecte la dispoziția bărbaților.
Experiența arată că legalizarea avortului produce un adevărat dezastru în rândul adolescentelor umilite, exploatate, înjosite, abandonate deja de la începutul vieții lor de femeie.
Având apoi în vedere urmările nefaste ale avortului pentru sănătatea și viața femeii, nu se poate vorbi în nici un caz despre emanciparea ei prin legalizarea avortului. Din păcate, aceste urmări nu constituie obiectul vreunei propagande și, pe cât e posibil, sunt ținute secret: „S-a creat un fel de conspirație pentru a acoperi riscurile prin tăcere. Datorită reacțiilor emoționale provocate de discuțiile asupra avortului legal, dovezile bine documentate provenind din țări cu o mare experiență în acest domeniu, din păcate au fost puțin luate în considerație de presă, atât de cea medicală, cât și de cea specializată. Acest lucru nu poate fi justificat din punct de vedere medical, dacă urmările implică o daună pentru pacienți. Pentru aceste motive publicăm un scurt rezumat al activităților desfășurate de noi în această secție de obstetrică și ginecologie. Nu suntem mândri nici de numărul sarcinilor întrerupte, nici de complicațiile descrise.” (J. A. Stallworthy, The Lancet, 4 decembrie 1971).

7. Unul dintre medicii români care au renunțat să mai facă avorturi este Dr. Mircea V. Homescu:
Dr. Mircea V. Homescu, medic primar, se pronunță categoric împotriva avorturilor. Poziția sa este demnă de semnalat, deoarece vine din partea unui medic care a efectuat avorturi, până când a pus conștiința sa față în față cu legile morale. Chiar așa se confesează: „Semnatarul acestor opinii mărturisește – din capul locului – că a efectuat, în viața lui profesională, mii de avorturi, motiv pentru care, azi, încărcat de regrete, încearcă să-i ferească – măcar pe alții – de această ucidere de oameni, săvârșită aparent în condiții «legale».” (Din „Adevărul despre avort” în „Învierea”, Foaie religioasă editată de Arhiepiscopia Timișoarei, anul VIII, nr. 21 (183), sâmbătă, 1 noiembrie 1997). Iată principalele idei dezvoltate de medicul respectiv:
a) Părinții nu au dreptul să hotărască asupra dreptului la viață al copilului, ci numai Dumnezeu:
- „Se amestecă azi – cu scop justificativ – problema avortului cu drepturile omului, ale femeii sau ale cuplului parental – de a decide când și dacă doresc să procreeze copii. Este un mod fals de a pune problema. Drepturile omului nu depind de oameni, ci aparțin ființei umane, decurgând din însuși actul creator al acestei ființe, din însăși originea ei.”
- „Nici măcar noi, medicii, care facem cu miile – și milioanele – acest gest ucigaș de ființe umane, nu avem legitimitatea de a ne aroga asumarea avortului în cadrul profesiei. Ucigând astfel ființe omenești, nu doar că ne arogăm o autoritate construită artificial – autoritatea de a ucide – ci comitem ceva ce doar Dumnezeu poate să hotărască: viața sau moartea cuiva. În plus, trădăm și jurământul lui Hippocrate pe care unele școli medicale din lume dar și de la noi nici nu-l mai practică.”
b) Copilul este ființă umană din momentul concepției: „Copilul este ființă umană chiar din clipa concepției.”
c) Este inacceptabilă legislația care permite avortul până la trei luni, el nefiind admisibil la nici o etapă a dezvoltării copilului: „Cine dă oare voie legislațiilor să susțină că omul este om doar după trei luni de viață intrauterină? Ființa umană este și rămâne o unitate din clipa concepției și până la moartea naturală.”
d) Nici o circumstanță nu dă dreptul cuiva să facă avort: „Nici o circumstanță socială, medicală sau etică nu justifică avortul.”
e) Avortul este semnul decadenței unei societăți: „Avortul este expresia cea mai evidentă a prăbușirii morale a societăților care-l acceptă și-l practică.”
Acestea sunt convingerile la care a ajuns un specialist care spune despre sine că este „unul care a făcut avorturi dar care n-ar mai face, pentru nimic în lume.”
Alt medic, Dr. Virgil Hărmăneanu, cu o vechime de 47 de ani, din Onești, spune: „Avortul, la orice timp după concepție, este uciderea unui om.”

8. În afară de femeia care recurge la avort cine mai este vinovat de păcatul avortului?
În afară de femeia care recurge la avort, vinovați de păcatul avortului mai pot fi și soțul, prietenul, părinții, rudele sau cunoștințele femeii dacă o îndeamnă la acest lucru, dacă îi dau bani pentru avort sau dacă, știind că ea vrea să facă avort, nu fac tot posibilul ca ea să păstreze copilul ori s-o oprească prin conștientizare și direcționare spre consiliere la asociații pentru viață sau la un preot. Vinovați de păcatul avortului sunt și medicii și personalul sanitar care contribuie la avort; ei n-ar trebui să pună în slujba morții competența dobândită pentru promovarea vieții. După cum am văzut, sunt și medici ginecologi care refuză să facă avorturi. Sunt și asistente medicale care refuză să asiste avorturi. Acceptând să facă avort, medicul, pe lângă faptul că își dă aportul la uciderea unui copil fără apărare, își trădează și propriul angajament exprimat în jurământul lui Hippocrate prin aceste cuvinte: „Nu voi accepta cererea de a administra otravă cuiva, nici nu voi da sfaturi de acest fel. De asemenea, nu-mi voi da aportul ca femeile să comită avort.” Iar formularea de la Geneva a jurământului lui Hippocrate conține următoarea expresie: „…voi respecta în mod absolut viața umană încă din momentul concepției sale…Declar aceasta liber și în deplină cunoștință de cauză, făcând apel la onoarea mea!” Medicul nu trebuie să se înșele cu următorul pretext: decât să se facă avorturi clandestine, cu risc pentru viața femeilor, mai bine să se facă legal și sub supraveghere medicală. Crimele naziste nu sunt mai puțin odioase pentru faptul că s-au făcut legal și sub supraveghere medicală. Un act medical este act medical dacă el corespunde obiectivului său, care este acela de salva viața sau de a vindeca, și nu pentru că sunt folosite instrumente, medicamente, instalații medicale, tehnici avansate, nici pentru faptul că cel care îl săvârșește are o diplomă universitară. Un trecător care face respirație artificială unui înecat săvârșește un act medical; un medic care colaborează la moarte folosind metode și aparate avansate nu săvârșește un act medical. La fel, avortul nu poate fi considerat un act medical pentru faptul că este săvârșit de un medic, cu aparatură medicală, oricât ar fi aceasta de avansată și sterilă. În 1941, medicii SS de la Auschwitz, se felicitau pentru faptul că au “umanizat” exterminarea, înlocuind oxidul de carbon cu un gaz pe bază de cianură. Uciderile adulțior și tâlhăriile se săvârșesc întotdeauna în condiții proaste pentru victimele lor, dar nimeni nu se gândește să le legalizeze pentru a putea fi săvârșite sub control medical. Apoi, cum am văzut, avortul nu e lipsit de consecințe fizice și emoționale, chiar dacă este făcut de un medic, cu aparatură medicală, oricât de avansată și sterilă.
Bisericile creștine privesc medicina ca pe o formă practică de exercitare a iubirii de semeni. „Medicina apare în general ca un mijloc privilegiat de exercitare a iubirii. Dar, pe de altă parte, sunt denunțate (în sensul de criticate) folosirile rele ale artei medicale și actele criminale ale unor medici.” (Jean-Claude Larchet, „Teologia bolii”).
Hippocrate, părintele eticii medicale, l-a definit pe cel care practică medicina „numai vindecător”, inaugurând astfel o eră nouă. Înainte de el, rolul celui care practica medicina privea fie vindecarea, fie uciderea. Astăzi unii medici își asumă din nou acest dublu rol. Înainte de Hippocrate medicul nu se bucura de deplina încredere a pacientului, întrucât se afla atât în slujba vieții cât și în slujba morții. Astăzi, reluându-se acest dublu serviciu, mulți se întreabă dacă se mai poate avea încredere în medicul obstetrician. Mâine poate că se va pune aceeași întrebare cu privire la medicul pediatru și la toate celelalte categorii ale clasei medicale.
Geneticianul Lejeune de care am amintit, mai spunea: „Medicul care își ucide proprii pacienți nu a adus niciodată vreo contribuție la medicină”. Medicul trebuie să respecte omul, pe toți oamenii și pe fiecare în parte. Acesta e un imperativ categoric, după expresia lui Kant. El nu tratează trupuri, ci persoane. Prețuindu-și și respectându-și propriul trup, el va prețui și va respecta trupul oricărui om. El trebuie să considere persoana umană drept scop și nu mijloc. De aceea nu trebuie să distrugă sau să degradeze o viață umană, nici pentru vreun câștig material, nici cu scopul de a face experiențe medicale și nici cu vreun alt scop. Medicul trebuie să săvârșească orice act medical cu responsabilitate, nu călăuzindu-se după criterii subiective, de ordin emoțional, în funcție de situație, ci apelând la conștiința sa, ținând cont de legile morale. Deoarece conștiința poate fi ușor victima ignoranței și a confuziei, ea trebuie formată și educată cu grijă prin studierea și însușirea normelor deontologice .

9. Ce arată statisticile în privința avortului?
Analizând statisticile în privința avorturilor din anul 1994, observăm un record trist: pe primul loc în lume se situa România cu 172,4 avorturi la mia de femei având vârsta între 15 și 44 de ani, urmată de Rusia cu 119,6, Cuba cu 56,5, China cu 37,5, S.U.A. cu 26,4, pe ultimul loc fiind Polonia cu 3,6. S-a spus, pe bună dreptate, că poporul român s-a născut creștin, spre deosebire de popoarele înconjurătoare care s-au încreștinat cu aproape o mie de ani în urma noastră. Și s-a mai spus că suntem un popor de oameni pașnici, blajini și de omenie, care n-au declarat niciodată în decursul istoriei altui popor vreun război de agresiune. În mod firesc apare o întrebare: Cum poate fi creștin și pașnic un popor care n-a declarat niciodată vreun război altui popor, dar care a declarat cel mai sângeros război propriilor săi copii?

10. Nici un motiv nu dă dreptul cuiva să recurgă la avort :
Conform moralei religioase inspirată de Dumnezeu în Biblie, nu este permis să se recurgă la avort pentru nici un motiv. Că există unele cazuri dureroase, dramatice, este un lucru adevărat. Dar este tot adevărat că e nedrept să se recurgă la ucidere pentru a rezolva unele cazuri, oricât ar fi ele de dureroase și de dramatice. Oricum ar fi ea, viața trebuie acceptată și respectată cu cea mai mare strictețe.
Este falsă părerea că avortul ar fi de preferat mai degrabă decât abandonul copilului sau decât viața trăită în sărăcie sau mizerie. Și abandonul este păcat mare, dar avortul e și mai mare, căci este uciderea unui om. Omul nu are dreptul să hotărască valoarea sau non-valoarea vieții. Dumnezeu e stăpânul vieții și nu omul. Valoarea vieții nu trebuie privită doar sub aspectul ei pământesc, ci și – sau mai bine zis în primul rând - în perspectiva ei veșnică. Dacă e permis să ucizi o ființă umană deoarece riscă să trăiască în sărăcie și, prin urmare, după concepția materialist-hedonistă , să trăiască o viață fără valoare, în acest caz ar însemna să fim de acord cu uciderea tuturor celor care sunt născuți sau maturi și trăiesc în mizerie sau sărăcie. Până acum nimeni nu a afirmat acest lucru deși, dacă se admite avortul, ar fi “logic”. Problema sărăciei nu poate fi rezolvată prin uciderea săracilor. Nu bunurile materiale aduc fericirea. Omul poate găsi fericirea în interiorul său dacă Îl are pe Dumnezeu în suflet.
Viața pe Pământ nu este lipsită de încercări și de necazuri. Dar Sfânta Scriptură ne asigură că Dumnezeu nu permite ca cineva să fie încercat peste puterile sale, chiar dacă, atunci când pierdem în viață, nouă ni se pare că necazurile noastre sunt prea mari pentru noi. Un om e încercat mai mult, altul mai puțin, pentru că unul e capabil să suporte încercări mai mari, altul e capabil să suporte încercări mai mici, dar nici un om nu e încercat peste puterile sale.
Nu este permis să se recurgă la avort nici dacă s-ar concepe un copil nedorit (acest caz l-am explicat la începutul materialului, în pagina 1, deoarece este un motiv des invocat).
Nu este permis să se recurgă la avort nici dacă s-ar concepe copilul din relații sexuale care au loc înainte de căsătoria creștină sau, mai rău, din relații care au loc în afara căsătoriei creștine (acest caz l-am explicat în pagina 7, înainte de consecințele fizice și emoționale ale avortului asupra femeii).
Nu este permis să se recurgă la avort nici dacă s-ar prevedea nașterea unui copil cu handicap (fizic sau psihic) sau malformații grave, pentru că, în acest caz, ar însemna să fim de acord și cu uciderea copiilor deja născuți care au handicap sau malformații grave sau cu uciderea adulților cu handicap sau cu boli incurabile; după cum am văzut, este același om începând de la concepție, indiferent că se află în interiorul organismului mamei sau în exteriorul acestuia. Orice viață, chiar și cea cu deficiențe, este sacră și inviolabilă. Viața umană nu înseamnă calitatea ei. Studii bine documentate arată că persoanele cu malformații nu sunt mai puțin bucuroase de viață decât persoanele zise “normale”. Cea mai mare parte a părinților care au un copil handicapat se declară fericiți că au copilul și aproape toți declară că ei, copiii handicapați, se simt fericiți. În toate țările este impresionant numărul părinților cu copii handicapați care luptă împotriva avortului.
Nu este permis să se recurgă la avort nici dacă femeia a rămas însărcinată în urma unui viol sau în urma unui incest, pentru că nu trebuie să fie ucis copilul pentru delictul tatălui său. Există în morală un principiu foarte clar: nu se poate repara o nedreptate printr-o altă nedreptate și mai mare. În plus, femeia care a fost victima unui viol sau incest, dacă a rămas însărcinată și face avort, adaugă o traumă și mai mare la trauma psihică pe care o suferă în urma violului.
Ce e de făcut în cazul în care trebuie să se aleagă între viața mamei și viața copilului? În practică, în zilele noastre, o asemenea situație disperată este extrem de rară. Uneori medicii exagerează situația reală spre a o speria pe mamă și a o determina să-și avorteze copilul. O fac din ignoranță profesională, din dorința de câștig sau din diferite alte motive. Dar chiar în cazul real că viața mamei este în pericol, tot nu trebuie făcut avortul, însă în acest caz poate fi și situația unui act cu dublu efect, adică să fie permis sub aspect moral un tratament sau o operație necesară pentru a salva viața mamei, deși se prevede că, indirect, va muri copilul: în acest caz, moartea copilului e un efect secundar dureros, dar nedorit. Dar nici într-un caz nu poate fi săvârșit un act care are în vedere în mod direct avortarea copilului. În toate aceste cazuri, este de datoria medicului să susțină în viață atât mama cât și copilul, utilizând toate mijloacele terapeutice.
Un medic croat, Dr. Antun Lisec, spune de exemplu despre sarcina extrauterină: „Sarcina extrauterină este o provocare pentru cadrele sanitare, în special pentru ginecologi, care ar trebui să descopere ce ar fi de făcut fără a ucide copilul nenăscut, a-i da șansa să-și continue creșterea și în același timp a preveni moartea mamei. Poate că unii nu doresc să descopere sau să aplice astfel de proceduri și pretind ca teologii morali să facă o anumită «gimnastică» semantică «justificând» lipsa eforturilor lor, de a salva viața mamei și a copilului nenăscut.” („Darul Vieții”, nr. 6, iunie 2004).
Sunt și mame care se sacrifică pentru a putea trăi copilul. O astfel de mamă eroină a fost Gianna Beretta Molla, care a fost și medic. Ea a trăit între anii 1922 și 1962 în Italia. A acceptat să-și riște viața, la numai 39 de ani, refuzând să avorteze fetița. A decis să nu fie operată de cancer, care i-a cauzat moartea când era însărcinată cu a patra ei fiică, pentru a nu afecta viața copilului din pântecele ei. Înainte de nașterea grea îi repeta soțului ei: „Dacă trebuie să alegeți între mine și copil, nici o ezitare: alegeți, o cer hotărât, alegeți copilul. Pe el să-l salvați.” A murit pentru viața copilului și a fost declarată fericită la 24 aprilie 1995 (fericit / fericită = o etapă premergătoare declarării de către Biserică a cuiva ca sfânt / sfântă); acum urmează să fie declarată sfântă. Multe mame în așteptarea nașterii se îndreaptă către Gianna pentru a-i cere ajutorul sau altele pentru a-i cere curajul de a spune “nu” avortului. În anul 1962 o altă femeie, Jacobina Surian Adams, era însărcinată în luna a doua, când a fost diagnosticată cu cancer la sân. Medicii au sfătuit-o să facă avort, pentru a-i crește șansele de vindecare. Ea a refuzat să avorteze, alegând viața copilului. A născut-o pe a cincea ei fiică și, după o serie de tratamente, a învins în final boala. De curând a murit, la 82 de ani. Au rămas în urma ei: 5 fiice, 11 nepoți și 3 strănepoți. Biserca Catolică spune despre Gianna și despre alte mame ca ea: „Acestea sunt mamele care, într-o lume atât de cufundată în întuneric, aprind lumini de speranță. Într-o lume în care prea ușor se poate ucide, aceste mame radical creștine, au curajul să primească și să apere viața. Cu orice preț, plătind chiar prețul vieții. Fiindcă viața vine de la Dumnezeu și trebuie primită ca un dar al Său”. „Cine nu ar fi cuprins de cea mai autentică admirație la văzul acelei mame care, în pericolul aproape sigur al morții, se sacrifică în mod eroic pentru a putea salva viața copilului ei? Ceea ce suferă ea pentru a se achita de obligația sa naturală, îi poate răsplăti numai Dumnezeu și o va și răsplăti nu numai cu o măsură bună, ci cu una care se revarsă.” („Casti connubiis” – „Cununia curată”)
Deci nici un motiv, oricare ar fi el, nu dă dreptul cuiva să recurgă la avort.

11. Ce spun unele organizații și foruri despre protecția copiilor concepuți?
În „Declarația drepturilor copilului”, proclamată de Adunarea Generală a O.N.U., se afirmă: “Datorită lipsei sale de maturitate fizică și mentală, copilul are nevoie de îngrijiri și protecții speciale, inclusiv de o asistență juridică adecvată, atât înainte cât și după naștere”.
Curtea Supremă a statului Missouri din S.U.A., în octombrie, 1972 afirma: “Copiii nenăscuți au toate calitățile și toate atributele adulților, de care se deosebesc numai prin vârstă și maturitate; din punct de vedere medical, viața umană este un fenomen continuu de la concepție până la moarte.”
Protecția copilului este asigurată și de alte documente : „Declarația cu privire la drepturile copilului” (Geneva); „Pactul internațional privind drepturile civile și politice” (art.23 și 24).

CONSECINÞE NEGATIVE ASUPRA SÃNÃTÃÞII (EFECTE SECUNDARE) PROVOCATE DE METODELE ARTIFICIALE DE CONTRACEPÞIE.
IMORALITATEA ACESTOR METODE.
METODELE NATURALE DE PLANIFICARE FAMILIALÃ - O ALTERNATIVÃ LA METODELE ARTIFICIALE DE CONTRACEPÞIE.

După cum am văzut la începutul materialului, există dovezi biologice și religioase că omul este om din clipa concepției. Unele dintre metodele artificiale de contracepție sunt de fapt avortive, deoarece acționează după concepție, împiedicând nidația (implantarea ovulului fecundat în uter). Astfel este pilula de a doua zi și steriletul, căci acționează după concepție; contraceptivele hormonale (pilulele anticoncepționale luate înainte, injecțiile contraceptive și implanturile subdermice) uneori sunt o piedică pentru concepție, dar alteori acționează și după concepție, împiedicând nidația: întrucât modifică endometrul făcându-l neprimitor pentru ovulul fecundat, ele împiedică nidația în cazurile, destul de numeroase, în care fecundația totuși a avut loc (ele nu inhibă ovulația în toate cazurile). Dar aspectul avortiv al acestor metode artificiale de contracepție este trecut de cele mai multe ori sub tăcere, deoarece există interesul comercializării lor, așa cum vom vedea mai jos.
Toate metodele artificiale de contracepție (atât cele care acționează după concepție, cât și cele care sunt o piedică pentru concepție) sunt păcate mari, chiar dacă soții ar avea motive care pot părea serioase pentru a le folosi, după cum vom vedea când vom discuta despre imoralitatea acestor metode. Există o singură excepție: este permisă din punct de vedere moral (deci nu constituie păcat) folosirea metodelor terapeutice cu adevărat necesare pentru a vindeca bolile organismului, chiar dacă se prevede că din aceasta va rezulta o piedică pentru concepție, cu condiția ca această piedică să nu fie direct voită.
Legea împotriva metodelor artificiale de contracepție nu e o simplă lege a dreptului uman, ci este o lege a lui Dumnezeu, care a fost dată o dată pentru totdeauna și nu poate fi schimbată niciodată. Un om cu o conștiință morală și adevărat creștin nu trebuie să ia exemplul oamenilor păcătoși și corupți, oricât de mulți ar fi aceștia, ci trebuie să ia exemplul creștinilor adevărați care pun în practică voința lui Dumnezeu.
Toate Bisericile creștine exprimă într-un glas voința lui Dumnezeu care interzice sterilizarea și alte metode artificiale de contracepție. Sterilizarea și alte metode artificiale de contracepție au fost inventate de om sub inspirația duhurilor rele.
Doctorul Mina Minovici critica propaganda contraceptivă, numind-o „propagandă criminală”, „plagă socială și națională”.
Pe lângă aceste lucruri, toate metodele artificiale de contracepție au și consecințe negative asupra sănătății (efecte secundare) uneori grave, care vor fi prezentate mai jos. Consecințele negative ale metodelor artificiale de contracepție nu se compară cu efectele secundare pe care le pot avea unele medicamente și care, în general, sunt mult mai puține și mai puțin grave.
O alternativă la metodele artificiale de contracepție o reprezintă metodele naturale de planificare familială. Metodele naturale sunt cele care respectă ordinea firească atât în pregătirea și în desfășurarea actului sexual, cât și în finalizarea lui. Aceste metode naturale diferă între ele după procedeele de calcul al perioadelor fertilă și nefertilă din ciclul menstrual. Ele sunt următoarele patru: metoda calendarului (se mai numește și metoda Ogino-Knaus, după numele inventatorilor), metoda temperaturii bazale, metoda Billings (ritmul mucusului cervical) și metoda simpto-termică.
Metodele naturale de planificare familială:
 Nu au nici un efect negativ asupra sănătății;
 Presupun abstinența de la actul sexual în zilele de fertilitate sigură sau probabilă ale ciclului menstrual;
 Dacă sunt calculate corect, metodele naturale de planificare familială au un grad ridicat de siguranță, în condițiile în care femeia își cunoaște bine funcționarea corpului (siguranță de 100% nu oferă nici metodele naturale de planificare familială, nici metodele artificiale de contracepție). De obicei un calcul mai exact pentru metodele naturale se face într-o perioadă de 6-12 luni. Există formule de calcul chiar și pentru femeile care au ciclu neregulat. Dacă ciclul este foarte variabil nu se poate aplica metoda calendarului, însă în acest caz se pot aplica următoarele trei metode naturale (a temperaturii, a ritmului mucusului cervical și metoda simpto-termică);
 Din punct de vedere moral, metodele naturale de planificare familială sunt conforme cu criteriile moralei catolice și cu criteriile obiective ale moralității, bineînțeles dacă sunt utilizate după căsătoria creștină și dacă evitarea concepției prin recurgerea la ele nu provine din egoism, ci există motive serioase ca soții să evite concepția unor noi copii sau să distanțeze concepțiile copiilor. În aceleași condiții, metodele naturale de planificare familială sunt acceptate și de Biserica Ortodoxă din Grecia. După cum vom explica spre sfârșitul materialului, Biserica Catolică e consecventă cu ea însăși și atunci când consideră permisă folosirea metodelor naturale de planificare familială pentru motive juste și atunci când arată că e nepermisă folosirea metodelor artificiale de contracepție, chiar când soții ar avea motive care pot părea serioase;
 Metodele naturale nu numai că nu pun în pericol relația dintre soți, ba dimpotrivă, încurajează iubirea și respectul dintre ei ;
 Favorizează dăruirea totală a soților ;
 Nu costă nimic ;
 E clar că NU este permis să se facă avort dacă totuși s-ar concepe copilul în cazurile de excepție ale metodelor naturale, în cazurile erorilor de calcul sau în oricare alt caz.
E adevărat că această abstinență periodică presupune un oarecare sacrificiu, mai ales pentru soții tineri, dar pe lumea aceasta orice lucru bun se face cu sacrificiu, pe când răul se face mai ușor, dar este dăunător. Însă cine trăiește cu înțelepciune alege lucrurile bune și sănătoase, chiar dacă acestea presupun sacrificiu, iar nu lucrurile care la suprafață par ușoare, dar în realitate sunt pline de răutate și otravă. Acest lucru este ilustrat și de înțelepciunea populară din basmele cu cele două surori: una care alege ca zestre lada cea mai mică și mai puțin arătoasă, dar care îi va aduce bucurii, iar cealaltă care alege lada cea mai mare și mai arătoasă, dar care îi aduce numai necazuri.
Există și cabinete de planificare familială naturală. Un asemenea cabinet este în Iași și se află deasupra gangului care face intrarea spre Catedrala Romano - Catolică de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 26 (intrarea la cabinetele medicale este pe partea dreaptă a gangului).




Sunt prezentate, în continuare, consecințele negative asupra sănătății, provocate de metodele artificiale de contracepție, iar apoi este explicată imoralitatea acestor metode.

Metodele artificiale de contracepție se împart în :

1. Metode ireversibile (sterilizare definitivă) :
• Sterilizarea masculină (vasectomie) constă în ligatura chirurgicală a canalelor deferente.
• Sterilizarea feminină constă în ligatura sau rezecția trompei (tubei) uterine.
Aceste metode sunt intervenții definitive și infirmități.
Persoanele care se sterilizează fac mare păcat și dovedesc egoism, care este opusul iubirii creștine. Trebuie să se gândească la faptul că poate Dumnezeu vrea să aducă la existență și alte ființe umane prin intermediul lor.
Persoanele care sunt sterile fără intenție și fără motiv, înseamnă că sunt puse la încercare de Dumnezeu. Trebuie să se roage mult și să urmeze tratamentele prescrise de medic împotriva sterilității. Dacă problema lor se rezolvă, să mulțumească din suflet lui Dumnezeu. Dar dacă până la urmă tot nu obțin vreun rezultat, să se resemneze la voința lui Dumnezeu și dacă vor, pot să adopte un copil sau mai mulți.

2. Metode reversibile :
• Pilula „de a doua zi” (sau așa-numita “contracepție de urgență”) este o metodă cu efect avortiv, deoarece acționează după concepție, împiedicând nidația (ucide ovulul fecundat sau modifică învelișul intern al uterului, care devine neprimitor pentru ovulul fecundat). Este și foarte toxică pentru organism. Poate provoaca sarcini extrauterine, amețeli, grețuri, vărsături, senzații neplăcute în sâni, dereglări ale ciclului menstrual, etc. Sir Libunam Daonaldson, consilierul – șef pe probleme medicale al guvernului Marii Britanii, a avertizat medicii britanici că un anumit tip de pilule „de-a doua zi”, Levonelle și Levonelle-2, determină o rată crescută a sarcinilor extrauterine.
• Contracepția prin dispozitiv intrauterin (prescurtat D.I.U., se mai numește sterilet sau spirală) utilizează dispozitive din material plastic, cu fir de argint sau de cupru, care se inseră în cavitatea uterină. Steriletul acționează după concepție, împiedicând nidația, deci are efect avortiv. Ca urmare a folosirii steriletului pot apărea: sarcini extrauterine, crampe dureroase, contracții uterine în încercarea de a respinge corpul străin, infecții, expulzie spontană, sarcini pe sterilet (de exemplu unii copii s-au născut cu steriletul în cap), obstrucție tubară și prin aceasta sterilitate, perforație uterină latentă provocând hemoragie internă și peritonită, cancer cervical, menstruații mai abundente, febră sau frisoane, dureri sau sângerări în timpul actului sexual, scurgeri vaginale abundente sau cu miros neplăcut. Riscul sarcinii extrauterine la femeile care poartă sterilet este de zece ori mai mare decât la femeile care nu-l poartă. Datorită efectelor deosebit de dăunătoare, companiile care fabrică sterilete în S.U.A. au fost date în judecată de multe femei care s-au îmbolnăvit. Drept urmare, din anul 1986, aceste companii au încetat să le mai vândă pe piața americană. Ceea ce nu înseamnă că respectivele fabrici nu mai produc sterilete. Însă din anul 1986 ele sunt fabricate numai pentru export.
Există informații că femeile din România au început să evite steriletele.
• Contracepția hormonală :
- Pilulele anticoncepționale asociază două substanțe hormonale: estrogenul și progestagenul (iar pilula monohormonală e făcută numai pe baza unei singure substanțe hormonale, progestagenul), existând foarte multe variante și nume comerciale, producția acestora devenind o afacere rentabilă, de unde și publicitatea deșănțată făcută „pilulei”. Afacerile rentabile și publicitatea există și în cazul altor metode artificiale de contracepție.
Pilulele anticoncepționale (inclusiv cele monohormonale) împiedică uneori concepția, dar alteori acționează și după concepție împiedicând nidația, deci uneori au și efect avortiv, așa cum am explicat mai sus. În ceea ce privește efectul avortiv al pilulelor, iată câteva citate ale unor specialiști actuali care au studiat problema și au ajuns la această concluzie. Mutschler : “Contraceptivele orale împiedică implantarea oului (ovulului fecundat), atunci când ovulația a avut loc”. Finjentscher (Münster) arată că 7% din cazurile în care are loc fecundația ovulului la persoanele care iau pilule, contracepția (mai exact avortul) e datorată împiedicării nidației. Beller (Münster) vorbește despre efectul avortiv al pilulei, care ar trebui numită “avortiv precoce”. Taubert și Kuhl vorbesc în cartea lor “Kontrazeption mit Hormonen” (“Contracepția cu hormoni”) apărută în 1980, despre “efectul de împiedicare a nidației la aproape toate tipurile de pilule”. În 1985 la Congresul “National Abortion Federation” din Boston s-a făcut această declarație: “Nu vă înșelați. Pilula și steriletul sunt avortive.” (și nu numai pilula și steriletul sunt avortive, după cum veți vedea mai jos – n. n.).
Consecințele folosirii contraceptivelor hormonale sunt extrem de variate și frecvente (la unele femei, aceste consecințe pot apărea mai repede, iar la altele pot apărea în timp). Mulți ginecologi dau o listă foarte lungă a acestor consecințe. Ele variază de la efecte ușoare: obezitate, creșterea poftei de mâncare, tensiuni și dureri mamare, dereglarea regularității ciclului menstrual, senzații de greață, vomă, oboseală, iritabilitate, depresii acute, dureri de cap acute, sângerări genitale intermenstruale, amenoree , frigiditate, până la efecte grave: pilozitate accentuată (apariția din abundență a părului pe corpul femeii), hiperlipemie , embolie pulmonară, scăderea toleranței la glucoză cu riscul apariției diabetului zaharat, icter de tip colestatic , distrofii mamare și în special diferite forme de cancer hormonodependent : cancer mamar, cancer uterin și al colului uterin. Cancerul de col uterin este determinat de hormonii pilulei contraceptive, consideră dr. Amy Berrington de la Cancer Research, Oxford, fiind în acord cu autorii unui studiu sintetizat de Agenția Reuters. Cercetările au fost făcute pe mai multe cazuri de femei bolnave. În ce privește cercetările prezentate la a treia conferință europeană a cancerului de sân, acestea au arătat că riscul acestei maladii este cu 26% mai mare la utilizatoarele de pilule, în comparație cu cele care nu le utilizează. În același timp, femeile care iau pilule de mai mult timp au un risc de până la 56% de a dezvolta această boală.
Mai pot apărea accidente cardio-vasculare (în special la fumătoare și la femeile care au trecut de 35 de ani) : infarct, hipertensiune arterială, accidente vasculare cerebrale, hipercoagubilitate cu accidente tromboflebitice (tromboze venoase profunde, tromboză cerebrală), ateroscleroză , ischemie coronariană . Un studiu făcut între anii 1977-1981 în Anglia pe 200.000 de femei arată că, la femeile care folosesc pilule, procentajul deceselor cauzate de afecțiuni cardiace și vaso-cerebrale e cu 40% mai ridicat decât la femeile care nu folosesc. Riscul hemoragiei cerebrale este de 6,5 ori mai mare, iar la femeile care mai și fumează este de 22 de ori mai mare decât la femeile care nu folosesc pilule.
Pericolul de infecții pelviene e de 7 ori mai mare la femeile care folosesc pilule decât la celelalte.
Există apoi riscul sterilității. În S.U.A. sunt circa un milion de femei devenite sterile din cauza pilulei și numărul lor crește cu circa 100.000 pe an.
Se mai poate aminti blocajul permanent al funcției hipotalamice , încetarea creșterii la persoanele care sunt încă în creștere și iau pilule anticoncepționale.
La nivelul colului uterin, al ovarului sau al vaginului, s-au întâlnit modificări morfopatologice .
Există și alte consecințe : accidente respiratorii, sarcini extrauterine (deoarece contraceptivele hormonale modifică mișcările peristaltice ale trompelor uterine, prin secrețiile steroidiene ovariene), nașteri premature, edeme sau dureri la picioare, crize de respirație, dureri în abdomen, piept sau braț, tulburarea vederii, îngălbenirea ochilor sau a pielii, iar unii specialiști consideră că răspândirea bolii SIDA nu e străină de folosirea pilulei, întrucât pilula ar slăbi sistemul imunitar.
Contraceptivele orale au și un rol în trecerea în stare de parazit a Candidei saprofite, ducând la candidoză .
- Contraceptivele injectabile (de exemplu injecția hormonală de tip „Depo-provera”) la fel ca și pilulele, împiedică uneori concepția, iar alteori acționează după concepție, impiedicând nidația, deci uneori au efect contraceptiv, alteori au efect avortiv. Prezintă aceleași consecințe negative asupra sănătății ca și pilulele anticoncepționale. În ultimii ani au fost date publicității mai multe studii cu privire la rolul contraceptivelor injectabile în producerea cancerului de sân. În plus, pot avea ca efect erupții cutanate , pigmentarea pielii, iar studii recente arată și o altă consecință a folosirii acestei metode: scăderea densității osoase care poate duce la apariția osteoporozei mai târziu. Această metodă poate avea și următoarele consecințe: sângerări vaginale care durează mai mult și sunt mai abundente, puternice dureri de cap, depresii majore, urinări frecvente, îngălbenirea pielii sau a ochilor.
- Implanturile subdermice (de tip „Norplant”) presupun intervenția chirurgicală. Au tot acțiune hormonală. Uneori au efect contraceptiv, alteori acționează după concepție, deci au și efect avortiv. Consecințele negative asupra sănătății sunt aceleași ca și în cazul pilulelor și al injecțiilor hormonale. În plus, implanturile mai pot avea următoarele consecințe negative asupra sănătății: chisturi ovariene, dificultăți de vedere, căderea părului de pe cap, scurgeri vaginale.
• Substanțele spermicide locale sub formă de creme, spumante, geluri, folii, ovule, tablete, care se introduc în vagin înainte de contactul sexual, au eficacitate slabă. Drept consecințe, pot apărea fenomene inflamatorii și alergice locale atât pentru femeie, cât și pentru bărbat. Foarte probabil, în cazul în care totuși a avut loc fecundația, au efect avortiv (ucid ovulul fecundat sau împiedică nidația lui).
• Actul sexual întrerupt (“coitus interruptus” sau “ejacularea afară”) este una dintre cele mai nesigure metode contraceptive, deoarece există spermatozoizi și în picăturile eliminate de bărbat în timpul actului sexual, nu numai în sperma eliminată la sfârșit, iar o singură picătură este suficientă pentru ca o femeie să rămână însărcinată (bineînțeles, dacă se află în perioada fertilă a ciclului menstrual). De asemenea, câțiva spermatozoizi se pot desprinde în timpul actului sexual și pot pătrunde în vagin, iar unul dintre ei poate ajunge la ovul. Această metodă determină o stare de anxietate și tensiune psihică și, pe termen lung, poate provoca impotența la bărbat și frigiditatea la femeie. Mai este denumită și onanism, de la păcatul lui Onan, criticat în Biblie, după cum vom vedea mai pe larg puțin mai jos, când vom arăta imoralitatea metodelor artificiale de contracepție. Unii confundă onanismul cu masturbarea; de fapt acestea sunt păcate diferite, dar ambele sunt păcate mari. Despre masturbare vom vorbi mai spre final.
• Prezervativul masculin (condom) este rău tolerat. Nu asigură protecție totală nici împotriva infecției cu virusul imunodeficienței umane (HIV). Pe lângă faptul că se pot rupe, pot aluneca sau pot avea defecte de fabricație, în latexul prezervativelor pot apărea anumite fisuri foarte mici, invizibile cu ochiul liber, dar prin care virusul HIV poate trece cu mare ușurință, pentru că este mult mai mic. Mărimea găurilor care apar în mod natural în latexul prezervativului este de până la 5 microni. Celula medie a spermatozoidului este de circa 50 microni în diametru, iar virusul mediu HIV are aproximativ 0,1 microni. În termeni de mărime, asta înseamnă că virusul HIV poate trece printr-o gaură de latex tot atât de ușor precum trece o pisică printr-o ușă deschisă de garaj. După unii cercetători, riscul infectării cu HIV în cazul folosirii prezervativului este în jur de 15%, iar după alți cercetători acest risc este chiar în jur de 35%. Dar chiar luând în calcul riscul cel mai mic ( în jur de 15%), cine folosește prezervativul nu poate avea vreo garanție că mai devreme sau mai târziu nu se va infecta, după cum nu are nici o garanție cel care zboară cu un avion, deși din o sută de avioane, 15 se vor prăbuși. Acest virus poate avea o perioadă de incubație de la câteva luni până la câțiva ani, uneori chiar opt sau zece ani, astfel încât o persoană care este infectată cu HIV, poate părea perfect sănătoasă mai mulți ani, dar în realitate este seropozitivă și poate transmite altora virusul HIV. Cea mai sigură apărare față de virusul HIV nu este folosirea prezervativului, ci este abstinența înainte de căsătoria creștină și fidelitatea între soț și soție după aceea.
Virusul HIV distruge sistemul imunitar al organismului, care devine incapabil să se apere în lupta cu infecțiile. De multe ori, abia după mai mulți ani de la infectarea cu HIV organismul dezvoltă o serie de boli, care în alte condiții ar fi fost stopate de sistemul imunitar. O persoană poate să afle dacă este seropozitivă doar în urma unui test HIV, care se face gratuit la centrele de transfuzie sanguină, precum și la alte centre. Acest test pune în evidență anticorpii produși de organism, care nu pot fi descoperiți decât după ce au trecut șase luni de la infectare.
După cum se știe, nu există vindecare pentru persoanele infectate cu HIV, ci este posibilă doar o încetinire a evoluției bolii și implicit o oarecare întârziere a morții.
Virusul HIV se transmite prin: contact sexual, sânge infectat (transfuzii de sânge infectat, folosirea unui instrumentar medical infectat, body – piercing și tatuare, folosirea în comun a unor obiecte tăioase ce pot produce leziuni ale pielii: lame de bărbierit, instrumente de manichiură și pedichiură, periuța de dinți) de la mama infectată la copil (30% dintre copiii concepuți de o mamă seropozitivă moștenesc virusul). Virusul HIV se poate transmite și prin contact sexual anal sau oral și uneori se poate transmite chiar prin sărut pasional (virusul HIV a fost localizat și în alte fluide corporale decât sângele, cum ar fi: spermă, secreții vaginale, salivă, lacrimi, etc.).
Virusul HIV nu se transmite prin: tuse sau strănut, deci prin aer; atingere, îmbrățișare, sărut prietenesc pe obraz; trăind sau muncind în preajma unei persoane infectate; utilizarea veselei în comun; folosirea grupurilor sanitare în condiții igienice; înțepături de țânțari sau alte insecte; băi, bazine, adică prin apă; prosoape, clanțe de uși, telefon sau computer.
Ca și actul sexual întrerupt, folosirea condomului poate provoca anxietate și tensiune psihică, precum și alte efecte de ordin psihic. De asemenea, mai poate provoca iritații la nivelul organelor sexuale.
• Prezervativul feminin (diafragma sau obturator cervical) este făcut de către medic pentru fiecare femeie. Are eficiență mediocră și este, de asemenea, rău tolerat. Poate provoca aceleași efecte negative ca în cazul folosirii condomului (iritații, anxietate, tensiune psihică, precum și alte efecte de ordin psihic).
După cum se observă, nu există vreo metodă artificială de contracepție lipsită de urmări negative, mai mult sau mai puțin grave, pe plan fizic și psihic pentru femeie, dar și pentru bărbat, ba chiar unele dintre ele sunt și avortive.
Deja filosofii de dinainte de creștinism ajunseseră la concluzia că ceea ce este imoral este întotdeauna vătămător. În acest sens, filosoful grec Platon spunea că nici un lucru nu este folositor dacă nu e conform moralei: nu pentru că ceea ce este folositor e moral, dar pentru că ceea ce este moral este folositor.
Publicitatea care se face unor metode contraceptive artificiale este determinată de interese comerciale, în nici un caz de intenții benefice. Toată această propagandă se pretinde umanistă și filantropică. Pretinde că vizează binele omenirii, dar de fapt ascunde scopuri și interese negative: e vorba de dorința popoarelor bogate, amenințate cu dispariția datorită natalității foarte scăzute, de a deține controlul demografic al planetei, considerând că populațiile sărace, în permanentă creștere, constituie o amenințare pentru bogățiile lor. Și apoi mai sunt la mijloc marile interese financiare: sume imense de bani pe care le câștigă multinaționalele, fabricând și comercializând produsele mecanice sau chimice de contracepție. Cum acestea sunt din ce în ce mai puțin folosite în țările bogate, dovedindu-se a fi nocive sănătății, se caută noi piețe de desfacere, invadând în special țările africane și cele din fostul bloc comunist.
Este morală plăcerea actului sexual între soț și soție, cu condiția ca ei să respecte ordinea firească. Ordinea firească este perturbată prin metodele artificiale de contracepție și prin perversiunile sexuale. Tot imorale și deci păcate mari sunt și formele denaturate de raport sexual (perversiunile sexuale).
Toate metodele artificiale de contracepție sunt imorale și deci păcate mari. Din Biblie reiese că Dumnezeu nu este de acord cu metodele artificiale de contracepție. De exemplu, în Gen. 38,9-10 este criticată metoda actului sexual întrerupt – păcatul lui Onan. La evrei era obiceiul ca, dacă moare un bărbat, fratele său s-o ia în căsătorie pe soția acestuia. Așa a făcut Onan, dar, ca să nu se conceapă copii, el practica metoda actului sexual întrerupt. Lui Dumnezeu nu i-a plăcut acest lucru și l-a pedepsit.
Uneori se face în favoarea folosirii metodelor contraceptive următoarea argumentație: decât să se facă avort, e preferabil să se recurgă la metode contraceptive. Acestă argumentație aparține unei mentalități care îi recunoaște lui Dumnezeu numai jumătate din drepturile de proprietate asupra vieții, adică îi recunoaște lui Dumnezeu dreptul asupra vieții, dar nu și asupra mecanismelor delicate care stau la originea vieții. Atât avortul cât și contracepția fac parte, la nivele diferite, dintr-o cultură care refuză viața și refuză invitația de a fi simpli colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieții. Ele au la bază orgoliul omului care își asumă drepturi pe care nu le are. Apoi, cum am văzut, multe dintre metodele contraceptive sunt de fapt avortive.
Biserica Catolică e consecventă cu ea însăși și atunci când consideră permisă folosirea metodelor naturale de planificare familială pentru motive juste și atunci când arată că e nepermisă folosirea metodelor artificiale de contracepție, chiar când soții ar avea motive care pot părea serioase – arată Papa Paul al VI-lea în enciclica „Humanae vitae” („Viața umană”). În realitate există între cele două cazuri o diferență esențială: în primul caz (de folosire a metodelor naturale de planificare familială) soții se folosesc în mod legitim de o dispoziție naturală; în celălalt caz (de folosire a metodelor artificiale de contracepție) ei împiedică desfășurarea proceselor naturale. E adevărat că și într-un caz și în celălalt, soții se pun de acord în intenția reciprocă și certă de a evita copilul pentru motive plauzibile, căutând să se asigure că acesta nu va veni; dar e la fel de adevărat că numai în primul caz ei știu să renunțe la folosirea căsătoriei (la relații sexuale) în perioadele fertile când, pentru motive juste, concepția nu e dorită, și că se folosesc de ea (au relații sexuale) în perioadele nefertile. Făcând aceasta, ei dovedesc o iubire cu adevărat și pe deplin onestă. În exortația apostolică „Familiaris consortio” („Legătura de familie”), Papa Ioan Paul al II-lea scrie că soții care folosesc metode artificiale de contracepție „manipulează și înjosesc sexualitatea umană, cu aceasta înjosindu-se pe ei înșiși și alterând valoarea dăruirii totale. Față de limbajul care exprimă în mod firesc dăruirea reciprocă și totală dintre soți, contracepția artificială opune un limbaj în mod obiectiv contradictoriu, conform căruia nu mai este vorba de dăruire reciprocă totală. Urmează de aici nu numai refuzul deschiderii la viață, ci și o falsificare a adevărului lăuntric al iubirii conjugale, chemată să fie o dăruire a persoanei întregi.” Această diferență antropologică și morală între contracepție și metodele naturale de planificare familială implică două moduri de gândire ireductibile unul la celălalt asupra persoanei și asupra sexualității umane.
Nu constituie păcat nici actele sexuale săvârșite după vârsta fertilității.
Biserica îi elogiază pe soții care, printr-o hotărâre bine gândită, luată în comun, primesc cu generozitate să crească în mod corespunzător chiar și un număr mai mare de copii. Sfânta Scriptură și Biserica văd în familiile numeroase un semn al binecuvântării lui Dumnezeu și al generozității părinților.
Soții înțelepți, bogați sau săraci, nu se sperie niciodată de un număr mai mare de copii, știind că fiecare copil vine în lume cu un creier și două brațe, care în timpul vieții lor produc mai mult decât consumă. Apoi, frații mai mari îi ajută pe părinți în creșterea celor mai mici. S-au văzut deseori părinți numai cu un singur copil slujindu-i acestuia ca niște robi și alți părinți cu câte șase, zece, doisprezece sau mai mulți copii, care erau crescuți în frica de Dumnezeu și disciplinați, iar părinții erau respectați, iubiți și ajutați. Cu toate că în România de azi pentru mulți viața este destul de dificilă, totuși sunt la blocuri în orașe și la sate familii care nu dispun de avere dar au mulți copii. Străbunii noștri, în înțelepciunea lor, au apreciat loialitatea, optimismul și buna dispoziție în casele cu mulți copii. În plus, de multe ori, ultimul copil dintr-o familie numeroasă a fost un om de seamă sau un sfânt: de exemplu, Mozart a fost al cincilea copil din familie, Rembrandt al șaselea, Wagner al șaptelea, Napoleon al optulea, Sfântul Ignațiu al treisprezecelea, Schubert al treisprezecelea, Franklin al paisprezecelea, Benedict Lobre al cinsprezecelea, etc. Și chiar dacă ar ajunge un om obișnuit sau chiar un om rău, tot are dreptul la viață. Multora le pare rău la bătrânețe că au mai puțini copii și spun că dacă ar fi acum tineri ar face mai mulți. Familia numeroasă este o desăvârșită societate minusculă, o miniatură a universalei familii perfecte. Copiii unei familii numeroase nu suspină după copiii vecinilor pentru a se juca cu ei, nu-i caută, căci fiind mulți, își pot îndeplini trebuințele lor copilărești, în casa părintească, sub supravegherea părinților: astfel, ei devin bine crescuți, fără a fi expuși la influențe negative. Asemenea cu o prisacă de albine și reginele sale, familia cu numeroși copii adună mierea vieții pentru fiecare dintre ei.
Au o părere greșită cei care cred că explozia demografică (creșterea foarte mare a populației Pământului) va determina epuizarea resurselor omenirii. Creșterea foarte mare a populației Pământului nu va determina epuizarea resurselor omenirii și iată de ce:
Statistici recente, furnizate de F.A.O. arată următorul fapt: creșterea anuală a populației este de 1,60%, în timp ce creșterea anuală a produselor agricole este mai mare: 4%, produsele agricole fiind cele care stau la baza hranei populației. E adevărat că în ultimele decenii populația globului a cunoscut o creștere foarte mare. Aceasta se datorează progreselor medicinei, care a redus mortalitatea infantilă și a prelungit vârsta medie de viață. Cât privește posibilitățile de alimentare pe care le deține globul pământesc, el poate hrăni mult mai mulți oameni decât în prezent. Astfel, unii oameni de știință au calculat că Pământul poate hrăni: 8 miliarde de oameni (conform lui Penck), 13 miliarde (conform lui Hollstein), 22 miliarde (conform lui Ballod) și peste 100 de miliarde de oameni (conform lui Clark). Or, noi în prezent suntem numai aproximativ 6 miliarde. Economiștii constată că o creștere a densității demografice poate fi însoțită de o mare expansiune economică: ca exemplu poate fi adus Hong – Kongul, unde există o densitate mare de populație și în același timp o mare creștere economică. Apoi trebuie ținut cont că 70% din suprafața globului o ocupă apele. Acestea pot deveni o sursă inepuizabilă pentru alimentarea populației Pamântului, dacă vor fi exploatate cum trebuie. Și mai trebuie ținut cont că din suprafața uscată numai 30% e cultivată. Dacă o mare parte a omenirii suferă de foame, aceasta nu se datorează faptului că Pământul nu are resurse, ci ignoranței, egoismului, răutății, împărțirii nedrepte a bunurilor. Nimeni nu ar suferi de foame dacă s-ar investi în agricultură numai o mică parte din sumele care se investesc pentru distrugerea vieții oamenilor: pentru armament, aparate pentru avort și sterilizare, contraceptive, etc.
În plus, cei care sunt creștini știu că omenirea nu va dăinui veșnic pe fața Pământului. Dumnezeu ne spune prin intermediul Bibliei că va fi un sfârșit al lumii acesteia și e clar că El va avea grijă ca omenirea să aibă cele necesare vieții până în ultimul moment al existenței sale pe Pământ. Dumnezeu a știut ce face când a zis primilor oameni: „Creșteți și vă înmulțiți, umpleți Pământul și-l supuneți.” (Gen. 1,28).








Următoarele secțiuni, precum și altele, deoarece sunt și ele foarte importante, sperăm să le putem trata pe larg în alte materiale, dar deocamdată ne limităm doar la a spune câteva cuvinte despre ele și le așezăm la sfârșitul acestui material, ca un fel de ANEXÃ. Nu avem însă pretenția că, prin lucrurile scrise mai jos, am luat în discuție toate vătămările la adresa căsătoriei și toate păcatele de necurăție. Mai sunt și alte vătămări la adresa căsătoriei și alte păcate de necurăție pe care nu le luăm în discuție aici.

DESPRE ADULTER SI DIVORÞ

Adulterul (infidelitatea în căsătorie) este păcat mare. În adulter, în afară de păcatul de necurăție (desfrâu), se comite păcat împotriva dreptății și împotriva legăturii matrimoniale sacre. Adulterul este o trădare a fidelității pe care și-o datorează soțul și soția. Greșesc cei care consideră căsătoria ca un simplu contract făcut pe baza unor acte. Căsătoria este în primul rând un sacrament și un legământ sacru făcut în fața lui Dumnezeu și a Bisericii. Nici un motiv nu dă unei persoane dreptul moral să comită adulter: nici impotența soțului sau frigiditatea soției, nici alte disfuncții sexuale, nici vreo altă boală sau infirmitate a unuia din soți, nici absența mai mult sau mai puțin îndelungată din familie a unuia dintre ei și nici un alt motiv. E bine de precizat în acest punct că adulterul se poate comite și cu gândul, nu numai cu fapta. A privi o persoană cu gânduri erotice (cu excepția propriei soții sau a propriului soț) este păcat mare, făcut cu gândul. Isus Cristos a spus: „Dar Eu vă spun că orișicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a și comis adulter cu ea în inima lui” (Matei 5,28) – bineînțeles că acest lucru este valabil și pentru o femeie care privește cu gânduri erotice alt bărbat decât propriul ei soț. Dumnezeu vrea să fim curați și în gândurile noastre.
Divorțul este o mare dezordine în căsătorie și o vătămare a acesteia. Domnul Cristos a spus: „« Deci, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă. » În casă, ucenicii L-au întrebat iarăși despre aceasta. Și El le-a zis: « Oricine își va lăsa soția și se va căsători cu alta, comite adulter împotriva ei; și dacă o femeie își lasă soțul și se căsătorește cu un altul, comite adulter. »” (Marcu, 10,9-12). În prima scrisoare a Sf. Apostol Pavel către Corinteni, citim: „Celor căsătoriți nu eu le poruncesc, ci Domnul, ca soția să nu se despartă de soț. Dacă este despărțită, să rămână necăsătorită sau să se împace cu soțul ei. Și nici soțul să nu-și lase soția.” (1Cor. 7,10-11). Iar în scrisoarea către Romani citim: „Căci femeia măritată este legată prin lege de soțul ei cât timp trăiește el; dar dacă-i moare soțul, este dezlegată de legea soțului ei. Dacă deci, când îi trăiește soțul, ea este a altuia, se va numi adulteră; dar dacă-i moare soțul, este dezlegată de lege, așa că nu mai este adulteră, dacă este a altuia (dacă se căsătorește cu altul ).” (Rom. 7, 2-3).
Pentru cazuri grave, Biserica Catolică poate îngădui celor căsătoriți să trăiască despărțiți (o așa numită „separare de la pat și masă”), dar ei rămân tot căsătoriți și nici unul din ei nu se poate căsători din nou câtă vreme trăiește celălalt soț (numai după trecerea primului soț la cele veșnice). În Biserica Ortodoxă există posibilitatea căsătoriei a doua și a treia, dar acestea nu sunt practic căsătorii ca prima, ci doar pogorăminte (dezlegări), pe care, însă, Biserica Ortodoxă le acordă cu tristețe.
Dezordinea provocată de divorț aduce după sine prejudicii grave: pentru celălalt soț, care se vede părăsit și pentru copii, traumatizați de despărțirea părinților și adesea trași de ambele părți. Există un cântec care spune: „Sunt copii nefericiți, / Inima îi doare/ Că-s părinții despărțiți / N-au în casă soare.”

DESPRE HOMOSEXUALITATE

Homosexualitatea este o devianță sexuală. Ea este, de cele mai multe ori, consecința unei seduceri și a unei abrutizări sexuale. Păcatul de homosexualitate între bărbați se numește sodomie (de la localitatea Sodoma), iar păcatul de homosexualitate între femei se numește lesbianism (de la vechea insulă Lesbos). Homosexualitatea, cu toate formele sale, este păcat mare. Dumnezeu a distrus cetățile Sodoma și Gomora datorită răspândirii aproape generale, în aceste cetăți, a păcatelor de homosexualiate masculină și feminină și a perversiunilor sexuale. Persoanele homosexuale trebuie tratate cu iubire frățească și compasiune, și trebuie ajutate să iasă din această situație. Dacă, după mai multe încercări de prietenie (fără relații sexuale) cu persoane de sex opus, persoanele homosexuale ajung la concluzia că nu ar putea avea o relație normală cu o persoană de sex opus în cadrul căsătoriei creștine, atunci trebuie să poarte cu răbdare crucea abstinenței de la relații sexuale.

DESPRE PROSTITUÞIE

Este una dintre formele cele mai degradante și scandaloase de desfrâu: comerț cu propriul trup. Prostituția este păcat mare. Aceasta atentează la demnitatea persoanei care se prostituează și care e redusă la un obiect sexual. Vinovăția este nu numai a persoanelor prostituate, dar și a celor care profită de ele sau favorizează o asemenea practică (proxeneți și alții). A nu avea un loc de muncă sau a trăi în sărăcie nu sunt motive pentru a practica prostituția. Nici un motiv nu dă unei persoane dreptul moral să practice prostituția. Relațiile sexuale trebuie să aibă loc numai între soț și soție, după căsătoria creștină.

DESPRE VIOL ȘI INCEST

Violul este păcat mare. Desemnează intrarea prin efracție, cu violență, în intimitatea sexuală a unei persoane. Lezează dreptatea și iubirea. Violul rănește profund dreptul fiecărui om la respect, la libertate, la integritatea fizică și morală. Creează un prejudiciu grav, care o poate marca pe victimă pentru toată viața. În caz de tentativă de viol, femeia atacată trebuie să se apere în mod adecvat, chiar prin uciderea agresorului dacă prin fugă sau altfel nu se poate apăra (în situații extreme ca aceasta, atât creștinismul, cât și legea civilă îngăduie dreptul la legitimă apărare). În caz de cooperare activă, chiar cea mai mică, se aduce în cauză complicitatea ei.
La fel de grav este păcatul comis prin violență trupească împotriva handicapaților, ca și abuzul de propria situație pentru a determina o persoană la o relație nepermisă.
Incestul este păcat mare. Desemnează relații intime între rude de sânge sau prin alianță de un grad care interzice căsătoria între ei. Este păcat mare chiar dacă ambele persoane consimt.

DESPRE PERVERSIUNILE SEXUALE

Desemnează formele denaturate de raport sexual. Perversiunile sexuale sunt păcate mari, fie că sunt făcute după căsătoria creștină sau înainte de aceasta. Căsătoria creștină nu dă nimănui dreptul moral să recurgă la perversiuni sexuale.

DESPRE RELAÞIILE SEXUALE ÎNAINTE DE CÃSÃTORIA CREȘTINÃ (RELAÞII SEXUALE PREMARITALE)

Relațiile sexuale care au loc înainte de căsătoria creștină se mai numesc păcate de necurăție și sunt păcate mari. Cine acceptă sclavia păcatului nu este liber.
Se înșeală cei care cred că e bine ca tinerii sa aibă relații sexuale înainte de căsătorie pentru a constata dacă se potrivesc sexual, pentru că medicii ginecologi, în general, susțin că nu există nepotrivire sexuală și de fapt aceasta e o falsă problemă, iar dacă există disfuncții sexuale (impotență, ejaculare precoce, frigiditate, etc.), se pot trata.
Există numai două căi cinstite : ori castitatea (abstinența de la relații sexuale), ori căsătoria. Iar cine alege căsătoria, trebuie să primească necondiționat și oblgațiile ei, nu doar drepturile.
Dumnezeu nu admite proba („căsătoria de probă”) ci pretinde o dăruire totală și definitivă a persoanelor una față de cealaltă după căsătoria creștină. Deci relațiile sexuale sunt păcate mari dacă au loc înainte de căsătoria creștină, chiar dacă între cei doi există decizia de căsătorie confirmată prin căsătoria civilă. De asemenea, concubinajul („uniunea consensuală”) este păcat mare. Majoritatea cuplurilor care trăiesc în astfel de relații se despart în momentul în care femeia rămâne însărcinată. 54% dintre mamele singure care trăiesc în sărăcie erau angajate într-o astfel de relație când au rămas însărcinate. Relațiile de tipul acesta se caracterizează prin nesiguranță și molestare, studiile arătând că partenerii care trăiesc în astfel de relații se tem permanent că partenerul/partenera de viață o/îl va părăsi dacă nu se ridică la nivelul așteptărilor, situație care o/îl determină să-i tolereze partenerului multe lucruri pe care nu ar trebui să i le îngăduie. Majoritatea femeilor molestate sunt victime ale concubinilor lor. Unii spun că cei care conviețuiesc împreună înainte de căsătorie vor avea o căsnicie fericită cu mai puține probleme, dar, un sondaj făcut printre femeile care au conviețuit înainte de căsătorie cu soții lor arată că acestea se confruntă cu o comunicare din ce în ce mai slabă cu aceștia și cu o lipsă totală de romantism din partea acestora. Din nefericire, acest tip de relații pot determina cuplurile să nu semai căsătorească niciodată. Rezultatele unui studiu arată că numai 19% dintre cei care conviețuiseră împreună au mai ajuns în fața altarului. Destrămarea cuplului care trăiește într-o relație neoficializată poate provoca o criză la fel de serioasă ca cea provocată de divorț. Când au fost întrebate de ce se angajează într-o astfel de relație, femeile au răspuns că ele consideră că aceasta este calea cea mai sigură spre căsătorie. Bărbații în schimb, au răspuns că ei se angajează în astfel de relații întrucât au ca motivație relațiile sexuale.

Abstinența de la relații sexuale înainte de căsătoria creștină oferă cel puțin următoarele avantaje:
1. Se evită păcatele de necurăție. Relațiile sexuale care au loc înainte de căsătoria creștină sunt păcate de necurăție, după cum am văzut;
2. Scutește de infectarea cu B.T.S.-uri (boli cu transmitere sexuală);
3. Scutește de concepția unui copil înainte de căsătoria creștină. Este posibilă concepția unui copil, chiar dacă s-ar folosi și metode de contracepție, deoarece nici o metodă de contracepție nu e sigură 100%;
4. Scutește de consecințele metodelor artificiale de contracepție;
5. Scutește de dezamăgiri sentimentale. Relațiile sexuale care au loc înainte de căsătoria creștină expun persoanele la dezamăgiri sentimentale atunci când sunt părăsite după ce au fost folosite de alte persoane imorale ca simple obiecte sexuale;
6. Scutește de dependența sexuală;
7. Scutește de sentimente înșelătoare;
8. Este un „test” al existenței dragostei într-o relație;
9. Apără de relații dăunătoare;
10. Scutește de mari suferințe;
11. Scutește de sentimente de vinovăție;
12. Ajută la concentrarea asupra stabilirii și realizării scopurilor în viață;
13. Mărește capacitatea de comunicare dintre parteneri;
14. Ajută la cultivarea răbdării și a stăpânirii de sine;
15. Ajută la dezvoltarea unei relații deosebite;
16. Ajută la cultivarea de principii pozitive, care duc la adâncirea relațiilor interumane;
17. Dă libertatea de a te bucura de adolescență;
18. Ajută la creșterea respectului de sine;
Pe lângă aceste motive care sunt valabile pentru toți, persoanele virgine mai au cel puțin încă două motive în plus ca să se abțină de la relații sexuale până la căsătoria creștină, și anume:
19. Virginitatea este cel mai frumos cadou pe care o femeie îl poate oferi soțului iar un bărbat soției;
20.Persoanele care se căsătoresc virgine vor evita un reproș din partea celor cu care se căsătoresc (în cazul în care nu-și vor păstra virginitatea până la casătorie, persoanele cu care se vor căsători le vor putea reproșa acest lucru, chiar dacă înainte de căsătorie unii / unele spun că nu țin neapărat la acest aspect.)
Iubirea se poate manifesta în foarte multe forme în afară de forma sexuală.
Masturbarea este, de asemenea, păcat mare, fie că este făcută înainte de căsătorie, fie că este făcută după aceea (cu atât mai mult dacă este făcută după aceea).
Poluția nocturnă nu este păcat, fiind un fenomen firesc, spontan și involuntar, produs în timpul somnului.

„ARME” DE LUPTÃ ÎMPOTRIVA PÃCATELOR DE NECURÃÞIE

Se recomandă următoarele „arme” de luptă împotriva păcatelor de necurăție (pentru abstinența de la relații sexuale până la căsătoria creștină):
- Practica religioasă creștină (Spovadă, Împărtășanie, participare la Sfânta Liturghie și alte slujbe religioase creștine, rugăciune, post, etc.);
- Evitarea a tot ceea ce ar putea provoca dorințele sexuale;
- Înlocuirea preocupărilor de natură sexuală cu alte tipuri de preocupări: pentru aprofundarea religiei creștine, pentru cultură, lectură, artă, muzică bună, etc;
- Practicarea cu măsură a unui sport.
Ceea ce vrea Dumnezeu se poate pune în practică, bineînțeles cu ajutorul Său. Este mai greu, dar nu este imposibil. Dacă ar fi lucruri imposibil de realizat, Dumnezeu nu ni le-ar pretinde, pentru că el cunoaște puterile omului. În plus, mulți oameni de ambele sexe demonstrează că pot să ducă o viață curată, deși trăiesc în mijlocul lumii. Deci curăția se poate pune în practică.
Sfântul Apostol Pavel scrie în prima scrisoare către Corinteni: „Trupul nu este pentru desfrâu: el este pentru Domnul și Domnul este pentru trup.” (1Cor. 6,13). Iar în prima scrisoare către Tesaloniceni, același Sfânt Apostol scrie: „Feriți-vă de desfrâu. Fiecare din voi să știe să-și stăpânească vasul (trupul) în sfințenie și cinste, nu în aprinderea poftei ca păgânii care nu-l cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu fie cu viclenie și cu nedreptate în această privință față de fratele său, pentru că Domnul este Cel care pedepsește toate aceste lucruri după cum v-am spus mai înainte și v-am mărturisit. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție ci la sfințenie” (1 Tes. 4, 3-7).
Iubirea firească, senzuală a celor doi este insipidă și se epuizează repede. Numai Cristos prin prezența Sa și prin mijlocirea Bisericii dă gust iubirii și o face inepuizabilă. Cu cât cei doi soți se integrează mai intens în legătura dintre Cristos și Biserică, cu atât mai mult aprofundează iubirea dintre ei.