Să lăsăm încrâncenarea și ura deoparte. E weekend. E sărbătoare. Vor fi două zile în care ne putem odihni.
Și putem fuma o pipă. Încet, cu ticăială. Cu plăcerea unui lucru bun. Fără grabă, pentru că pipa se supără atunci când faci un lucru de mântuială.
Totul începe în magazinul de tutun. Cu zeci de cutiuțe, care de care mai frumoasă. Tutun de sărbătoare- Paștele trecut, cu miros de vanilie. Tutun din Indiile Olandeze- mulatre, bananieri...și tutun. Tutun din Antile. Tutun din Ceylon. Tutun pentru pipa de noapte și tutun pentru pipa de zi. Pakistanezul care ține „Tobacco” de lângă casa mea trebuie să fie un zeu. E mic și uscat-mumificat. Și e șmecher. Teribil de șmecher. Știe să îți povestească tutunul. Să ți-l facă plăcut. Să te facă să cumperi- deși o cutiuță sare de 6 lire.
Se continuă cu pipa. O pipă adevărată e un Bruyere. Undeva, pe țărmurile Corsicii există un arbust. Rădăcina acelui arbust e diamantul fumătorilor de pipă. Toate pipele adevărate sunt Bruyere. Dacă pipa mai e și Dunhill atunci cu atât mai bine.
Iată și futacul. Fără futac nu ești fumător adevărat de pipă. Cu ce o cureți ? Cum o îndeși ? Cum răzui depunerile de pe prețiosul Bruyere ? De aceea ai nevoie de futac- o invenție nemaipomenită- alături de ghilotina pentru trabucuri.
Ai tutun, ai pipă, ai futac. Ce-ți mai trebuie ? Plăcerea de a te întinde în fotoliu ca o pisică . M-a costat o avere, fotoliul- genul de fotoliu în care Sherlock Holmes se lăsa antrenat în cazurile sale- dar merită. De-aici, din fotoliu, observ lumea cu blândețe, cu înțelegere. Sunt generos- îmi pot permite. Sunt binevoitor. Vouă , furnicuțelor, salut ! Eu îmi voi face pipa.
Nu orice tutun frumos ambalat e fumabil. Trebuie să fie și uscat- de aceea e bine să ai un dezumidifcator în casă. Un tutun uscat arde vioi, cu plăcere. Un tutun ud arde greu, la fel ca și criticii mei de pe site. Deci, înainte de a intra în pipă, tutunul proaspăt cumpărat intră în dezumidificator. Þin acolo și niște boabe de cafea- pentru orice eventualitate.
Iau tutunul între degete și-l îndes în pipă. Nu trebuie să fie nici prea des, s-ar putea să nu ardă- nici prea rar- o să fie o bucurie scurtă. Folosesc futacul să îl îndes așa cum trebuie- nu e bine să depășească o anumită înălțime- dacă sufli prea tare poți să te trezești cu frunze incandescente pe pantaloni. Mă voi bucura de un Cavendish în această pipă- e un tutun din Indii- mă face să visez frumos.
Îmi mai trebuie ceva să aprind. Am avut pe vremuri o brichetă pentru pipă- puțin cam ordinar. Era eficientă în deplasări- nu însă și acasă. Există niște chibrite lungi, mari, speciale. Într-o zi mancuniană (adică din Manchester) ploioasă doar vederea unui astfel de chibrit care arde te poate binedispune. Pun pipa în gură și plimb chibritul ca o mângâiere, pe deasupra. A pornit.
Pipa e plăcere. Te parfumează. Te încălzește. Þi-e credincioasă. Þi-e prietenă. Þi-e complice- pentru că, într-un fel, este o perversiune.
Pufăi. Rămâneți cu bine.