Doamne, ce mi-aș dori să pot fi din nou un copil! Doar copiii nu au vini. Ei sunt puri, atâta cât poate fi un membru al speciei umane. Din păcate însă, cresc. Și crescând, vin și compromisurile. Un pic ieri, mai mult astăzi. Pentru iluzii, pentru minciuni. Pentru speranța unei clipe mai bune. Pentru un pic mai multă fericire. Și de la compromisuri vin minciunile. Și prefăcătoria. Și dorința de a-i călca pe alții în picioare. Iar dacă compromisurile au ajutat vine trufia și uitarea locului din care ai plecat. Și uitarea a ceea ce ai fost- un copil speriat, un copil flămând, un copil pofticios, un copil neglijat.
Păcatele mele sunt mari- și mă voi referi numai la cele relative cu acest site.
Sunt trufaș- și poate că, în trufia mea am desconsiderat părerile celorlalți, le-am tratat prea superficial, le-am ignorat uneori.
Sunt enervant- și asta mi-o spune toată lumea. Prea mutulică uneori, prea plicticos adesea. Prea curios. Mult prea curios.
Și prea convins că am dreptate. Aparțin unei specii de „om vechi” de dinaintea omului nou, o specie făcută să creadă în zborul spre stele. Și în romantism. Și în posibilitatea de a-ți făuri viitorul prin muncă cinstită. Și în speranța de mai bine , spre o zi de mâine mai bună. Aparțin unei specii a cărei onestitate grobiană conducea mult prea adesea la intrarea cu bocancii în viața celuilalt- doar pentru că eram convins că așa e bine și că celălalt trebuie să facă ce îi spun eu.
Și prea bătrân. În jurul meu miroase a levănțică. Iar eu miros a mort. Și tot felul de oameni morți mă înconjoară. Morți care se agață de mine „Hai, mai spune-ne o dată tristele noastre istorii! Mai povestește-ne încă o dată! Dacă nu ne povestești vom fi uitați! „ Iar eu cedez, totdeauna cedez. Pentru că nu cred că lumea poate fi văzută doar în nuanțe de alb și negru. Pentru că lumea e prea desea gri.
Și prea inflexibil. Acolo unde cred că am dreptate, o spun. Nu sunt „politically correct”. N-aș putea, și mi se pare o prostie. Cam la fel ca și discriminarea pozitivă.
Pentru toate aceste păcate sper să găsesc iertare la voi.
Pentru că îmi place acest site. Pentru că a devenit încetul cu încetul o parte din viața mea. Pentru că simt că trebuie să strecor câte o prostioară în fiecare zi. Nu le păstrez pe calculator- după ce voi deveni faimos singura sursă pentru „Opere complete” va fi acest site. Pentru că nu îmi voi ridica o statuie aici. Sunt doar un călător. Sunt în trecere. Nu am fost de la început aici. Voi sta atâta cât voi fi acceptat. Și nu vreau să încalc, cel puțin nu în mod voit regulile site-ului. Și nu vreau să fiu mai mult decât sunt acum. Aș vrea doar să îmi mai condimentez din când în când textele nesărate cu poze proprii. E singura mea dorință de progres. Nu vreau să am putere de decizie- cred că aș fi nedrept. Nu vreau să îmi public automat textele. Sunt înduioșat când mă gândesc că am un „înger păzitor” care mă citește și care trebuie să-și dea verdictul.
Și pentru că trebuie să mulțumesc cuiva, mulțumesc Editorului. Care, în majoritatea cazurilor nu e de acord cu mine. Dar care e mult mai înțelept și mi-a oferit un țărm pe care să debarc. Mulțumesc, Radu Herinan!.