Suntem tot mai trufași și tot mai găunoși uitând se pare umilința de care ar trebui să dăm dovadă ca niște ființe născute din țărână și care se vor întoarce tot acolo. Deși nu e frumos o să încep cu mine.Am atacat într-un recent eseu niște probleme pe care le cunosc doar superficial-am comis aici o mare greșeală- am scris acel eseu convins că aveam dreptate deși dreptatea mea era doar relativă. M-am sumețit la niște lucruri pe care doar aveam impresia că le știu- deși făcusem trei semestre de seminar teologic. În realitate, astfel de probleme, mai ales cele legate de biserici nu pot fi percepute la modul absolut decât de către Dumnezeire. Nu ne este dat nouă, muritorilor de rând să putem emite judecăți de valoare absolută- ne poate enerva un lucru sau altul- însă la Dumnezeire trebuie să ajungem singuri.
Omul este prin excelență o ființă făcută pentru singurătate, apoi pentru colectivitate și din nou pentru singurătate. Vrem să aparținem cuiva, să fim parte din ceva. Ne întâlnim sub bolțile Catedralelor aducând ofrandă Mântuitorului Nostru. După ce ne-am identificat turma din care facem parte vine iarăși dorul de a fi unici, de a fi separați. Și aici, între noi și Dumnezeu, biserica trebuie să fie doar un transmițător, o legătură. Legătura principală cu Dumnezeirea o facem prin noi, fiecare pentru sine, așa cum fiecare va fi judecat singur în Ceasul cel din Urmă.
De aceea trebuie să ne potolim golul din noi cu lumina Sa și mai puțin cu niște semne părelnice- fie ele și Catedrale.Trebuie să-l iubim pe El și nu doar să ne prefacem că-l iubim