Nimic nou despre ghiocei

unui culegator de ghiocei, plictisit

Exista undeva o padure anonima cu milioane de ghiocei. Atat de multi ca si in satul de langa padure casele au ca blazon, lipit pe tencuia frontonului, semnul ghiocelului. Prin mistria mesterului popular, ghioceii -blazon par desenati de copii in caietul de gradinita.

Babele care se opresc si se uita lung dupa masina au cules candva ghiocei din padurea de pe deal. Au primit candva ghiocei de la iubitii lor, primavara, si s-au sarutat sub copacii padurii. Dar asta a trecut. Acum sunt urate si triste.

Copii din sat fug cu cizme de cauciuc printre copaci si ghiocei. Cei mai multi vor merge la scoala profesionala. Unii ori fi sensibili si privesc cu gandul la poezie si primavara. Nu e sigur. Nu e sigur nici ca asta ar fi neparat o calitate. Fratii lor mai mari au uitat ca in padurea de pe deal natura savarseste o minune. Ei beau bere si joaca carti in cerdacul barului de la rascrusce.

Oale vechi din metal ruginit si picioare de soba au fost aruncate printre copaci. Vor disparea peste o suta sau doua de ani cand altii vor veni sa culeaga ghiocei. Doar ghioceii vor rezista timpului. Adica ideea de a ii iubi.

Dar nu trebuie sa privim asa padurea cu milioane de ghiocei. Sa uitam ideile realitatii din jur. Sa nu ne gandim la negru cand petalele lor sunt asa albe. Dar ce sa ne treaca prin minte? Daca trebuie sa ne treaca mereu ceva.

Natura nu vrea sa murdareasca nimic.

Sa admiri ghiocei in padure. Liniste cade din ceruri. Ar trebui sa ai zeci de iubite, avand in vedere cati ghiocei poti culege si darui. E o idee parsiva si atribuita pe nedrept. Sa lasam mai bine in padure surplusul.

De ce atata admiratie pentru ghiocei. Stiu ei ca sunt frumosi sau nu stiu. Cu siguranta stie Dumnezeu. Daca stie Dumnezue atunci vor afla si ghioceii.

Intr-o zi , acum o mie de ani cineva a adus un ghiocel aici si acestia au napadit padurea. Le-a placut ceva sau nu au avut picioare sa mearga in alta parte. Nu cred ca e cineva care nu ar vrea sa plece la un moment dat. Chiar si ghioceii.

Ascultati Nighwish si taraiti piciorele printre frunze. Nu va fie mila de ghiocei. Vor veni oricum mistretii sa caute jirul uitat in toamna si coltii lor ii vor ucide. Stiu mistretii despre relatia om – ghiocel. Habar nu au. Dar stie Dumnezeu.

Va veni poate o iubita sa fie uimita de atatea flori. Dar nu e drept sa asteptam iubire pentru frumusetea florilor din jur. Iubirea sa vina cu alte trenuri. Nu s-a aflat daca trenurile prefera sa vina sau sa plece. Din simplu motiv ca nu se poate comunica aceasta idee.

De ce muzica Nighwish? Pentru ca eu acum o ascult si asta ma face sa imi imaginez o padure perfecta. E padurea in care am fost dupa ghiocei. Primavara padurea seamana cu un parc in care oamenii se plimba in pijamale. Si totusi ne place primavara in padure. Poate ne place si ideea de a vedea multimi de pijamale.

Ghioceii sunt fiintele serioase, imbracate . Ei vor muri cand inca padurea e urata. Nici un ghiocel nu vazut inca o frunza din stejar.

Cum poate fi urata o padure. Cred ca este o premisa falsa. Mijiti ochii printre ramuri spre soare. Sulitele lui, se spune ca sunt splendide. Cadeti in frunze si ascultati-le cum fosnesc. E o stare aparte, se spune. Eu am stat rezemat multa vreme de un copac. Starea mea nu conteza, nici cea de atunci si nici cea de acum, asa cum in padure ghioceii stau singuri acum, nepriviti .