Un fel de continuare la culture pub

Dic cur hic?
Mdah, păi dacă e să fim critici, hai să criticăm, Daniele puiule! Așa, pur și simplu. Mă-ntreba, la un moment dat cineva: “Păi ce rost are, dom’le, să citești? La ce-ți folosește?! ” Chiar așa! La ce bun efortul? Că doar e lucru știut, la critică, fotbal și politică se pricepe toată lumea. E chestie înțepenită bine de tot în codul nostru genetic! Și nici măcar n-ai nevoie de argumente! Auzi, critică argumentată! Nu zău, da’ un’ vă credeți, bre?!
Așa că poftim de-aici continuare la ………… !
[…]
770
Lumea de când e, culoarea precum și-nsușirile firii![…]
(Lucrețiu: Poemul naturii, Ed. Minerva/BPT, 1981, Buc., p.31)
Arivederci Roma, moritori te salutant!;


[…]
Per abitudine se alfine sosto
Disilluso cercando almeno quiete,
Nelle penombre caute
Delle stanze raccolte […]
(Giuseppe Ungaretti: Roma ocupata – Bucuria, Ed. Univers, 1988, p.128 )
Ceea ce vine imediat după ce: Tu ti spezzasti; adică “te-ai spart”; senza commenti!, n.n.!, pentru că traducătorul s-a sfiit, spunând/traducând: “te-ai fărâmat” – corect fiind “ti sei ridotto a/in frantumi”;

[…]
Pe străzile acestui
Cartier un lucru nou
mi s-a-ntâmplat.
(Umberto Saba: Canțonierul, Ed. Univers, 1970, p.101)
O fi luat Nobelul de gât, au ba? Asta da, întrebare! Maybe dilemă, ca să zic așa! S-a născut, poetul, ca supus austriac, s-a declarat (mândru, n.n.!) supus italian, a crescut în maternul mediu evreiesc local triestin, fu îngrijit de o dădacă din hinterlandul iliro-slav al aceleiași Istrii; tat-su a fost un iresponsabil, abandonându-l avant l lettre, așa încât Saba nu l-a văzut decât o dată în viața lui: când era băiat mare, cam de 20 de ani, și supus italian, între altele; accidental – văzutul, evident…

[…]
Întinsă pe șezlong cât e de lungă
o doamnă cu limba ofilită
o doamnă foarte în etate
o doamnă foarte lungă
mai lungă decât propriul ei șezlong
pe lungul ei șezlong șade lungită
firește i s-a spus că marea e aproape[…]
iar președinții trec și o salută cu plecăciuni adânci […]
(Jaques Prévert: Riviera, Poeme, Ed. pt. Lit. Univ., 1965, – tradus de Gellu Naum, n.n.! –, p.28)
Am vrut să vedem și noi până unde pot să se lungească perversiunile criticilor literare, polemicilor și ale altor chestiuni litigioase. Cam ca asta:

[…]
- Dar nu-l purtăm la Paris[…] La Paris nu se poartă. Vulturul stânjenește. Uite numai ce-a făcut![…]
Și Prometeu șoptea stingherit:
- Iertați-mă domnilor, vai! Îmi pare foarte rău, într-adevăr. Ce să fac?[…]
- Să-l înăbuși.

Mulțumim Annei-Maria că s-a înscris de bună voie (și în necunoștință de ce avea să provoace) pentru rolul de momeală și, în mod cu totul și cu totul special, alor săi mult prea repeziți și înfierbântați critici că ne-au oferit pretextul pe tavă. Mai așteptăm și altele… pretexte!
Vă promitem că vom sta cu ochii ca pe butelie pe sfertodocții (că până la statutul de semidoct mai au de parcurs multe dicționare și almanahuri) care se aruncă la beregata unuia și-a altuia numai de dragul aruncatului cu piatra…
N.B: Pentru că și EU pot fi mai mulți. Neașteptat de mulți!

A dumneavoastră mâncătoare de ficați,
Adriana Popp