În anii tinereții mele exista o carte, „Dacă toți oamenii din lume...” o poveste simplă, puțin comunistă, despre solidaritate. Despre un om salvat de la moarte de alți oameni, nu prin donații, nu prin ajutor material ci pur și simplu printr-o acțiune concertată a unor oameni „de bine” de la mari depărtări. Era o poveste adevărată ? Era o poveste frumoasă, în orice caz.
Au trecut n ani de atunci. Din păcate nu am ajuns în acel viitor fabulos „..noi în anul 2000/ când nu vom mai fi copii..”. Din păcate suntem tot mai săraci, tot mai singuri, tot mai pustii.
E simplu să nu faci nimic. E simplu să spui „n-am putere, sunt un nimeni dar dacă politicienii aceia...” Politicienii nu sunt cu nimic mai buni decât poporul care-i alege,sunt ca noi.
Pe de altă parte avem în mâinile noastre solidaritatea-o armă extrem de puternică, armă pe care dacă am folosi-o am putea face lumea mai bună. Avem această comunitate, avem www. agonia. net. Ne ciondănim deseori. Avem convingeri politice diferite, nu avem aceleași păreri în multe domenii.Pe de altă parte însă, cu mult respect reciproc și dacă ne formulăm niște obiective clare am putea fi deosebit de puternici.
Sunt oameni muribunzi, sunt copii care mor. N-o să avem poate banii care să-i salveze prin operații sau intervenții în străinătate.Dar avem forța cuvântului- am putea interveni, ca o comunitate, pe lângă aleșii noștri. Pe lângă acei deputați și senatori care ne reprezintă. Care ar putea face ceva util la solicitarea noastră, a cetățenilor de rând. Care ar putea avea susținerea noastră pentru lucrurile bune pe care le fac. Am putea găsi medicamentul X la București, facilitatea Y la Timișoara, etc.Și, dacă chiar nu se mai poate face nimic am putea să le alinăm ultimele clipe, să fim alături de ei.Cu o poezie.Cu un text de proză. Cu o lacrimă.
Sunt bătrîni uitați de toată lumea. Sunt bătrîni care s-ar bucura să primească o ilustrată, o scrisoare. Sunt bătîni care s-ar bucura de o ciocolată de 2000 de lei. Cât ar putea să ne coste să-i ajutăm ? Ce eforturi deosebite ar trebui să depunem ca să vadă că nu i-am uitat ?
Sunt bibilioteci moarte. Sunt bibilioteci muribunde, acolo unde nu intră decât o carte pe an, și aceea pînă în 300.000 lei. Am putea să le dăm cărțile de care nu mai avem nevoie. Cărțile pe care le ducem la gunoi. Am putea să le dăm cărțile pe care le scriem.
Am putea avea o țară mai bună. Am putea avea o lume mai bună. O lume care să nu întoarcă capul când vede o bunicuță cerșind. O lume care să nu fie indiferentă la niște copii dați afară din casă.O lume căreia să-i pese.