Inca din prima copilarie, omul are nevoie de basm. La o asemenea varsta, acest impuls este oarecum inteles si explicabil. Insa nevoia de basm nu dispare ci evolueaza, imbraca alte forme, se metamorfozeaza in pas cu fiinta. Avem nevoie de acelasi basm in alte coordonate. Este ca un impuls animalic, primar care nu ne lasa in pace, ne macina si ne urmareste pana la sfarsitul zilelor.
Nevoia de basm s-ar traduce prin nevoia de amagire, de minciuna. Intr-adevar poate ca ultimul termen este putin cam dur dar este cel mai aproape de adevar. Minciuna este un fel de armura, de masca prin care eu nu ma dezvalui in fata ta asa cum sunt ci asa cum ti-ar placea tie sa ma vezi. Mintim din motive diverse dar care converg spre un singur adevar: teama de a nu fi asa cum te vrea altcineva sa fii. Este vorba de teama de a fi, pe care o vom trata in alt capitol. Minciuna este astfel parte din natura umana. Paradoxul insa, consta in altceva. Nu numai ca mintim dar avem nevoie sa fim mintiti. Basmul este o minciuna dar am nevoie de basm ca sa mint acele aspecte din viata mea care ma fac nefericit. Avem nevoie de basm ca sa mintim tristetile. Avem nevoie de basm ca sa mintim timpul, caci scurgerea timpului este dureroasa iar omul nu suporta durerea. Astfel efectul basmului e similar cu efectul placebo. Ne face bine sa fim mintiti asa ca nu ne deranjeaza necunoasterea adevarului.
Avem nevoie de minciuna in masura in care avem nevoie de arhetip. Prim basm, ne intoarcem in arhetip adica in acele coordonate ideale care converg spre absolut. Cum omul s-a nascut imperfect, el are nevoie sa se adape cu aceste scanteieri de absolut care sa-I aline carentele. Adica, eu nu ma regasesc total decat in arhetip. Pe de alta parte stiu ca nu sunt asa, ca sunt doar o imagine mult degradata a arhetipului dar am o nevoie dureroasa de a intrevedea din cand in cand androginatul meu, adica pe mine absolut. Acest lucru da omului increderea in sine, lucru care sta la baza tuturor actiunilor sale constructive.
Cine spune ca uraste minciuna este un sadic. Daca eviti minciuna insemna ca te fortezi sa faci fata si adevarurilor neplacute, acelora care dor. Inseamna ca te fortezi sa faci fata durerii, deci esti un sadic. Insa omul prin definitie este un las, asa ca ar opta pentru minciuna mai repede decat pentru adevar. Avem nevoie de basm pentru ca avem nevoie de fericire. Si cum fericirea e scurta iar tristetea interminabila, este firesc sa doresti prelungirea celei dintai pentru a pastra mai puternica amintirea ei care te ajuta sa o depasesti pe cea de-a doua, adica tristetea. Cu alte cuvinte, prelungind fericirea prin basm, acesta te ajuta, precum o punte, sa depasesti tristetea.
“A minti este condamnabil, a fi mintit este necesar”, ar spune unii. Iata unul din paradoxurile fiintei!