La început era Cuvântul

Trăim timpuri în care facem economie la muncă dar nu facem economie la cuvinte spuse la întâmplare. N-aș spune că am citit prea multe scrieri religioase, dar m-a impresionat profund prima frază din Evanghelia după Ioan: "La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu"! De atunci mă tot gândesc la temeinicia acestui adevăr, la faptul că lucrurile într-adevăr valoroase sunt simple, dar nepriceperea sau reaua credință a unora le complică atât de mult, încât aproape că nu li se mai percepe valoarea.
Folosim deseori cuvinte care ne ascund gândurile, suntem de-a dreptul șocați de cei ce folosesc cuvântul pentru a spune exact ce gândesc, pentru a spune lucrurilor pe nume. Avem false pudori în a vorbi direct despre adevărata față a lucrurilor și a oamenilor, dar nu ne complexăm când măcinăm cuvinte fără nici un conținut, doar pentru a pierde vremea. Deseori ne ascundem după cuvinte.
Cuvântul este însă o formă de energie. Nu se poate să nu fi remarcat și dumneavoastră rănile sufletești provocate de cuvinte aruncate la întâmplare, cu sau fără discernământ. Dacă-ți trage cineva o bătaie, după câteve zile sau săptămâni efectele dispar. Durerile sufletești provocate de cuvinte deseori ne însoțesc până la moarte. Și dacă știm lucrul acesta, mă întreb de ce nu avem față de cuvinte măcar același respect ca față de bătaie. De ce nu suntem atenți la ceea ce spunem și la ceea ce spun alții în prezența noastră. Am fost părtașă la “discuții” în care fiecare se asculta doar pe sine. Am auzit șiruri de cuvinte care nu aveau alt rol decât acela de a ascunde adevărata față a lucrurilor. Iar asta se poate întâmpla pentru că majoritatea oamenilor nu ascultă ceea ce spun alții, pentru că nici ei înșiși nu prea folosesc cuvintele pentru a spune ceva, ci pentru a umple timpul.
Dar lipsa de respect se plătește, așa încât cuvintele au ajuns să nu mai fie folosite pentru a spune ceva, ci pentru a nu spune ce gândești. De la faza asta, nimeni nu se mai înțelege cu nimeni, pentru că nu mai acordă credit cuvintelor. Iar cele mai mari probleme apar tocmai din lipsa de comunicare. Oricine ar observa o persoană care și-ar pune căciula în picioare iar ciorapii pe cap, dar nimeni nu mai observă felul impropriu în care se folosesc cuvintele. Lovim zilnic cu “cuvinte energii”, încasăm din toate părțile ceea ce spun alții, suntem dezorientați și nu știm de ce. Păi, de asta! Pentru că din dorința de a fi ”în rândul lumii”, facem și noi ce fac cei mai mulți: vorbim ca să ne aflăm în treabă. Uităm că orice lucru ar trebui să poată fi spus folosind tonul potrivit și nu ascuns după cuvinte. Că de fapt un prieten își asumă responsabilitatea de a ne spune adevăruri dureroase. Neprietenii ne duc cu vorba, ne lasă să greșim, apoi profită de pe urma greșelilor noastre. Dar noi, pe cine ne supărăm? Păi, pe cine nu trebuie, pentru că prietenul s-a gândit mult dacă și cum să ne spună ceva ce știa că ne va supăra, dar ne va ajuta , și a riscat să ne supere.
Este o dovadă de respect față de ceilalți să ascultăm atent tot ce ni se spune și să fim atenți când deschidem gura. Mi-aduc aminte că în copilărie tatăl meu m-a învățat o poezioară care suna cam așa: “doi ochi și numai o gură, ți-a lăsat buna natură; multe poți tu să privești, dar puține să vorbești”. Și este o dovadă de respect față de noi înșine să nu ne facem a înțelege ceva ce nu are nici o noimă ci să cerem explicații. Altfel, vom păți ca în povestea lui Andersen cu hainele cele noi ale împăratului, adică doar inocenții vor mai avea, dacă nu chiar doar ei mai au, posibilitatea de a spune lucrurilor pe nume.
Cuvântul, ca și aerul, reprezintă mediul nostru zilnic de viață. Așa cum aerul poate fi poluat, și cuvintele rele poluează și crează un mediu ostil vieții. Cuvântul poate fi medicament sau otravă, poate fi marfă sau ambalaj. Dar, orice ar fi, ne poate transforma viața în rai sau în iad. Norocul este că doar de noi depinde, dar câți știm asta? Și dacă știm, ne ajută la ceva? Cuvântul ridică dar și doboară; cuvântul dă viață, dar și omoară; cuvântul vrăjește dar și chinuiește; cuvântul trăiește!
Uneori , chiar mai mult decât noi. Iar vorba nu zboară, ci se întipărește adânc în sufletele noastre lăsând cele mai durabile și, uneori dureroase, răni!