Anomalia stratificării gândurilor umane decurge din diferența înțelegerii fiecăruia a realului și irealului conceput în Eul propriu,diferență subliniată,în special, de puterea Sinelui de a percepe,acumula,înmagazina și tria toate trăirile și de a le transforma într-un gând idee,probabil într-o fază incipientă cu valoare exponențială maximă.
Figurația gândului,o perioadă de timp relativă,acumulează în preceptele sale o configurație subevaluată sau supraevaluată de termeni seci,fără influiență imediată asupra raționalului,dar care,după sedimentarea cuvintelor în cripta celulară a memoriei,explodează în forma unei idei,inițial suprareale,apoi așezată într-o formă concludentă cu putere de real.