poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-23 | |
URECHEA FURATÃ
Creăm o forță vie, pe care n-o vedem, căci suntem orbi și prea ocupați cu preamărirea noastră să o înțelegem. Ne ducem fără să vrem, către universul atât de îndrăgit, pe care tot omul l-ar dori. Suntem la capătul puterilor, dar nu ne lăsăm, căci puterea ne dă un orizont nou, de a cunoaște viața însăși, de a o pune pe tapet, așa cum știm noi mai bine. Vrem rezultate noi în chintesența aceasta, dar nu le avem, căci nu suntem în stare să le obținem. Valoarea tuturor lucrurilor, ne e dată de totalitatea și finalitatea lor în sine. Suntem aici pentru a determina toate acestea și a le pune pe tapet, așa cum ne-am dorit o viață întreagă. Dar nu, lucrul acesta nu se întâmplă, pentru că apar unele bariere, chiar și mentale, greu de trecut. Pe unele, minore bineînțeles, le trecem cu ușurință, dar apar altele, pe care nu vrem uneori să le trecem, părăsindu-ne atât de simplu. Ei bine acestea, aceste bariere, ne pun în dificultate, aducându-ne la paroxism, fără să ne dăm seama, devenind noi înșine, bumerangul de care uităm să ne ferim. Oare ce vrem să câștigăm cu toate acestea, căci nici unele nu sunt în capul nostru de care să ne bucurăm sau să fim mândri la un ceas anume. Atunci, apare formula magică, de rezolvare a tuturor referedumurilor din lumea aceasta, un lucru de care n-ar trebui să fie mândru, nici un om de pe pământ, nepăsarea. Da, devenim nepăsători și imuni în acelaș timp, la ceea ce se cheamă viață. Distrugem tot eul creat până atunci cu atâta limpezime, de care nu am dat dovadă mai înainte, lăsând la o parte tot ce ne-a zguduit, toată candoarea veții noastre, uitând de toate prin câte am trecut până atunci, devenind oamenii de rând, așezându-ne în linia lor, fără să ne pese… măcar un pic. Valoarea ne crește și mai mult, suntem în stare să plusăm, în momentele de acalmie în care ne-am băgat, dar deja apare rușinea, pentru că suntem altcineva decât ne-am propus să fim și iată am rămas în bolta de care ne bucurăm atât de mult, ne răcorim laolaltă cu ceilalți liniștiți, fără să clipim măcar un pic, căci nu este bolta noastră și am putea fi atacați oricând chiar și aici, cu atâta nesimțire, de care dușmanul dă dovadă. Dragoș NONCIU
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate