poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-20 | |
Jean François Revel
1. Introducere Născut în 1924 la Marsilia, Jean François Revel a fost elevul faimoasei Ecole Normale Superieure din Paris până în anul 1943. A participat la Rezistență, și după cel de al doilea război mondial și-a luat licența în filozofie. A predat aceasta materie la Institutul Francez din Mexico, la cel din Florența, apoi la Lille și Paris. În 1963 a părăsit cariera didactică, iar din 1966 a devenit editorialist la L 'Express, revistă al cărei director a fost din 1978 până în 1981. Membru al Academiei Franceze din 1997. Personalitate de marcă a politologiei europene, prezență constantă în jurnalistica politică, Jean-François Revel și-a dobândit celebritatea mondială o dată cu eseul Ni Marx ni Jesus (1970). I-au urmat volumul Pourquoi des philosophes? (1975). În 1976 a publicat bine cunoscuta La Tentation totalitaire, iar în anul 1981, odată cu ajungerea la putere în Franța a Partidului Socialist și a lui François Mitterand i-a aparut volumul “La grace de l’etat” cărți care, împreună cu alte două titluri de succes din bibliografia sa – Comment les democraties finissent (1983) si La Connaissance inutile (1990) (aparută la Humanitas sub titlul Cunoașterea inutilă, în 1993), statuează definitiv prestigiul autorului în ansamblul științelor politice contemporane. În ultimul deceniu al secolului trecut, Revel a publicat cărti de mare răsunet în cultura franceză: Le regain democratique (1992) (aparuta la Humanitas in 1995 sub titlul Revirimentul democratiei), L'Absolutisme inefficace (1992), Un festin en paroles (1995), Le Voleur dans la maison vide (memorii, 1997), L'Obsession anti-americaine (2002). Revel a murit la 30 aprilie 2006 in comuna Kremlin-Bicetre (ce ironie ca tocmai unul din cei mai acerbi ciritici ai stangii sa moara intr-o localitate denumita astfel!), aflata la sud de suburbiile Parisului. 2. Contestarea miturilor stângii Una din principalele teme dezbătute și analizate de către Revel în cărțile sale este deriva stângii în ansamblul ei și în mod special a stângii franceze în secolul al XX-lea, secolul totalitarismelor. În volumul “La grace de l’etat” editat de editura Bernard Grasset, Paris, 1981, volum care a apărut la scurt timp de la câștigarea puterii în Franța de catre François Mitterand și Partidul Socialist se concentrează asupra primelor luni de guvernare socialistă însă este fascinant să descoperim o serie de observatii care isi păstrează actualitatea și acum: “Intoleranța stângii este uneori mai implacabilă decât cea a dreptei, care se limitează doar la banale considerații referitoare la interes, în timp ce intoleranța stângii dorește să salveze Omul și dezvoltă din sentimentul indeplinirii acestei misiuni sfinte o înfricoșătoare conștiință nepătată.”(pag 122) Revel enunță chiar și o serie de axiome ale stângii cea mai semnificativă fiind “Cea de a treia axioma fundamentala a gandirii socialiste: atunci cand capitalismul esueaza este in mod evident vina capitalismului; atunci cand socialismul eșuează este tot vina capitalismului.” Această idee este completată cu afirmația că “ Tot cea ce i s-a intamplat, i se intampla sau i se va intampla rau socialismului va fi intotdeauna imputat capitalismului.” Dar Stanga este si ipocrita si duplicitara caci “Atunci când socialismul se află la guvernare a-l ataca înseamnă deci a ataca chiar democrația. Atunci când un alt partid și nu cel socialist se află la putere, a-l ataca înseamnă dimpotrivă a practica un joc democratic pe care adversarul îl falsifică atunci când refuză să piardă alegerile.” Revel critică și doctrina stângii scriind că “Salvarea Omului, acesta este scopul suprem al socialiștilor. Nu este progresul economic sau social sau cel puțin un progres determinat de un empirism modest. Marea neînțelegere provine din faptul că socialismul este mai puțin un sistem economic cât un sistem politic care pentru a fi instaurat are nevoie de sacrificarea economiei.” Ceea ce reproșează el stângii contemporane, din zile noastre este faptul că nu a ajuns la stadiul asumării imensului dezastru uman provocat de totalistarimul comunist. Într-un interviu acordat ziarului Le Figaro in 25 septembrie 2000 si intitulat sugestiv “Nu toti intelectualii iubesc democratia” Revel afirma ca “ Invocarea neincetata a pericolului nazist care in mod obiectiv a disparut serveste drept paravan pentru a impiedica punerea sub acuzare a comunismului. Monumentalizarea nazismului și fascismului sunt în mod clar mijloacele unei propagande menită a falsifica dezbaterea publică existentă astăzi.” În continuare el crede că “Ideologiile nu au disparut, ceea ce a dispărut au fost regimurile bazate pe ideologii. Dar ideologii sunt în continuare foarte numeroși iar refuzul de a trage concluziile prăbușirii sistemelor totalitare comuniste mai ales, reprezintă marele fenomen intelectual al acestor ultimi zece ani; am văzut foarte bine furtuna iscată de cărti precum Cartea neagra a comunismului când, de fapt, nu e vorba decât de o serie de documente, informații chiar fără teorii.” Dublul standard este invocat prin comparația între tratamentul a doi dictatori, unul de dreapta, celălalt de stânga, din America de Sud “Căința este rezervată pentru Sfântul Bartolomeu nu pentru evenimentele recente. Uitați-vă la Fidel Castro: uitați un om care proporțional cu populația cubaneză a ucis de patru ori mai mulți oameni decât Pinochet. Dar el se poate deplasa linișit peste tot în lume, poate fi întâmpinat cu brațele deschise și poate să-și arate barba mânjită cu sânge în cele mai respectabile locuri.” Posibila concluzie pe care o formuleaza Revel este ca ”stanga europeana nu a inteles nimic din istoria secolului al XX-lea.” 3. O legătură împotriva naturii: stânga europeană și America Socialismul european, mai ales cel francez merge mână în mână cu antiamericanismul. Acest adevărat fenomen politic a fost analizat de către Revel în volumul “L’obsession anti-americaine” Plon, 2002, carte care a produs reacții dintre cele mai diverse, o carte de mare actualitate chiar pentru a înțelege direcțiile politicii externe ale unor state mari precum Franța sau Germania, țări în care antiamericanismul este un curent foarte popular (nu degeaba și țări în care stânga a fost și continuă să fie puternică). Revel afirmă că “Misterul antiamericanismului constă nu într-o dezinformare- informațiile despre Statele Unite sunt foarte ușor de procurat- ci în voința de a fi dezinformat.” El continuă, explicând pe scurt istoria apariției antiamericanismului: “Într-o prima faza europenii sau o anume țară europeană imploră America, reticentă in a sari in ajutor, să se implice si sa devina parte beligeranta intr-un conflict pe care europenii insisi l-au declansat, intervenție menită a-i scote pe primii din situații dificile. În cea de a doua fază, Statele Unite sunt transformate în unicul instigator al întregii afaceri. Și totuși dacă aceasta se termină bine, cum este cazul Razboiului Rece, nu-i datorăm Americii recunoștință. În schimb dacă evenimentele capătă o turnură negativă cum a fost cazul războiului din Vietnam, asupra americaniilor se concentreaza tot oprobiul public.” Însă America nu este diabolizată doar pentru că exercită o putere hegemonică asupra lumii ci datorită modelului civilizațional, care, se crede, este complet incompatibil cu sistemul social vest-european, marea realizare a Europei Occidentale după 1945: “Principala funcție a antiamercanismului a fost si mai este aceea de a diaboliza liberalismul in întruchiparea lui suprema. A înfățișa Statele Unite drept o societate represiva, injusta, rasista, aproape fascista reprezenta o modalitate sigura de a clama: uitati ce se intampla daca punem in practica liberalismul !” Pentru stânga occidentală, timp de o jumătate de secol, nu Uniunea Sovietică a reprezentat marele pericol, în ciuda faptului că aceasta ocupase jumatate din Europa și avea o jumatăte de milion de soldați masați la granițele vesticilor ci, evident, Statele Unite. “Europa în general și mai ales stânga europeană se absolvă de propriile erori morale și de groteștile greșeli intelectuale aruncându-le pe seama țapului ispășitor care este America. Pentru că prostia și sângele să dispară din Europa ar fi nevoie ca Statele Unite să devină unicul pericol care amenință democrația, exact contrariul tuturor lecțiilor care ne-au fost date de istoria recenta.” Apărând conceptual America, Revel, a dus și duce o grea luptă în spațiul public francez spre a demistifica liberalismul care a fost supus asaltului unei stângi dominate intelectual si academic, fapt ce i-a permis de mai bine de un secol să zugravească ideile liberale în cele mai negre culori. Într-un interviu acordat revistei La Politique Internationale nr. 87 (primăvara 2000) și luat de către Pierre Milza, Revel afirmă răspicat că “Începând cu 1919 ne aflăm la remorca americanilor, incapabili să ne construim noi înșine o diplomație sau o strategie independentă. Dar în același timp denigrăm Statele Unite când mai cuminte ar fi să ne facem autocritica. În cadrul dezbaterii actuale auzim destul de des argumentul: Piața nu rezolvă toate problemele. Dar nimeni nu a afirmat vreodată că piața ar rezolva toate problemele! Piața este doar un sistem mai puțin rău de alocare a resurselor decât cel autoritar. Este dovedit ! Socialistul doctrinar își imaginează că liberalul promite societatea perfectă. Nu este deloc adevărăt! Liberalismul este plin de defecte. Are și eșecuri. Dar le luăm în considerare și încercăm să știm care le sunt cauzele și încercăm să le corectăm.” În alt interviu acordat revistei L’Expansion în 30 martie 2000 și intitulat sugestiv “Nu cred că Franța este neapărat o țară ostilă liberalismului” Jean François Revel revine asupra ideii pe care a enunțat-o în revista La Politique Internationale: “Putem găsi în cadrul sistemului liberal o serie de defecte, injustiții, multe inegalități, nedreptăți, eșecuri. Dar trebuie totuși să subliniem faptul că singurele țări care au creat un sistem de protecție socială eficace sunt țările capitaliste. În primul rând pentru ca trebuie să fii o țară bogată altfel nu ai cum să finanțezi un sistem de protectie socială fara o economie care nu functioneaza. Liberalismul este o construcție empirică ce pleacă de la un demers experimental exact cum este cel prezentat de Kant în Critica rațiunii pure: ce lucru funcționează bine altundeva și-l putem folosi și noi? Astfel, revoluția industrială nu se bazează pe exploatarea țăranilor săraci ci pe două secole de cercetări științifice, inovatii tehnologice, gândire și piețe.” Încă din 1981 Revel scria in “La grâce de l’état” că “(Este răspândită) ignoranța faptului că ameliorarea soartei săracilor a fost întotdeauna consecința îmbogățirii unei întregi colectivități fiind rezultatul creșterii productivității muncii.” 4. Mondializarea in conceptia lui Revel O alta tema recurenta in discursul lui Revel este mondializarea, temă conexă criticii stângismului, demistificării antiamericanismului și ștergerii de parf a liberalismului. Mondializarea este analizată de către Revel din aceeasi perspectiva necrutatoare, demolatoare de mituri si prejudecati stângiste atât de prezente în opinia publică vestică (si mai ales franceză). Fenomenul antimondialist este reprezentat de o “O masă fluctuantă de câteva sute de mii de manifestanți (care) își compensează astfel frustrarea de a fi eșuat în edificarea tuturor socialismelor și tuturor revoluțiilor. Acești revoluționari fără revoluție nu au nici un program inteligibil care ar putea înlocui mondializarea. Scoțând sloganuri, au impresia că gândesc. Devastând orașe si incercand sa impiedice derularea unor intalniri internationale au iluzia ca actioneaza. O altă convingere care este comună atât revoluționarilor de la 68’ cât și antimondialiștilor de azi este faptul că manifestanții din stradă au mai multă legitimitate decât guvernanții aleși” Revel ilustrează faptul că mondializarea nu are în exlclusivitate efecte negative așa cum propagă influenta stângă vest-europeană. “Analiza realității istorice trecute și prezente ne arată că singura mondializare a carei bilant sa fie in ansmablu pozitiv, având însă și aspecte negative este mondializarea capitalistă iar ea, de altfel nu datează de astăzi. Lăsând la o parte excepția africană, marea majoritate a țărilor sărace sunt mai puțin sărace astazi decât au fost acum o jumatate de secol. Mondializarea este deci în ansamlu pozitivă.” 4. Revel si criza sistemului francez Am preferat să folosim generic formularea sistemul francez deoarece prin aceasta ne putem referi cu mai mare ușurință atât la criza sistemului social, politic si economic. Probabil ca ar fi mai usor sa eludam sectoarele franceze care nu se afla într-o profundă criză, printre acestea suntem siguri ca se află măcar cultura franceză. Una din principalele cauze ale acestei crize de lungă durată o constituie tocmai slaba reprezentare a liberalismului politic si economic in Franta. “Este adevărat că în ciuda faptului că Franta are o mare traditie de ganditori liberali, dreapta sa politică nu i-a citit: ea a fost întotdeauna dirijistă, adepta planificării, birocratică și rigidă în regulamente. Este adevărat că cea mai fierbinte dorință a dreaptei franceze de la sfârșitul celui de al doilea război mondial, o dorință care o paralizeaza cu atat mai mult cu cat nu a adus nici succesul scontat si nici a fost răsplătită pe măsură: a place stângii.” Într-unul din interviurile sale el pune degetul pe rană spunând că “Franța gaullistă a anilor ’60 era un fel de Uniune Sovietică care funcționa datorită unui compromis între dreapta și stânga în vederea construirii unei economii planificate dar acceptându-se existența unui sector privat pentru a permite economiei să respire puțin. Mult timp a exista un consens în interiorul dreptei franceze în ceea ce privește economia care trebuia să fie administrată majoritar de către stat și împotriva liberalismului anglo-saxon, demn a fi disprețuit.” Jean-François Revel analizează starea marginalilor și a delincvenților din Franța și în volumul „Obsesia antiamericană“. Revel comentează că „ascensiunea tulburărilor liniștii publice (cum sunt numite cu pudibonderie) până la marea delincvență și la criminalitate sunt cauzate tot mai des de tineri“. Filosoful francez are și o explicație pentru această situație periculoasă: „Un eșec monumental al statului francez: educația națională“. „Virtuoșii noștri totalitari au binevoit să interzică două «abuzuri» considerate de ei pe nedrept insuportabile: învățămîntul și disciplina“. „Așa se face că în școlile noastre violența - să-i spunem pe nume: banditismul - reprezintă una dintre laturile cele mai sinistre ale neglijenței noastre pedagogice“. Ideologia antieducativă și ideologia antisecuritară au „prăbușit Franța în aceasta anarhie convulsiva“. Mai e ceva care susține foarte puternic teza prăbușirii sistemului social francez: „eșecul integrării“. E un eșec originat inclusiv de filosofia educationala franceza. Profetic, Revel vorbeste despre cazul emigrantilor magrebieni, a căror excludere din societatea franceză a fost pecetluită încă de când aceștia erau copii. Copii educați într-un sistem exagerat de permisiv. „Răul acestei concepții a fost agravat de teama celor responsabili cu educația de a nu fi taxați drept rasiști atunci când ar fi trebuit să prevadă clase speciale pentru imigranții necunoscători ai francezei cel puțin în primii ani de școală“. Revel mai spune, față de această problemă, că, „dintre noile comunități, cea musulmană este de departe cea mai favorizată de puterile publice“. Și, de aceea, mai victimizată. „Noul cult al Republicii față de excepția culturală musulmană nu a servit câtuși de puțin integrării. El a hrănit, dimpotrivă, numai ura“. A născut, cu alte cuvinte, un „comunitarism al urii“, cu musulmani care au o voință fermă de a rămâne musulmani. Revel, un adevărat dușman al corectitudinii politice, nu ezită să pună punctul pe i “Toleranța musulmană are un singur sens: musulmanii cer (drepturi) doar pentru ei inșiși însă niciodată nu vor să le ofere sau să le repecte și altora.” Concluzia lui Revel pentru situația din Franta este tranșantă: „Comunitarismul de tip francez și-a împins consecințele atât de departe, încât autoritățile găsesc aproape normală existența pe teritoriul național a milioane de cetățeni sau rezidenți care se consideră în afara legilor statului“. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate