Qui prodest?!...



Zilele din urmă le-am dedicat preponderent unor preocupări care mi-au făcut mai mult rău, decat bine. În loc să-mi fi văzut cuminte de scris, m-am lăsat atras de citit. E normal, o să spună cei mai mulți și așa aș spune și eu, dacă acest lucru nu mi-ar fi produs pe lângă puținele plăceri oferite de lectura unor texte care m-au impresionat, și nedorita întâlnire cu autosuficiența intelectuală, care ajungându-și sie însăși, a devenit alergică la critici( care, dacă este să le evaluez mai bine, nici măcar nu le-aș include în această categorie; ci le-aș putea numi cel mult, atenționări). Este drept că unul care construiește și consideră că aceasta-i este principala vocație, nu prea are ce căuta în echipa demolatorilor; atât doar ca uneori, trecând pe lângă ceva construit de altul, nu-și poate reprima pornirea firească de a comenta elogios sau dimpotrivă, critic. Cam așa mi s-a întâmplat si mie, când atras de titlul eseului- PRIMA "CARTE DE ÎNVÃÞÃTURÃ ÎN LIMBA ROMÂNÃ"-Varlaam, scris de Ștefan Lucian Mureșanu, am "purces" la lectura acestuia. Dacă pe parcurs, am sesizat și anumite alcătuiri nu prea fericite, și pe care le poți trece cu vederea unor necunoscători, dar mai puțin unui "cadru didactic universitar", așa cum putem afla, citind biografia domnului Mureșanu, asta, nu-i vina mea. Am fost uimit să văd, cu câtă indignare și dispreț a binevoit să răspundă comentariului meu, distinsul domn profesor. Mi-l închipuiam tunând și fulgerând, din amvonul unei catedrale, împotriva "ereziei blasfemice", de a avea curajul, eu, un pigmeu, un nimeni,un filozof de doi bani, să-i contest imensa erudiție; sfârșind cu anatemizarea și excomunicarea de care ar trebui să aibă parte cei ca mine. Impresionant tablou! Eu l-aș numi:" Savonarola și ereticul". Poate că nu întâmplător, distinsul nostru domn profesor și-a ales pseudonimul Scaevola, vroind să rimeze cel puțin cu numele Marelui Inchizitor.
Primul impuls a fost să-i răspund, în aceiași termeni, exemplificându-i textual greșelile (care ținând cont de anvergura subiectului tratat, se pot strecura în mod firesc, așa după cum i-am și spus în comentariu), însă mai apoi mi-am zis conform devizei proprii: Qui prodest?!... Educația primită de la părinți si-a dovedit încă o dată valabilitatea, pentru că mi-am amintit povața care spune (și spune bine): Supărarea de astăzi, să o lași pe mâine.
Oamenii care nu sunt capabili să-și stăpânească pornirile instinctuale, ar trebui să privească mai des în oglindă și să se întrebe dacă nu cumva au degenerat fără să-și deie seama, ajungând astfel în regnul necuvântătoarelor.
Cine nu-i in stare să accepte că nu este și nici nu va putea fi vreodată depozitarul tuturor virtuților și al Adevărului Absolut, nu merită nici măcar minimul efort, de a încerca să-l faci să-și înțeleagă și cu atât mai puțin să-și asume propria condiție. Cel care e în stare să-și recunoască propriile limite, cu care însă trebuie să lupte mereu, adăugănd zilnic câte o cărămidă acestui superb edificiu, numit- Cunoaștere; abia acela poate să spere că v-a reuși să spună pe patul de moarte: "Am fost atât de aproape să smulg un fir de nisip dintr-un munte... însă ar fi trebuit să mai trăiesc...măcar 100 de ani."
Eu, mă rog la Dumnezeu, să-mi ofere marea bucurie de a întâlni pe drumul vieții, câți mai mulți oameni de la care să pot învăța cât mai multe, iar dacă întâmplător alții vor putea primi în schimb, ceea ce eu pot să le dăruiesc; atunci, într-adevăr, voi putea să mă consider un om fericit.
Nu pot să nu-mi amintesc cu un respect și o venerație profundă de bătrânul baci Ioan Marc din Micherechi, un sat romanesc din Ungaria, pe care l-am întâlnit acum vreo 15 ani, și care a reprezentat pentru mine, un fel de Enciclopedie a înțelepciunii și a bunului simț țărănesc, pe care nu cred că le-aș fi putut cunoaște, asistând la prelegerile supersofisticate, ale unui supersofisticat domn profesor, de la cine știe care Universitate din lume. La fel cum nu pot să uit, pe acea bătrână din satul meu, pe care toți o numeau- mătușa Socoteală; datorită faptului, că oricând era întrebată ceva, ea răspundea invariabil: "Stăi sî socotesc!" și care nu știu și nici nu m-a interesat să știu vreodată, dacă era știutoare de carte, dar care sunt convins că ar fi pus de multe ori în dificultate pe un expert din domeniul logicii.
Lista celor în fața cărora mă aplec cu recunoștință și cu un respect infinit, este mult mai lungă, însă cum n-aș vrea să pară un pomelnic- cu atât mai mult cu cât, parte dintre ei au trecut la cele veșnice- mă limitez doar la aceste două exemple. Pot să adaug însă că ea cuprinde o înmănuchiere diversă de figuri profesionale și de capacități intelectuale, asemeni unui curcubeu; iar acesta reprezintă așa cum se știe, spectrul luminii albe. Ce mi-aș putea dori mai mult?! Am preferat mereu să beau apă de izvor și asta din motive de puritate, dragii mei. Cui plac altfel de băuturi...e treaba și riscul lui.
Acum, mă întorc la cele dintâi și mă întreb: Oare cât va mai trebui să treacă, până vor înțelege cât mai mulți, (toți, știu că e imposibil), că nici o hârtie din lume, oricât de pretențios ar fi antetul ei, nu-ți dă dreptul să privești de sus pe alții, care aparent îți sunt inferiori și de ce oare nu pot admite, că și ei pot greși?!
"Baci Ioane, dacă mai trăiești încă, te-aș ruga din suflet, să lași pentru o vreme treburile gospodăriei dumitale, și să începi un turneu de conferințe prin lume, împărtâșidu-le tuturor, misterul firului de iarbă, care, vai! riscă să se transforme ireversibil, într-unul de plastic, sticlă, beton, sau...cine mai știe ce?! pe malul abrut al infatuării omenești".
Dar mă întreb iarăși cu strângere de inimă: "Câți ți-ar înțelege limba, care pare să se fi oprit să mai plângă la mormântul ciobanului moldovean, alături de mioara lui cea dragă, ori lângă zidul care a cunoscut, jertfirea Anei?"
"Atunci, poate-i mai bine să nu-ți ostenești zadarnic, bătrânele-ți oase, trudite de muncă și încercate de timp, căci din păcate, toate par că se îndreaptă ireversibil, către Marele Nimic".
"Iartă-mi te rog nesocotința, de a-ți cere să cari Soarele cu ciurul, într-o casă lipsită de pereți!"
Qui prodest?!...