Ucigașii speranțelor noastre.

Mărturisesc din start, că "terenul" pe care evoluez acum, mi-e necunoscut; dar nu străin. Nu sunt un expert în teologie și nici unul care tocește pragul bisericilor, însa poziția din care vă vorbesc, este cea a omului de bun simț comun; îngrijorat doar de faptul că dintr-un josnic târg cu notorietatea, cineva a decăzut atât de mult; ajungând să fure bănuțul din cutia cerșetorului orb.
Numele lor nici măcar nu are rost să-l amintesc, căci de fapt asta și-au dorit să obțină, prin ceea ce au declarat.
Nu ideea că ei contestă un mormânt( nu sunt singurii care o fac), este de condamnat, ci faptul că vor să ne facă să credem, că acest mormânt nu este cel în care a fost depus trupul neânsuflețit al Mântuitorului Iisus. Dacă lucrurile s-ar fi oprit doar la această primă fază a contestării, poate că fapta lor ar fi trecut nebăgată în seamă; dar din păcate, n-a fost să fie așa; căci iată acești "experți" ai nimicniciei umane, ne oferă o alternativă "documentată științific", cu teste de ADN, preluate se pare din banca de date a Procuratorului Pillat- ori poate din cea a lui Caiafa.
Că pe suprafața acestui Pământ, sunt foarte puține adevăruri, care își pot atașa calificativul- absolut- este o realitate; dar sunt unele pe care, oricât de mult și-ar dori cineva să atragă atenția, prin polemicile pe care le stârnesc afirmațiile lui; ar fi mai bine dacă s-ar abține atunci când ar avea cheful să le pună la îndoială.
Nu sunt de felul meu un dogmatic, în sensul pe care cei mai mulți îl dau acestui concept teologic, ci aș zice că mai degrabă pot fi inclus în categoria liber-cugetătorilor, dar rădăcinile credinței în Dumnezeu, nu mi s-au uscat oricâtă îndoială au semănat câte unii împrejurul meu, în diverse momente ale vieții.
De la mama, am aflat primele notiuni despre: Religie, Credință și Dumnezeu; intr-o vreme în care toate acestea erau, contestate, hulite, batjocorite; căci erau primii ani de după instaurarea puterii comuniste, cand lepădături de tot felul, își făceau un titlu de glorie din a condamna "obscurantismul religios", erijându-se în roluri de-a dreptul grotești, de "făuritori de conștiințe". Că tot ei, falșii mentori ai unor generații descumpănite; hrănite cu sloganuri și minciuni, se strecurau ca niște hoți pe la biserici, ca să-și boteze pruncii, ori să-și oficializeze căsătoria în numele lui Dumnezeu, deveniseră fapte la ordinea zilei.
Așadar, tentative de zdruncinare a Adevărurilor religioase, au fost și au tot fost; la acestea adăugându-se uneori și o prestație falimentară a unor preoți, care au urmat aceasta cale, nu din vocație, ci din interes material. Din toate aceste coridoare sinuoase ale unui labirint al cunoașterii și necunoașterii, al adevarului sau minciunii, al harului sau imposturii,am reușit să ies mereu, urmând învățătura unui dicton popular, simplu și la fel de înțelept ca mai tot ceea ce este afirmat de către aceasta și anume că: "Să faci ce spune, nu ce face popa!"
Întorcându-mă la subiectul care constituie obiectul acestei pledoarii, vreau să-i întreb pe cei care ar fi tentați să adere la noua teorie, al "adevăratului mormânt al lui Iisus",dacă nu se înșeală cumva( am uzat de cea mai blândă formulă), atunci când abandonează un drum deja cunoscut și recunoscut ca fiind cel care ne duce spre Mântuirea sufletelor noastre; angajându-se pe unul care...nu se știe încotro îi va purta?...
Ce le rămâne oamenilor, atunci când au pierdut, aproape totul?... Speranța. Atunci, la ce, sau cui servește, ca aceasta să fie ucisă? Gândiți-vă mai mult la consecințele cuvintelor sau faptelor voastre, înainte ca acestea să producă ireparabilul, depășind inconștient (ori și mai grav, conștient), punctul critic de unde nu se mai poate întoarce; chiar, dacă uneori s-ar mai dori așa ceva.
Doamne, ajută-ne și dacă mai poți- Iartă-ne!