Mi aduc aminte, citeodata cu tristete, altadata cu un licar de zimbet in coltul ochilor, o minunata reflectie de luna in apa linistita si sclipitoare a Pacificului in luna lui octombrie 98. Nu poti sa nu fii impresionat de insulitele linistite is tacute care ascund tot felul de drame sau fericiri petrecute, sau petrecindu se, pe milenarele lor roci. Conduceam in drum spre intoarcerea la Vancouver simtind ritmul inimii de lup singuratic care avea alaturi o alta inima batind gingas si timid. Traiam cu senzatia ca respir un drog care ma face sa plutesc, si desi stringeam volanul cit mai tare sa fiu convins ca inca sint atasat unui obiect cit se poate de real si controlabil, nu descifram mirajul care ma inconjura. De citeva zile cunosteam fata de linga mine, care isi etalase frumusetea in ritmuri lenese si subtile. Si asta nu pentru ca ar fi avut in intentie sa fie asa, dar fiindca intre noi era o distanta enorma de cunoastere. Prima confruntare, fiind o confruntare de idei prin mijlocirea tehnologiei de internet, a pus micile baze a unei increderi de principiu. Apoi, citeva iesiri in plimbari vancouvarene, a mai adincit comunicarea valorilor intre noi. Si totusi ... o senzatie de cunoscut, atractie si placere exista tot timpul in toate aceste firave intilniri! Acum, eram amindoi intr o masina mare, eleganta, confortabila, si desi distanta dintre noi era suficienta sa mai incape inca o alta persoana, eu unu mi simteam sufletul dansind febril cu cel
al ei.
Momentele petrecute la Whistler au fost deosebite prin insasi trecerea lor rapida. Parca abia fusese dimineata. Acolo, in Whistler, un deosebit si a facut loc intre noi. A trebuit sa o ajut sa urce pe un delusor, si mi a intins mina cu o dezinvoltura de copil si cu un zimbet de inger.
La tingerea miinilor o scinteie de energie statica ne a atras atentia ca sintem in contact. Surpinsi, am ris amindoi, dar ... eu am simtit ceva straniu. Un fior pe care nu l am cunoscut. Mina ei atit de fina si de firava era calda si plina de cuvinte nerostite. M am uitat la ea si am vazut o placere pe fata i plina de soarele rece al muntelui, placere care am privit o ca pe un mesaj al incintarii, nu fiindca era in acel minunat loc de lume, dar fiindca era cu mine. Nu puteam sa dau crezare
acestui sentiment, dar ma incinta enorm ideea ca ar fi putut fi asta. Apoi ... am mincat, vorbit, glumit, plimbat printre cladiri.... Am savurat apusul in Whistler, cu deosebita i splendoare in aerul tacut si rece in mijlocul staturilor muntilor din jur. Nu stiu cit de mult sorbeam aerul fiindca era curat si placut sau cit de mult sorbeam aerul fiindca traiam un moment vrajit! Ceea ce imi amintesc este ca totul avea o pace invaluitoare si calda. Nu imi amintesc sa fi vazut multi oameni in jur, desi in Whistler, mai ales in weekend, sint multi vizitatori. Stiu doar ca nu i am mai dat drumul la mina de la urcarea acelui delusor. Si daca am facut o, a fost doar pentru citeva clipite. Nu ma mai saturam sa respir prin acea mina calda si iubitoare! Da! Imi placea sa cred ca era iubitoare, prietenoasa, daruitoare si .... a mea.
“Yukon”-ul alerga nepasator pe asfaltul rece cenusiu iar peisajul se developa ca si prin ceata. Doar Luna parca soptea cuvinte de neinteles care incepeau sa devina din ce in ce mai tumultoase si mai presante. Ritmul rasuflarii mele incepuse sa se accelereze ca si a pradei vinate in alergarea ei de scapare. Si totusi .. nu alergam! Conduceam o masina comfortabila, in mod comfortabil. Si totusi ... respiratia se accelera, bataile inimii cresteau, ritmul soaptelor de Luna deveneau apasatoare. Un gind incepea sa se razvrateasca: "Opreste! Este un loc minunat unde poti opri: la stinga in apropiere. Opreste acolo!" si din ce in ce acest gind crestea in forma de strigat. Incercam sa mi vad linistit de condus, uitindu ma la ea, cum, cu ochii inchisi se lasa leganata de ritmurile masinii. La un moment dat un gest venit din adincul vointei mele scapate de sub control a tras volanul spre stinga si am oprit masina intre munte, sosea, calea ferata si ... Pacific! O voce curioasa, calda, si surprinsa ma intrebat: "De ce ai oprit?" M am intors, m am uitat la ochii plini de viata si licariri de luna si zimbind m am apropiat de fatza care ma intimpinat, si cazind intr un sarut ametitor fara suflare ne am pierdut amindoi in dulcele tacut. Abia, sub razele de Luna, linga apa Pacificului, linia ferata pazindu ne de zgomotele trecerilor in viteza a automobilelor tirzii, imbratisind un suflet tremurind in emotii, am auzit soapta acceptarii mirajului trait.